”M-am apucat să spun o poveste şi mi-am dat seama că spun 50 în acelaşi timp”

iun. 30th, 2013 | By | Category: Dialogul de carte

După două volume de poezie, ”Mov” (editura Prier, 2004) și ”Lavinucea” (editura Cartea Românească, 2007), Lavinia Bălulescu debutează și în roman, cu volumul ”La mine-n cap”, editura Cartea Românească, 2013. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu autoarea, scriitoare și jurnalistă, despre acest prin roman, foarte bine primit de critici și lansat deja în mai multe orașe din țară.


Nu știu dacă aceasta ar trebui să fie întrebarea de început sau de final de interviu, dar nu mă pot abține: ce este, de fapt, la tine în cap, Lavina Bălulescu? Și cât din ”capul” din volum îți aparține ție și cât personajului tău?

La mine în cap, ca şi la tine în cap, sunt toate lucrurile frumoase şi urâte şi bune şi rele ale acestei lumi şi ale tuturor celorlalte lumi paralele. Toate crimele, toate învierile, toate lucrurile fără sens. Mai mult de atât, habar n-am, om vedea noi 🙂 În ceea ce priveşte volumul, cel puţin partea din mijloc, sfârşitul lumii, e un lucru pe care l-am visat într-o noapte. A doua zi m-am trezit, am scris, apoi mi-am dat seama că ar putea ieşi ceva mult mai mare. De fapt aşa am început să scriu cartea: în jurul episodului central. În rest, probabil că Aprilie are ceva din temperamentul meu, dar cred că, mai degrabă, are ceva din sarcasmul şi din nepăsarea genului de om care mi-ar fi plăcut să fiu. E mult mai curajoasă ca mine, oricum.

Pe mine titlul volumului m-a incitat, mereu curioasă să aflu ce se întâmplă în mintea altora. De ce ți-ai ales acest titlu, acest subiect, această radiografiere a imaginației, temerilor și angoaselor femeilor contemporane?
Titlul a venit foarte simplu: e un tic verbal al meu. Eram într-o zi cu un prieten căruia îi spuneam că nu am titlu şi el a remarcat că, orice aş zice, când explic ceva folosesc sintagma asta: „la mine-n cap“. Apoi am recitit cu atenţie textul şi am observat că o folosesc şi în scris. L-am reţinut, o vreme, ca pe un titlul provizoriu, până când mi-am dat seama că nu are ce altceva să apară. Că nu pot inventa ceva. Că asta este.

Ai debutat în urmă cu câțiva ani în poezie cu ”Mov” și ai continuat cu ”Lavinucea”. Când ai început să ”gândești” și în roman și care sunt provocările pe care ți le oferă?
Pe mine, ca cititor, mă vrăjeşte mult mai mult romanul decât poezia. Ajunge mai uşor la mine. Mi-am dorit mereu să trec la roman, dar până acum nu am fost îndeajuns de disciplinată. A fost ceva care a venit natural. În rest, nu-mi dau seama care sunt provocările. Pur şi simplu îmi place să povestesc lucruri. De altfel, sunt un om care vorbeşte foarte mult şi, în aceeaşi măsură, un om care ascultă foarte mult, care stă şi cască gura la vieţile altora. Aşa a fost şi cu romanul. M-am apucat să spun o poveste şi mi-am dat seama că spun 50 în acelaşi timp.

Deși este o ficțiune și titlul te poate duce cu gândul la o narațiune strict subiectivă, despre cartea ta s-a spus că este ”de un acut realism psihologic” (Ionuț Mareș). Ce părere ai despre această perspectivă asupra romanului tău de debut?
Este o ficţiune, dar asta nu înseamnă că nu poate fi de un acut realism psihologic. Deşi nu mi-am propus asta. De fapt nu mi-am propus nimic. Asta a ieşit. Nu ştiu mai multe. Trebuie să ne jucăm şi să ne bucurăm, nu?

Aprilie, personajul din cartea ta, nu se mai simte singură din momentul descoperirii femeii din tavan, iar realitatea mizerabilă este împărtășită sub forma unor monologuri-dialog cu proiecția (proiecțiile) de pe tavanul său.
Suntem destul de singuri. Vorbim cu noi. Ne speriem. Apoi, mai suntem şi destul de egoişti. Am vrea o persoană numai a noastră, pur şi simplu numai a noastră. Un om pe care nu ţi-l poate lua nimeni. Asta e una din variante. Probabil mai sunt şi alte explicaţii pentru femeia de pe tavan. Aşa am gândit iniţial persoanjul. Între timp, lucrurile s-au mai transformat. Unul din personaje l-a înghiţit pe celălalt. Mi-a trebuit şi mie o vreme să-mi dau seama ce se întâmplă. Nici acum nu sunt sigură că am înţeles cum trebuie lucrurile 🙂

Chiar dacă debutul tău în roman a fost primit foarte bine de critici, într-un fel nu poți scăpa de eticheta de poetă, ”La mine-n cap” fiind numit, nu de puține ori, roman-poem. Bianca Burța Cernat chiar a spus că vede o oarecare continuitate între ”Lavinucea” și ”La mine-n cap”.
Ştiam că va veni eticheta asta, de roman-poem. Sunt conştientă de ea şi mi-o asum 🙂 Nu vreau să scap de ea, sunt poetă. Mi-a făcut plăcere să scriu în felul ăsta şi, deocamdată, nici nu pot scrie altfel. Aşa a fost la mine în cap în ultima perioadă, proababil. Şi cu poveşti, şi cu poezii. Aşa o fi la noi la toţi în cap. În funcţie de zi, în funcţie de presiunea atmosferică. Uneori suntem prinţese, uneori suntem vânzători de varză, iar uneori suntem vânători de crocodili. Mâine, de exemplu, s-ar putea să fiu o fată obişnuită. Pentru poimâine, nu bag mâna-n foc 🙂

Număr de vizualizări :1687


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro