Astăzi, 30 aprilie 2010, ora 17:00, scriitorul Octavian Soviany va susţine o conferinţă la Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor (Calea Victoriei nr. 115, Bucureşti), în cadrul programului “Mitologii urbane. Oraşul şi literatura”, cu titlul “Suveniruri gastronomice bucureştene ”. Moderator: Andreea Răsuceanu.
Luându-şi ca punct de pornire cartea lui Octavian Stoica “De-ale gurii din bătrâni”, conferinţa îşi propune să configureze un soi de hartă a vechilor localuri bucureştene, cu delicateţurile lor culinare specifice. Şi, plecând de aici, ea se doreşte un soi de „fiziologie a gustului” a la Brillat-Savarin, dar şi o „pravilă de morală practică”, întemeiată pe ideea de rânduială.
Rânduiala exprimă ordinea lumii, principiul ei de unitate şi armonie, iar a percepe lumea estetic înseamnă tocmai a percepe rânduiala acesteia.
Şi mai înseamnă totodată a fi în rând cu această armonie şi ordine, dar şi a face lucrurile să fi e în rând unele cu altele. Astfel că spaţiul ospăţului este în esenţa lui un spaţiu al rânduielii, unde omul se pune în ordine cu cosmosul, mâncarea e în rând cu băutura şi cu cântecul de petrecere, gesturile convivilor mărturisesc la rândul lor despre armonie. Nu vor lipsi nici exemplele pitoreşti, nici referinţele la războiul, lung de aproape două secole, dintre tradiţionaliştii şi moderniştii bucătăriei, cu atât mai puţin reţetele culinare de epocă.
Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954, în Braşov. A debutat concomitent cu poezie şi critică în revista Echinox(1975). Colaborări la România literara, Viaţa românească, Luceafărul, Contemporanul, Familia, Cuvântul, Apostrof, Paradigma, Ziua literară. Alte volume de versuri de acelaşi autor: “Ucenicia bătrânului alchimist” (1983), “Cântecele desăvârşirii interioare” (1994), “Turnul lui Casanova” (1996), “Provincia pedagogică” (1996), “Textele de la Montsalvat” (1997), “Cartea lui Benedict”(2002), “Alte poeme de modă veche” (2004), “Scrisori din Arcadia” (2005), “Dilecta” (2006). De asemenea, a mai publicat proză –“Textele de la Monte Negro” (2003) –, teatru – “Strălucirea şi suferinţele filosofilor” (1992) –, critică – “Textualism, postmodernism, apocaliptic”, vol. 1 (2000), “Textualism, postmodernism, apocaliptic”, vol. 2 (2001), “Experiment şi angajare ontologică” (2002), “Apocaliptica textului” (2008).
*
Mitologii urbane. Oraşul şi literatura este un proiect în care istoria oraşului devine cultură locală. Străzi, clădiri şi monumente, o geografie transferată în istoria personală a scriitorilor şi nu numai. Sala Oglinzilor a găzduit conferinţe de Andreea Răsuceanu (29 ianuarie 2010), Adrian Majuru (12 februarie 2010), Sorin Alexandrescu (26 februarie 2010), Doina Ruşti (12 martie 2010), Constantin Abăluţă (26 martie 2010) şi Ioana Pârvulescu (16 aprilie 2010).
Parteneri: Radio România Cultural, România literară, Observator cultural, Polirom
Număr de vizualizări :1600