Rețeaua Lieu, la Polifest 2016

apr. 19th, 2016 | By | Category: Postcard

În perioada 20-22 aprilie 2016, Universitatea POLITEHNICA din București organizează a V-a ediție a POLIFEST, eveniment care este, în același timp, un târg de prezentare a ofertei educaționale a acestei universități și un prilej de a stimula colaborarea dintre mediul academic și cel socio-economic.

Participarea la POLIFEST a lui Simon Degand, responsabil pentru transferul și valorificarea cunoștințelor la Universitatea din Namur și reprezentant al Rețelei LIEU (care pune în legătură centrele de cercetare din universitățile francofone din Belgia și actorii economici), se înscrie în acest context.

Simon Degand va prezenta Rețeaua LIEU joi, 21 aprilie, la ora 10.00, la sala 2.3 – Biblioteca centrală de la Universitatea POLITEHNICA (Splaiul Independentei nr. 313). Cu această ocazie va prezenta și trei grupuri de lucru din cadrul Rețelei – Materiale, Energie și Mediu și Agroalimentar -, insistând asupra ofertei de tehnologii și colaborărilor pe care Rețeaua LIEU le propune în aceste sectoare.

Rețeaua LIEU are drept misiune să valorifice oferta universitară în serviciul partenerilor externi (actori socio-economici) și să faciliteze accesul acestor parteneri la competențele și echipamentele din mai mult de 1000 de unități de cercetare. Coordonarea activităților în cadrul Rețelei LIEU se realizează prin intermediul grupurilor de lucru tematice, care acoperă următoarele domenii : Agroalimentar, Energie și Mediu, Știinte naturale, Materiale, Micro și Nanotehnologii,  Tehnologia Informației și a Comunicațiilor și Științe Umaniste și Sociale.

Mai multe informații despre Rețeaua LIEU : www.reseaulieu.be

Pentru programul POLIFEST : polifest.pub.ro

Număr de vizualizări :767


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro