“Vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu”

Aug 28th, 2011 | By admin | Category: Studioul de carte

La Editura Cartea Românească, în colecţia “Hors Collection”, a apărut volumul de poezie “Poema desnuda” de Crista Bilciu. Volumul a fost desemnat câştigător al Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2011. Lirismul narativ şi fantast al Cristei Bilciu e, pe cât de extravagant, tot pe atât de spectacular.”, a scris Al. Cistelecan. Andra Rotaru a dialogat cu Crista Bilciu, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Mai este “realitatea un fel de literatură prost scrisă”?

De când manuscrisul meu a luat premiul Uniunii Scriitorilor, realitatea e o literatură destul de bine scrisă… Glumesc. În adolescenţă eram extrem de nefericită, nu mă puteam nicicum integra printre oameni, nu înţelegeam lumea în care trăiam, nu puteam părăsi lumea din interiorul meu. Acum ştiu că a face artă înseamnă a adăuga lumea ta la realitate. Atunci când scriu, atunci când fac teatru sau pictez, e o invitaţie: vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu.

Imagini ale realităţilor de azi se transformă în personaje-parodie în poemele tale.

Cum spuneam, toată viaţa mea am trăit, de fapt, într-o lume paralelă. Chiar şi amintirile mele cotidiene nu se compun din întâmplări, ci mai mult din trăiri, din întâmplări interioare. Adică ştiu mult mai bine ce am visat la un moment al vieţii mele, ce mi-am închipuit, decât ce am făcut. Oricum, mare lucru n-am făcut, am citit câteva mii de cărţi şi am umplut câteva zeci de jurnale. Am trăit o mulţime de vieţi imaginate de alţii. Abia după 25 de ani, am descoperit teatrul şi am decis să adaug cuvântului fapta… Teatrul are meritul extraordinar de a nu te lăsa să te rupi de realitate…

Autobiografia se inserează în imagini uneori hipnagogice, ILR-ul, Facultatea de Litere, restanţele capătă proprietăţi pe jumătate umane, pe jumătate zoomorfe.

Deşi eram deja studentă la cinematografie (la a treia facultate) când, în urma unor cursuri de scenaristică, m-am apucat să construiesc structura poemului, ca pe o schelă metalică, în jurul căruia mi s-au grupat apoi, de la sine, toate fragmentele dezordonate, adunate în nu ştiu câte caiete, o mare parte din carte a fost gândită la 20 de ani, în timpul sesiunilor de examene la Litere. Unele examene au fost un chin pentru mine, am avut profesori care îmi cereau să memorez sute de pagini în mod inutil. În anul I am avut 7 restanţe, inclusiv la un examen de teoria literaturii unde mi-au picat pe bilet două subiecte: 1. Inspiraţia. 2. Talentul. Îmi amintesc entuziasmul cu care mi-am început expunerea, cu o mulţime de exemple din toate cărţile citite cu pasiune şi îmi amintesc şi indicaţia rece a profesorului foarte bătrân: “domniţă, lasă-l pe Platon şi pe Shakespeare, matale să-mi spui alea 4 rânduri cu liniuţă din cursul meu!” O vreme am visat, ca Eliade, că scriu eu o epopee şi să le arăt tuturor, inclusiv acelui profesor, cine sunt eu! Chiar fantazam, cu o doză de sadism, cum, peste decenii, alţi studenţi se vor chinui în sesiuni să reţină datele mele biografice şi rezumatul, cu liniuţă, al lucrărilor mele…Copilării!

O parte din POEMA DESNUDA este jurnalul meu, puţin ironic, al acelor vremuri, în care imaginaţia mea încerca să mă scape de sute de pagini de notiţe îngălbenite, care nu se lăsau nicicum memorate de mine. Toată noaptea mintea mea se târa prin canale cu Jumătate de câine roş, alerga cu nebuna de Aemilia pe linia punctată de pe autostradă sau citea tot felul de năzbâtii în ciorapul interminabil al Bunicii, care se prelingea suav de-a lungul blocului. Dimineaţa aveam cearcăne şi o restanţă în plus…

Însuşi autorul devine personaj în poemele din “Poema desnuda” până să intervină alte personaje care să îl scoată din reverie. Cum e să împarţi aceeaşi “mamă cubică” cu personajele?

Oho, păi autorul e în toate personajele din “Poema desnuda”. Şi totuşi, niciun personaj (nici măcar Laura) nu e autorul. Ce banalităţi spun, se pare că mi-am meritat, totuşi, unele dintre restanţe. Eu mi-am dorit de când sunt să fiu scriitoare – încă de la 4 ani, când tata m-a învăţat pe de rost toate poeziile lui Eminescu, inclusiv “Luceafărul” şi Eminescu a fost prima mea mare dragoste, nu mi-am dorit decât să scriu şi am scris întruna. Mă nemulţumeşte faptul că sunt personaj în cartea mea, pentru că eu cred că devii scriitor abia atunci când ajungi să nu mai spui povestea ta, nici măcar voalat, ci poţi inventa lumi cu totul şi cu totul noi. Un actor, de exemplu, nu îşi spune niciodată povestea lui, el nu trebuie să-şi fi îngropat un părinte şi să-şi ucidă un unchi ca să joace Hamlet. El trece povestea lui Hamlet prin filtrul lui sufletesc, dar nu e Hamlet. Aşa că, nu mă bucur prea tare “să impart aceeaşi mamă cubică cu personajele”, dar ştiu că e o etapă necesară. Voi spune tot ce am de spus despre mine, îmi voi deşerta tolba, apoi sper că mă voi sprijini din ce în ce mai puţin pe autobiografia mea pentru a scrie.

“Majoritatea fecioarelor/ sfârşesc în patul câte unui bărbat/ deşi e greu de găsit un bărbat adevărat/ în ziua de azi/ nu se mai fabrică,/ numai chinezării.” Cum recunosc personajele bărbaţii cu pedigree?

Deşi nu aş prea vrea să dezvolt acest subiect, POEMA DENSUDA se leagă şi de prima mea poveste de dragoste – eşuată şi nefericită, la fel ca mai toate primele poveşti. Aşa că subiectul acesta, al bărbaţilor cu pedigree, e destul de delicat. Oricum, nu sunt misandră, am întâlnit bărbaţi absolut minunaţi (nu prea mulţi, totuşi). O asemenea întâlnire mi-a inspirit romanul la care lucrez acum.

De fapt, versurile acelea se referă la un moment din viaţa personajului meu, Laura, în care ea nu înţelege obligativitatea renunţării la lumea imaginaţiei şi a literaturii în care trăieşte, pentru a deveni, aşa cum îi tot spun părinţii şi vecinii, o femeie împlinită pe toate planurile, de 3 ori femeie! În altă parte a poemului, versurile se transformă şi devin: “Majoritatea fecioarelor sfârşesc în patul unui bărbat/Numai câte una mai scapă prin hăţişul textului…”

La egalitate cu bărbatul cu pedigree şi ISO 2000, apare “Femeia-păpuşă (..) râvnită de toţi/(…) perfectă/ şi rabatabilă”. Cât e dramă, cât e ironie?

E ironie, dar e o ironie ludică. POEMA DESNUDA porneşte, în mod cert, de la lucruri foarte grave: printre altele, sinuciderea bunicii mele, cu care nu m-am împăcat niciodată, dar personajul meu este un copil, care vrea, în primul rând, să se joace. Şi atunci Universul se joacă cu el. Astfel trebuie citită POEMA, prin prisma copilului inocent, care se ascunde de lucrurile neplăcute în imaginaţie. Nu vreau să-mi vulgarizez cartea făcând referire la societatea de azi, la împărţirea rolurilor sexuale în societatea românească etc. Bărbatul cu pedigree, Femeia-păpuşă şi multe alte personaje au doar rolul de a-i dezvălui Laurei unele lucruri pe care ea, în Cartea 1, nu are cum să le priceapă. Le va pricepe până la încheierea călătoriei ei. Cel puţin aşa sper.

Lucrezi de câţiva ani la o epopee, “Poema desnuda” fiind începutul său. Cum se va continua ea?

POEMA DESNUDA  prezintă copilăria eroinei mele, intrarea în adolescenţă  şi momentul începerii călătoriei ei. Am scris deja trei sferturi din cartea a doua, în care, evident, se va întâlni cu dragostea, dar nu vreau încă să spun prea multe despre asta. Să vedem cum va fi receptată prima carte. Va exista şi o a treia, despre care, însă, nu ştiu nimic. Ştiu doar că trebuie să existe.

De ce ai ales titlul “Poema desnuda”?

Eu sunt în primul rând o fiinţă intuitivă, nu aş putea răspunde foarte exact de ce am ales titlul, probabil subconştientul meu ştie mai bine decât mine. În orice caz, pe când eram studentă la Litere (acum 10 ani) am scris un poem lung, care urma să facă parte din această epopee, să o anunţe. Se numea “Poemul cu capul spart” şi o variantă a lui a fost publicată pe atunci în “Vatra”, iar, mult mai târziu, pe “Reţeaua literară”. Acolo am nişte versuri: “Poema face striptease jupuindu-se/ Şi cu fiecare piele smulsă devine mai frumoasă”. Aşa cum un trup omenesc e adevărat şi sincer numai gol – aşa cum a fost născut, aşa cum e gata să se dăruiască în dragoste – Poezia, care e personaj în epopeea mea, vrea să caute adevărul, esenţa, nu numai dincolo de haine, ci dincolo de piele, de carne, de tot… Până unde te poţi dezbrăca, pentru a ajunge la tine însuţi? …Nu-mi face nicio plăcere să explic toate astea, aş vrea să îmi explice alţii nu ceea ce am vrut să spun, ci ceea ce am spus de fapt. De la un punct încolo, o carte nu mai are nicio legătură cu autorul ei. Abia aştept să văd ce anume e POEMA DESNUDA în ochii altcuiva, să citesc POEMA altcuiva…

vizualizari: 1843


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro