„Publicul cititor din România este mai omogen din punct de vedere rasial și cultural decât cel din SUA”

Feb 26th, 2012 | By admin | Category: Studioul de carte

La Editura Polirom, în colecţia “CHIC”, a apărut un prim roman scris de o autoare de origine română: “Viaţa mea pe net” de Alexandra Ares, în traducerea Larisei Copăceanu. Romanul a fost finalist la „U.S.A. Best Books 2011”. Andra Rotaru a dialogat cu autoarea, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

“Viaţa mea pe net” a apărut mai întâi în America, iar acum a fost publicat, în traducere, şi în România. În momentul în care scrii ai în vedere un anumit tip de public, cu anumite preferinţe? Prin ce se deosebeşte publicul cititor din România, de cel din State?

Când am scris primul meu roman, “Visătoarele” (publicat tot la Polirom), am descris – ca fiecare autor aflat la debut, o experiență mai degrabă personală, care pur și simplu trebuia să țâșnească afară. La al doilea roman, am dorit să procedez ca un scriitor profesionist și să creez o lume și un personaj cât se poate de diferite de mine, o americancă dintr-un orășel mic, care nu a călătorit niciodată în afara Statelor Unite, lumea boemă din East Village (unde nu am locuit niciodată). Am vrut, de asemenea, să scriu despre un subiect cu care foarte multe persoane să se poată identifica, și anume povestea unei tinere lovite de recesiune, care trebuie să o ia de la zero și care petrece foarte mult timp pe internet unde, evident, dă de bucluc. În epoca globalizării cred că publicul cititor din România și cel din America au foarte multe lucruri în comun. Și tinerii din România au fost loviți de recesiune, și tinerii din România se simt deseori singuri, şi tinerii din România petrec din ce în ce mai mult timp pe net, și tinerii din România sunt preocupați să își descopere vocația și doresc să se maturizeze urgent ca adulți, să găsească o iubire adevărată sau măcar un partener de ieșit în oraș în weekend. Cred că principala deosebire este că publicul cititor din România este mai omogen din punct de vedere rasial și cultural decât cel din SUA, unde populația este atât de diversă.

“Viaţa mea pe net” aminteşte de ultimele trenduri ale blogurilor.”, scriau cei de la “Amazon Breakthrough Novel Award Review”. Care sunt cele mai noi tendinţe ale blogurilor şi în ce fel noile tehnologii de comunicare pot ajuta un scriitor? Se poate vorbi şi de o deformare a scriiturii în cazul dependenţei de blog?

Se scrie foarte mult pe bloguri, pe internet, peste tot. Scriitorul nu mai este un reprezentant al elitei ca acum 100 sau 20-30 de ani, înainte de internet. Toată lumea e într-un fel sau alta scriitoare. Se scrie foarte sincer, foarte dezinhibat, foarte imediat. Aproape că sunt mai mulți scriitori decât cititori. Multă lume citește mai mult blogurile și comentariile cititorilor din reviste, decât articolele și cărțile scriitorilor sau jurnaliștilor profesionișiti. De ce? Pentru că sunt deseori mai sincere și mai amuzante. Există din ce în ce mai puțin timp pentru a citi romane. Ca scriitor găsesc acest fenomen copleșitor și mă întreb adesea, și cu cea mai mare seriozitate, ce să scriu și cum să scriu pentru a fi relevant în acest climat super mobil, cu cititori super-aglomerați, unde curentele vin și trec, și tot ce era ieri la modă – undergroundul, tinerii furioși, postmodernismul etc – a devenit ceva deja fumat, desuet. Pe scurt, valul merge fără tine, independent de tine, și trebuie să fii pe val ca să fii citit. Nu cred că se poate vorbi de o deformare a scriiturii, pentru că a deforma are o conotație negativă, și nu cred că această tendință este nici negativă, nici pozitivă. Pur și simplu este. Provocarea pentru mine este să scriu ceva care respiră viață, e relevant și nu plictisește audiența de azi, care e compusă în mare parte din generația cititorilor de bloguri și a bloggerilor. De aceea am ales să scriu VIAŢA MEA PE NET la persoana întâia, (de fapt este un fake memoir), ca să păstrez această stare de senzație imediată, de povestire sincopată, amuzantă, cu sufletul la gură, a unei fete de cultură și educație obișnuite, așa cum se relatează pe bloguri.

Acest roman e finalist la premiul „USA Best Books” 2011. Cât de repede poţi cunoaşte succesul în State, faţă de Europa? În ce constă acesta, care sunt metodele de promovare, cât se investeşte într-un scriitor?

