Pentru mulţi dintre noi politica a ajuns să fie trăită şi să fie jucată în cele mai minimaliste subsoluri, locuri unde sunt lăsate toate speranţele de luminare ale celor ce intră spre a primi consacrarea Puterii. Regizorul Alexandru Dabija vine, aşadar, în aşteptarea publicului, montând, recent, la Teatrul de Comedie din Bucureşti, „O scrisoare pierdută” memorabilă, ce sondează în întunericul politicienilor şi al cetăţenilor turmentaţi ce nu mai ştiu pe cine şi cum să voteze. După mai bine de un secol de subsoluri, beciuri, pivniţe şi canale politice, râzi amar ori isteric de faptul că avem mereu şi mereu aceleaşi preocupări: revizuirea Constituţiei şi Legea Electorală. În acest interval, ficţiunea şi literatura şi-au făcut şi îşi fac loc tot mai mult în scrisorile şi documentele compromiţătoare, în dezvăluirile adulterine şi sexuale de primă pagină!
Personajul cheie al acestei montări e Caţavencu, jucat de Marcel Iureş cu o dexteritate cameleonică fără cusur. Realitatea politică a ultimilor ani se regăseşte în feţe-feţele lui Caţavencu cu asupra de măsură: plânsul electoral, arătătorul sever, semnele de sex în triburi de putere, impostaţia demagogică a discursului. Marcel Iureş este un Caţavencu genial, gata să facă cea mai mare audienţă la confruntările electorale în direct. La polul opus, îl vom descoperi, ca antimodel al succesului, pe Agamiţă Dandanache, defilând pe coridoarele Puterii cu tot cu propria sa moarte neuronală. George Mihăiţă e un Dandanache de fenobarbital, o ilustrare perfectă a „gândirii slăbite” şi a „discursului slăbit” pe care îl exersează cei din vârful piramidei politice.
Surpriza spectaculară vine de la Cetăţeanul Turmentat, un rol de compoziţie de neuitat făcut de Dorina Chiriac, care întrupează hedonismul magic al mahalalei ce nu poate să se pună rău cu Puterea. Cântece plebee, bere şi vin, lacrimi stoarse dintr-o existenţă mediată de alcool şi întâmplare. Restul e literatură şi teatru necenzurat al vieţii!
Dan Mircea CIPARIU
