spot_img

„Memoria nu e nici ea un bloc de piatră, memoria se transformă în funcție de prezent”

La Editura Timpul a apărut de curând ”Cutia Neagră” semnată de scriitoarea și regizoarea de teatru Ilinca Bernea.  Ilinca este scriitoare, pictoriță, regizoare de teatru, dansatoare si ocazional fotograf. Ea este nepoata faimosului pictor Horia Bernea. Printre operele acesteia se numără ”Tratat de estetică a durerii”, ”Alma Musica”, ”Iubiri în cămașa de forță”, ”Legende Androgine”, ”Semnul lunii”, ”Piatra erotică”, ”Legile hazardului”. Este o carte de ficţiune scrisă în stil postmodern, ai cărei protagonişti sunt doi artişti britanici şi o artistă belgiană din generaţii diferite ale căror destine se întrepătrund în peisajul contemporan londonez. Existenţa acestui roman este o pildă vie a faptului că transgresarea graniţelor culturale nu este doar un subiect fetiş al filosofiilor şi teoriilor sociale ci o chestiune cât se poate de actuală care se manifestă în gândirea şi în creaţiile artiştilor şi autorilor europeni. Romanul Ilincăi Bernea stă mărturie pentru faptul că poate fi concepută o literatură cu subiect şi savoare britanice chiar şi într-un context social diferit, cum e cel românesc, ca dovadă că între cele două lumi există multiple canale de comunicare şi zone de interferenţă. Ingrid Berezovschi a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitoarea Ilinca Bernea despre romanul ”Cutia Neagră”.

Să începem cum s-ar zice cu începutul, de ce ”Cutia Neagră”?

Ilinca Bernea:Cutia neagră” este, se știe, o mașinărie care înregistează tot ce se întâmplă la bordul unui avion. În cartea mea, Cutia neagră este o metaforă a memoriei și nu mă refer doar la cea individuală, ci și la o memorie viscerală, care se manifestă ca un fel de instinct.  

Ce fel de roman e ”Cutia Neagră”?

Ilinca Bernea: E un roman despre  despre artiști și despre artă, cu accente când satirice când nostalgice. Acțiunea se petrece în Anglia și urmărește personajele pe parcursul unei jumătăți de veac, începând cu anii 60. E o carte care încearcă să ridice anumite întrebări legate de limitele libertății sau de puterile dorinței, plăcerii și frumuseții.

Ți-a fost ușor sa cerni pe foaie romanul?

Ilinca Bernea: Nu chiar. Scrisul meu e destul de elaborat. E cum e mai rău, pentru că sunt în tensiune, dar lucrez cu multe scheme, schițe. Am întotdeauna întreaga carte în șantier, cu toate capitolele însăilate. Știu de la început tot ce vreau să spun și cum îmi doresc să se prezinte construcția. Poate de aici mi se trage și presiunea extraordinară de a termina cât mai repede. Mă tem să nu pierd idei pe drum, sau să nu îmi piară inspirația și pofta de scris, tocmai pentru că știu exact ce vreau să spun și trebuie doar să găsesc mijloacele estetice să o fac. Uneori mă tem că o să mor înainte să apuc cartea, dar am citit că mulți autori au simptome asemănătoare. Chiar și la case mai mari se întâmplă. Povestea Julian Barnes în Nimicul de temut…. Pe de altă parte fac tot ce pot să nu pun prea mult dramatism în ce scriu, mai degrabă încerc să pun condimente și aplomb. Vreau să scriu cu haz și cu forță, și să construiesc personaje dezirabile. Da. Acesta este unul dintre țelurile mele, constante și cu o miză ceva mai personală. Vreau să creez personaje atractive, fermecătoare chiar, care sunt și eroi și anti-eroi în același timp, lucizi și naivi, lirici și prozaici, timizi și provocatori, niște ratați profund umani și cu vieți interioare bogate, personaje care au contraste puternice. Nu îmi dau seama de ce mulți au impresia că e ușor să schițezi portrete estetice, că frumusețea e, cumva, de la sine înțeleasă, că e un loc comun din registrul idealității, pentru că nu e deloc așa. Tocmai pentru că frumosul nu a fost și nu este, în chip așa de evident, un bun colectiv au apărut atâtea curente în arta modernă.  Modelele mele estetice au avut întotdeauna, ca element comun, această contrastualitate. Stilistic m-au atras acele forme de expresie care prezentau un amestec fatal de ”glam” și ”gloom” (ca să o zic cum ar fi zis-o Norman și Tristan) de sublim și morbid, de strălucire și sordid, un ceva deliberat fascinant grefat peste corpul unor angoase și revolte, un amestec hipnotic de sarcasm și hipersensibilitate și toate scăldate într-un erotism șarjat, acut, cu accente expresioniste. Cam așa vreau să cred că e și romanul meu.

De ce în Anglia și în acea perioadă?

Ilinca Bernea: De fiecare dată când îmi dă târcoale gândul de-a pune mâna pe mașina timpului, scriu câte o carte. M-am întrebat: dacă ar fi să ai ocazia să îți alegi un loc și un moment din istorie în care sa te duci, care ar fi acelea și ce ai face?  Răspunsul nu e întotdeauna același, evident. Acum 10 ani umblam prin Austria lui Schubert și prin borcanele alchimiștilor. Cam la fiecare 10 ani trec printr-o schimbare de piele. Se așează altfel piesele în sinea mea, chiar și ficțiunile eului în care trăiesc se schimbă. De data asta nostalgia a acționat ca un curent care m-a împins mai întâi spre propria mea adolescență și de acolo m-a purtat spre falia temporală pe care se mișcau cei care mi-au stârnit mie fantezia pe-atunci, și anume o generație de artiști și muzicieni britanici care au copilărit în anii 60.

Nu ți-a fost teamă să scrii despre o lume în care n-ai trăit și ai cărei urmași sau părtași (depinde cum vrei să le zici) sunt încă în viață?

Ilinca Bernea: Nu, chiar nu… Dacă ar fi să ne reprimăm orice tentație de a ne atinge, reflexiv sau intuitiv de timpuri și spații culturale distincte de cele în care ne-a fost dat să trăim orice inserție livrească în istorie (fie ea ancestrală sau recentă) ar deveni problematică. Nu toți au norocul să aibă niște vieți atât de palpitante încât să-și extragă materia primă literară doar din ele.   Fapt e că fiecare perioadă istorică, chiar și după ce este macerată și înlocuită de un prezent diferit,  continuă să existe cumva, în eter, în memoria colectivă sau a celor care au apucat să o trăiască. Nimic nu e întru totul trecut și nimic nu e întru totul prezent, asta vreau să zic. După cum nimic nu este întru totul real. Orice încercare de a reda suflul unui anume context social-istoric presupune un recurs la ficțiune și intuiție. Iar memoria nu e nici ea un bloc de piatră, memoria se transformă în funcție de prezent. Întreaga istorie e un produs al subiectivismului unei conștiințe colective, ca să zic așa.

Este romanul tău un astfel de pariu? Încerci să redai suflul unei epoci? Sau să o ilustrezi așa cum îți apare în lumina nostalgiei?

Ilinca Bernea: Da și nu… Nu numai. Nu am vrut să scriu o carte de atmosferă și nici să mă încadrez în vreunul dintre curentele realiste contemporane.  Am construit niște portrete și niște situații pe care le-am plasat în epocă, dar miza cărții nu a fost să vorbesc despre un context social sau despre o perioadă anume (oricum acțiunea se desfășoară pe parcursul a 6 decenii) ci despre destinele unor artiști, despre dramatismul și fragilitatea legăturilor dintre oameni, despre doza de sublim și de mizerie din fiecare, despre violența intensității amoroase, despre cum te poți răni ca naiba în frumusețea unui om, despre cum te lupți cu moartea, încercând să-i sustragi din gheare hălci de frumusețe…  Despre ce ar putea însemna o moarte frumoasă.

Ai pomenit de confruntarea cu limitele libertății…

Ilinca Bernea: Da, cam aceasta ar fi linia de fond a romanului, tema în jurul căreia se desfășoară acțiunea. Fac o paranteză, aici. Întotdeauna mi-a venit să spun că acțiunea se înfășoară, nu desfășoară. Cred că un psihanalist m-ar putea elucida de ce… Limitele libertății despre care vorbesc în carte sunt mai degrabă de ordin Nietzschean. Mă refer mai ales la ideea că ”firea e destin!”, suntem predestinați să avem un fel de a fi, inconturnabil, și, inerent, suntem predestinați unui anume fel de a iubi, de a relaționa, poate chiar de a gândi. Ridic în carte, oarecum, și problema predestinării amoroase, în sens Platonic. Ideea că fiecare dintre noi poartă întipărită în sine imaginea perechii sale perfecte se regăsește în pasiunea Irenei pentru Tristan.  Ea are viziunea bărbatului iubit înainte de a-l întâlni. De aceea am ales ca personajele să fie pictori… pictorii au o capacitate mai mare de a vizualiza, în plan interior, și de a reda imagini cu acuratețe. E un har pe care ei îl au.

Să vorbim despre personaje.

Ilinca Bernea: Nu vreau să dezvălui prea multe acum despre carte. O să întocmesc o fișă – fulger a personajelor. Norman: englez, romantic reciclat, frumos, prudent, ambițios, cu mici naivități și mari orgolii. Tristan, care i-a fost prieten încă din copilărie: englez, excesiv, foarte senzual și pasional, plaisir-ist, cu o personalitate dependentă, auto-distructiv.  Amândoi provin din familii de muncitori dintr-un oraș de provincie din centrul Angliei. Dacă Norman este un idealist predispus să pactizeze cu lumea, Tristan este un nihilist predispus la auto-da-fé-uri intime.  Dacă Norman își găsește în cele din urmă rostul urmând o cale a echilibrului și concesiei, Tristan continuă să cultive excesul și să oscileze între extreme. Irene este o pictoriță belgiană cu douăzeci de ani mai tânără, căreia artiștii din generația lui Norman și Tristan i-au fost sursă de inspirație. E pasională, individualistă, cultivată, ușor narcisică, genul de rebelă vulnerabilă. A crescut într-un mediu intelectual din clasa de mijloc.

Personajele, sunt 100% fictive sau sâmburele realității este destul de preganant?

Ilinca Bernea: mi-am pus problema gradului de ”realitate” al personajelor ci de verosimilitate, în sens ontologic. Pot exista astfel de ființe? așa mă gândesc. Sigur că există oameni care te ispiră, ca autor… Nu poți să ajungi la o cunoaștere a caracterelor studiind doar tratate de psihologie.  Și există, de asemenea, artă-realistă și personaje-tipice care au fost intenționat gândite să desemneze un gen uman, dar eu nu caut să ilustrez tipicul, ci mai degrabă straniul și insolitul. Acum, cinstit vorbind, orice portret literar e un prilej de reflecție într-o mai mare măsură decât o încercare de ilustrare a existenței unui om. În cele mai multe dintre cazuri, avem de-a face cu o pleiadă de personaje a-tipice (în majoritatea artelor care portretizează)  sau de personaje-alegorice,  de personaje – mesager, de personaje-schiță-neterminată, de personaje-dorință, de personaje-coșmar, de personaje-metaforă sau de personaje-prozodie, de personaje-teoretice, de personaje-ipotetice, de personaje-discurs sau de personaje-idee. Nici eroul nici anti-eroul nu sunt modele, matrițe: sunt simple extensii elastice ale limbajului într-o zonă de vacuitate.

O ficțiune bine ticluită poate crea iluzia unei realități mai consistente, chiar, decât pare a fi cea contingentă.

Ilinca Bernea: E adevărat.

Chiar dacă nu se vor, per se, întruchipări ale unor indivizi, personajele pot servi drept modele de comportament, mai ales dacă sunt charismatice.

Ilinca Bernea: Da. Arta, filmul, teatrul și mai ales literatura ne clădesc personalitatea și ne educă gustul și preferințele, incontestabil. Eu una sunt convinsă că suntem influențați de literatură chiar într-o mai mare măsură decât de reprezentările realului din mass media pentru că actul de a citi este unul introspectiv și introvertit. Nu gradul de realitate conținut în substanța expunerii literare ne captivează și ne ”convinge”, ci doza de adevăr existențial.

Cum te-au influențat pe tine personajele literare în viață?

Ilinca Bernea: M-am identificat cu un personaj, odată, pe la 18 ani: Alejandra, din Despre Eroi și Morminte a lui Ernesto Sabato. Am jucat rolul ei vreo trei ani în sinea mea. Dar de obicei nu mă identific cu un personaj anume, nici măcar în propriile mele ficțiuni literare, ci cu ideile, interpretările și stilul unui autor.  Marguerite Yourcenar a creat un univers literar care mi-a stârnit reacții de adeziune foarte puternice. În ce sens: busola mea interioară mi-a spus, citind-i cărțile, că felul în care vede și înțelege ea lumea e cel just, a fost o intuiție a adevărului pe de-o parte și a frumuseții expunerii pe de altă parte, care m-au făcut să văd în felul ei de a fi și de a gândi un model demn de urmat. Uneori, când am dileme sau mă simt nesigură pe câte o idee mă întreb ce ar zice Yourcenar despre chestiunea în cauză.

Nu te-ai proiectat niciodată în pielea unuia dintre personajele tale de roman?

Ilinca Bernea: M-am imaginat în postura fiecăruia! nu a unuia anume. Nici nu e de dorit să te transpui într-un singur rol, ca autor de proză sau de teatru, și să rămâi exterior față de celelalte. Ca poet sau eseist, mai e cum mai e să iei un Ego în serios și să îl faci rege…  Când scrii autobiografic apare adeseori acest sindrom: eul devine un centru al lumii în jurul căruia gravitează un întreg popor de personaje satelit. De aici decurge o păcătoasă perspectivă reducționistă care obosește sau irită cititorul.

Nu ești adepta scriiturii cu substrat autobiografic?

Ilinca Bernea: Cum să spun? Într-o anumită măsură totul e autobiografic. Nu putem evada din propriile experiențe. De aceea nu sunt de acord cu distincția trasată catagoric între scrisul cu substrat autobiografic și scrisul din imaginație, e nejustificată. Ce poate fi mai intim și mai personal decât imaginația? E foarte multă ficțiune în felul în care relaționăm, fiecare, cu realitatea și multă realitate care ne condiționează ficțiunea. Pe de altă parte, literatura conceptual-confesivă și conceptual-autobiografică nu mă interesează… Pentru că mi se pare mult mai incintant ce se întâmplă în imaginația unui autor decât ceea ce i-a fost dat să trăiască ”la impuse”.

Cui se adresează Cutia Neagră?

Ilinca Bernea: Oricui are niște frământări și niște dileme legate de chestiunea libertății și destinului sau fericirii… Dar și celor care simt nevoia să aibă un contact cu întruchipări frumoase ale condiției umane. Da. Îmi doresc să fiu, un mesager al frumuseții, ca scriitoare. Sunt destui care evocă ororile lumii cu talent.

Ce este pentru tine libertatea?

Ilinca Bernea: Libertatea e starea de grație pe care o trăiesc atunci îmi pare că viața e dispusă să îmi satisfacă  dorințele sau măcar se preface că e pe cale să o facă.

Și fericirea?

Ilinca Bernea: Să fiu îndrăgostită. Sunt fericită atunci când viața mea interioară e suficient de intensă și de bogată încât să cântărească mai greu decât realitatea înconjurătoare. Iar starea de îndrăgostire e una de contact direct, viu cu frumusețea. Atunci respiri frumusețe, o trăiești, ți se strecoară în simțuri, în piele… dispare distanțarea contemplativă.

Cum te simți când termini o carte?

Ilinca Bernea: Bolnavă și stoarsă de vlagă… și fără chef… Nu știu dacă pot asocia scrisul cu fericirea sau libertatea, sincer. Îmi doresc să am timp și resurse să scriu, asta da… valorizez chestiunea, dar o fac cu mult efort. Și să știi că nu îi cred pe artiștii și scriitorii care spun că le e la îndemână să creeze. Creația e în cea mai mare măsură efort de elaborare.

Ce ai făcut după ce ai terminat ”Cutia Neagră”?

Ilinca Bernea: Am plecat la Viena în pelerinaj pe urmele lui Egon Schiele. El apare în toate romanele mele. Cred că e unul dintre puținele lor elemente comune, căci, altmiteri, nu au un grad de rudenie relevant. Am căutat acolo tabloul de care sunt fascinată de la 15 ani, Freundschaft, și care ”joacă” un rol-cheie și în Cutia Neagră, și am aflat cu tristețe, într-un târziu, că e ținut sub cheie, într-o colecție privată și e de nevăzut. Am fost atât de dezamăgită! Ca să mă consolez m-am dus la un muzeu cu de toate, inclusiv artă tematică, modernă și contemporană și, când să iau bilet, mi s-a spus că, pe lângă sălile obișnuite cu expoziții permanente, e și una temporară, foarte interesantă, la etaj, dar mi s-a pus în vedere că trebuie să plătesc 7 euro dacă vreau să o văd. Și-am zis bine, fie. Cum germana mea e sub orice critică, n-am înțeles prea clar despre ce era vorba. Eram și supărată din cauza situației cu Freundschaft și, în consecință, distrată, așa că am luat biletul și m-am pomenit la o expoziție cu tablouri de Horia Bernea printre care și două pe care le cunosc încă din momentul gestației.

Care e relația ta cu Horia Bernea?

Ilinca Bernea: A fost unchiul meu. Tatăl lui, Ernest Bernea, a fost fratele bunicii mele materne, cea care a fost zâna mea bună. Am preluat numele ei de fată după ce ea s-a dus.

În încheiere, am să te întreb și eu:  dacă ar fi să ai ocazia să pui mâna pe mașina timpului și să îți alegi un loc și un moment din istorie în care să te duci, acum, care ar fi acelea și ce ai face?

Ilinca Bernea: M-aș duce drept în centrul lumii pe care o invocă romanul meu. Mi-aș lua o mansardă undeva în Soho, în Londra anilor ’80, dar m-aș face cu 20 de ani mai tânără. Aș lua viața de la capăt acolo, atunci, fără nici o ezitare. Cred că, în ce privește emanciparea artelor și a mentalităților, în pofida crizei economice, a fost locul cel mai bun din istorie și momentul cel mai fericit. Iar cartea mea, într-un anume sens, e una despre fericire.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508