Am fost sincer surprinsă de acest premiu. În SUA totul merge mult mai lent și mai greu decât în România, pentru că este o țară de câteva zeci de ori mai mare. Un autor este un brand, și orice teorie de marketing spune că lansarea și consolidarea unui brand iau timp și costă bani. În SUA, enorm de mulți bani. În general, se investeşte foarte puțin în scriitor, și scriitorii trebuie să se descurge singuri…și trebuie să fie vandabili. Competiția e acerbă. Se publică fantastic de mult, deși procesul e dificil. Doar un mic procentaj (cam 10%) din autorii publicați la editurile importante au bugete mari de promovare, și nu neaparat cele mai bune sau interesante titluri, ci cele mai vandabile titluri. Toată lumea știe că SUA are o piață mult, mult mai dificilă din punctul de vedere al scriitorului care vrea să pătrundă în ea, și mult mai greu de cucerit decât în Europa. Evident, ca în orice, este și o chestiune de șansă.

Volumul a fost scris în limba engleză. Te-a privat de anumite efecte stilistice sau te-a ajutat în vreun fel faptul că l-ai scris în limba de adopţie?

Nu a fost ușor să scriu într-o limbă care nu e maternă, dar m-am obișnuit cu limba engleză și îmi place cadența, bogăția vocabularului și expresiile de argou. Mi se pare o limbă mai maleabilă și mai flexibilă, și, în mod cert, îmi place faptul că are o circulație internațională.

Personajul volumului poate părea un pic extravagant scos din context, din New York-ul în care judecăţile sunt diferite de cele ale europenilor, asiaticilor etc. Credinţele în astrologie, tarot sau alte forţe oculte sau mai puţin oculte sunt la ordinea zilei, la fel de naturale precum accesarea internetului?

În general oamenii, şi mai ales femeile, când accesează un site sau citesc o revistă, se duc glonț la pagina de astrologie. Horoscoapele sunt paginile cu cel mai mare trafic, atât în SUA cât și în România. Mulți oameni sunt superstițioși, cu atât mai mult atunci când trec prin perioade de criză, ca personajul Emily din romanul meu…și asta nu de azi de ieri, din cele mai vechi timpuri. Pentru mine, partea ocultă este un hobby vechi – astrologie, cărți normale, de tarot, lenormand, I ching – și este o temă recurentă într-o formă sau alta în toate romanele mele de până acum.

Răsturnările de situaţie îi sunt familiare personajului principal: job-iubit-un alt job-un alt iubit-şomer-single…Care sunt mecanismele de reechilibrare şi ce importanţă are Craigslist-ul?

Pot spune că am creat aceste răsturnări de situație din dorința de a oferi o traiectorie imprevizibilă romanului și de a arăta – într-un stil amuzant, de comedie – acest tip de dog-eat-dog city care e New Yorkul, un oraș în care fiecare e păcălit și păcălește la rândul lui într-o cursă foarte dificilă de supraviețuire. Craigslistul este un website care nu există încă în România, dar care incapsulează toate palierele existenței – de la free speech în secţiunea Rants and Raves, la dating, cumpărări, vânzări, bursă de joburi etc – și din cauza faptului că e gratis, este extrem de popular.

Craiglist-ul e animat, surprinde esenţa societăţii contemporane, „reflexia a ceea ce suntem de fapt”.

Craiglistul este o metaforă de fapt a internetului în general, sau mai exact a ceea ce poate să facă internetul din oameni. Caracterul anonim și imediat al internetului permite oamenilor să fie ei înșiși fără inhibiții și să facă lucruri pentru care ar fi arestați în lumea reală. De exemplu, să își trimită poze nesolicitate străinilor (sau străinelor) cu organele genitale, să solicite sex și cele mai năstrușnice combinații de sex, deseori în grup. Este o lume virtuală care permite evadarea din morala tradițională și din constrângerile sociale, și care oferă atât femeilor, și mai ales bărbaților, posibilitatea de a acosta mulți parteneri simultan, de a explora fără limite, și de a înșela. Relațiile se destramă azi din cauza faptului că el sau ea au cunoscut pe cineva pe internet, sau pentru că unul din parteneri, deși într-o relație, continuă să exploreze alte persoane sub anonimitatea internetului. Pata de ruj pe obraz sau pe cămașă, sau firul de păr străin pe costum, a devenit ceva desuet.

Cum arată viaţa personajului feminin în Marele Oraş?, în condiţiile în care „în New York poţi găsi orice”.

Emily este din aceași generație cu personajul Juno din filmul cu același nume; pornește cu cele mai bune intenții și descoperă o lume în care relațiile sunt foarte deteriorate și pe care trebuie să o navigheze cu mare atenție și pricepere pentru a ieși la liman. Și, ca să o citez pe mama mea Despina Grigorescu, care a citit prima romanul, pentru că este un roman american, Emily iese în final la liman…dacă era un roman românesc s-ar fi terminat probabil cu o mare dramă.

Credeţi că se va identifica publicul din România cu aceste personaje, că ar putea înţelege pe deplin atmosfera realistă dintr-o altă parte a globului?

Da, cred că da. Reacțiile de până acum din partea primilor cititori au fost foarte încurajatoare, chiar entuziaste. Chiar aș dori să invit pe această cale cititorii să își lase impresiile pe pagina de facebook, Viaţa mea pe net, să discute despre roman, și să lanseze conversații.

vizualizari: 2412


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro