La ce bun Ministerul Culturii?

sept. 2nd, 2014 | By | Category: La Țintă!

De Ziua Limbii Române, Ministerul Culturii nu a propus şi nu a finanţat niciun eveniment! Nu s-a îngrijit să redacteze un amărât de comunicat, aşa cum a făcut, de pildă, preşedintele Traian Băsescu. Evenimentele importante dedicate Zilei Limbii Române au fost organizate de primarul Neculai Onţanu şi de către Institutul Cultural Român. Nici în cazul nefericit al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, ministerul condus de scriitorul Kelemen Hunor nu a făcut nimic în afară de a critica Primăria Municipiului Bucureşti. Lipsa din peisaj a Ministerului Culturii ne determină să punem sub lupa realităţii existenţa acestei instituţii a statutului. În acest moment, direcţiile judeţene se ocupă doar de procesul de descărcare de sarcină arheologică şi de urmărirea virtuală a clădirilor de patrimoniu. Aceste direcţii nu au buget pentru evenimente culturale, artistice şi ştiinţifice şi nu au de implementat nici-un plan naţional de infrastructură naţională. Ministerul Culturii – cu cele mai mici salarii ale funcţionarilor din administraţie! – nu are nici bani şi nici programe pentru un fond de mobilitate, burse şi rezidenţe, nu are nici bani şi nici programe pentru achiziţia unor opere vizuale, literare sau muzicale ale unor creatori contemporani. Cum o afirma tranşant academicianul Eugen Simion de Ziua Limbii Române, Ministerul Culturii nu dă un leu pentru operele fundamentale, de tip Pleiade, ale autorilor canonici din limba română. Achiziţia de cărţi pentru biblioteci, începută anul trecut şi nefinalizată nici acum!, este o insultă pentru editori şi o formulă birocratică aberantă prin care câştigă difuzorul, nu editorul! Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) îşi dă obştescul sfârşit, după ce Guvernul Ponta i-a retras banii de la Loteria Română! AFCN s-a confruntat, de altfel, din cauza lipsei de profesionalism a celor din Consiliul AFCN cu două sesiuni de proiecte, culturale şi editoriale, contestate vehement de către operatorii culturali. Deşi i s-a cerut să demită Consiliul AFCN, ministrul Kelemen Hunor nu a făcut nimic, lăsând căruţa AFCN într-un perpetuu interimat! Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, care are în mare parte experţii de la AFCN contestaţi de operatorii culturali, se confruntă cu o mare problemă de credibilitate şi profesionalism în gestionarea fondurilor norvegiene. Practic, de când cu anunţul demisiei domnului Kelemen Hunor, Ministerul Culturii a intrat în moarte clinică!

Vinovat pentru situaţia în care este Ministerul Culturii nu este numai actualul ministru! Cunosc multe din bucătăria acestui minister şi ştiu că dl. Kelemen Hunor moşteneşte ministeriatele dezastruoase ale lui Mircea Diaconu, Daniel Barbu (un ministru mai plin de sine şi mai ineficient nu cred că a fost născut până acum!) şi Puiu Haşotti! Toţi aceşti demnitari au ales să meargă pe mâna aceluiaşi etern secretar general, doamna Mihaela Kaitor! M-am crucit atunci când o mare personalitate a literaturii române a ales să rezolve o problemă la Ministerul Culturii vorbind direct cu doamna Kaitor, nu cu ministrul Kelemen Hunor!

Dincolo de bunele intenţii declarate ale preşedintelui UDMR, dincolo de faptul că acesta ştie cu ce se mănâncă administraţia, nu poţi să nu observi faptul că Ministerul Culturii nu mai există de mai bine de o lună de zile. Îmi pun întrebarea legitimă de contribuabîl: atunci, la ce bun Ministerul Culturii?

Dan Mircea CIPARIU

Număr de vizualizări :2930


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro