Scriitorul Alexandru Petria a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, o recenzie la volumul ”Riduri” (Editura Casa de Pariuri Literare, 2013), semnat de Mihail Vakulovski. Textul, pe care îl redăm integral, mai jos, începe cam așa: ”Am impresia că Mihail Vakulovski e genul de personaj pe care, dacă îl dai afară pe ușă, îți intră pe geam. Nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată, l-am citit pe unde dă texte, treabă ideală, după mine, în relațiile cu scriitorii. Activitatea publică îi denotă lipsa de astâmpăr, credința că literatura chiar contează.”
Vakulovski publică fiindcă are ceva personal de spus, e un prea-plin sub regimul urgenței, vrea o alonjă de dur, și după tunsoare, dacă-i privești fotografia, și după tăietura versurilor, dar sub crusta primei impresii se pitește un sentimental care n-am habar dacă-i face plăcere să fie deconspirat, într-o realitate ce refuză poeticitatea, ”stau pe wc/ într-o mare instituţie/ o vilă mare dintr/ -un oraş mare/ capitala unei ţări mari/ şi mă gîndesc, ştiu/ că exact sub mine/ e tot un wc (***)”
Prin volumul ”Riduri”, apărut în 2013 la CDPL, nu știu dacă Vakulovski aduce noutăți la sound-ul său, și, în fond, nu e important, contează egalitatea cu sinele, că reușește să-și transmită mesajul pe calea proprie. Că ne plimbă prin prozaismul existenței unui angajat într-un birou oarecare sau pulsează dragostea în versuri, că scrie despre prieteni ori despre părinți, în special despre tatăl său care a murit, o sinceritate bărbătească animă cuvintele. Citez integral un poem din acest volum eteroclit: ”cei care văd oriunde oricînd Dumnezeu/ ori sînt foarte foarte proşti/ ori au probleme serioase cu capu’/ cei care caută oriunde/ oricînd Iubirea/ sînt nişte maniaci libidinoși cu botu’ umed/ și cu mintea-ntre craci/ cei care nu pot renunţa la un viciu/ atît de penibil şi autodistructiv ca fumatu’/ sînt jalnici şi nu merită altceva decît milă şi dispreţ/ cei care-s pe invers într-o lume/ plină de femei frumoase/ pur şi simplu îşi merită soarta/ cei care se călugăresc sînt nişte flori/ care şi-au pierdut încrederea în dragostea albinelor/ şi vor să fie polenizaţi de-un organ/ mult mai mare şi mai tare/ nesătui de iubire în căutare continuă de dragoste veşnică/ egoişti nesuferiţi mereu îndrăgostiţi de/ un licurici atotputernic drept şi perfect/ care există/ doar/ le arată degetul mijlociu/ însă nu l-a văzut nimeni niciodată/ cei care zic că nu-s rasişti/ dar urăsc negrii jidanii şi ţiganii/ să aibă nepoţi mulatri care să vorbească cu „r” graseiat/ feministele să se îndrăgostească de pedofili/ iar misoginii – de culturiste cu doi neuroni blonzi/ care vor să se sinucidă/ cei care încearcă să se sinucidă şi nu reuşesc/ să se uite-n oglinda lu’ mă-sa şi/ să-i dea o flegmă/ cei care chinuie toată viaţa un suflet/ să aibă un secret care să-i facă/ să transpire sînge menstrual/ cei care nu-şi pot ţine promisiunea/ să nu-şi poată ţine nici treaba mică/ cei care nu se pot abţine să nu mintă/ să-i frigă adevărul/ pînă la moarte/ cine crede că l-a apucat pe Dumnezeu de coaie/ e neam cu oile lui Gigi Becali/ cine se teme toată viaţa de moarte/ poate încerca sinuciderea sau călugăria/ dacă ai ajuns aici/ cu nervii muchie de cuţit/ ai nevoie de un control medical amănunţit (***)” Pentru chestia cu fumatul, mai că i-aș spune una repezită și de dulce autorului, dar mă abțin.
Poetul, originar din Basarabia și stabilit la Brașov, încearcă să-și întrețină o imagine de rebel perpetuu, antisistem până în pânzele albe, prin scriitură, cât și prin Tiuk, revista electronică pe care o editează împreună cu fratele său, una dintre cele mai de calitate din țară. Cât l-or mai ține curelele cu ”fluieratul în biserică” e o carte de joc în mâna viitorului. Enervează, place, Mihail Vakulovski are feedback. Cu ”Riduri” ne-a arătat ce rămâne, varianta sa.
Alexandru PETRIA
