“Legenda Marelui Inchizitor” în interpretarea lui Victor Rebengiuc

iul. 20th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 21 iulie 2010, ora 20:00, la Clubul Ţăranului din incinta Muzeului Ţăranului Român (Kiseleff nr. 3, Bucureşti), are loc spectacolul lectură “Legenda Marelui Inchizitor” în interpretarea lui Victor Rebengiuc.

Evenimentul face parte din stagiunea de vară “Mari Actori” a Teatrului Joint. “Legenda Marelui Inchizitor” porneşte de la un episod distinct din romanul clasic al lui F.M. Dostoievski, „Fraţii Karamazov”, un text despre pervertirea credinţei de către reprezentanţii Bisericii. „Legenda Marelui Inchizitor” considerat capitolul-cheie al romanului lui Dostoievski, prezintă scena în care Iisus, revenit pe pământ la 1.500 de ani după răstignire, este arestat de Marele Inchizitor într-o piaţă din Sevilla.

“Legenda Marelui Inchizitor” este un spectacol care durează mai puţin de o oră şi pe care trebuie să-l mai vezi o dată, pentru că densitatea scriiturii are nevoie de atenţia spectatorului mai mult ca oricând. Desfăşurat sub forma unui monolog peste care se aşterne respiraţia lui Victor Rebengiuc, spectacolul nu frapează prin dinamism, ci îşi ia forţa din inflexiunile textului său.

Număr de vizualizări :1322


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro