Tatăl şi mama ilegalităţilor din România!

sept. 26th, 2010 | By | Category: La Țintă!

Minciuna mână în mână cu evaziunea din real şi din bunul simţ au devenit ingredientele cu care se fac şi se desfac politicile sociale şi economice ale preşedintelui Traian Băsescu. Pe de o parte, pare logic să supraimpozitezi drepturile de autor, să iei din salariile amărâţilor României, intelectuali, doctori, profesori, artişti, în timp ce suporterii de partid ai domnului Băsescu sfidează criza prin prime şi comisioane nesimţite. Ilegalitatea lor – de la schimbarea discreţionară a unor legi organice până la evidentul furt girat de domnişoara Roberta Alma Anastase – e trecută în adormire, pe când cea a unor sindicalişti, fie ei şi poliţişti, e înfierată în direct. Disoluţia autorităţii statului nu a plecat de la poporul în numele căruia a vorbit vrute şi nevrute dl. Băsescu. Disoluţia este consecinţa nenumăratelor ilegalităţi ale chiriaşului „vremelnic” de la Cotroceni, ilegalităţi ce au atins cote neaşteptate după validarea celui de-al doilea său mandat de preşedinte. Dl. Băsescu ne face instrucţia legalităţii chiar în casa sa politică şi oligarhică plină de ilegalităţi!

Ilegalităţile tribului şi talibanilor Băsescu au lovit în monumente de patrimoniu cultural naţional, cazul Catedralei romano-catolice din Bucureşti e doar cel mai mediatizat!, şi în intelectualii care au fost în altă barcă politică, desfinţarea revistei „Cultura” de echipa Patapievici-Mihăieş a deschis o lungă serie de vendete în numele unui elitism purificator aflat sub stindardul numit Traian Băsescu.

Şeful ori beneficiarul direct al unor ilegalităţi, de la fraudarea voturilor la alegeri până la fraudarea celor din Parlamentul României, de la interceptările inamicilor politici până la afacerile cu statul ale camarilei sale, de la infiltrarea unor ofiţeri ai „serviciilor” în completele de judecată, la DNA ori în redacţii, dl. Traian Băsescu este tatăl şi mama ilegalităţilor din România. O Românie care dă semne, însă, că se trezeşte!

Dan Mircea CIPARIU

Număr de vizualizări :2368


3 Comments to “Tatăl şi mama ilegalităţilor din România!”

  1. alexandru petria spune:

    Felicitari.

  2. […] text scris pe site-ul agentiadecarte.ro, Dan Mircea Cipariu susţine că preşedintele Băsescu face “instrucţia legalităţii chiar […]

  3. ova spune:

    E, nici chiar asa !
    Nu puteti sa spuneti ca un singur om e vinovat de toate alea pe care le-ati scris in articol si alti au mai facut asa ceva poate chiar mascat el probabil numai a supravegheat asta.
    E oarecum ciudat sa spunem acum ca mediocritatea si non-valoarea a trecut la rang de regula necesara si suficienta in actuala soc. romaneasca.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro