“Desenul este intimitatea mea, iar instalaţia lumea largă”

mart. 20th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

În perioada 18 martie-14 aprilie 2011, la Centrul de Artă Contemporană LC Foundation (Calea Victoriei 25, etaj 1, Bucureşti), iubitorii de artă contemporană pot vizita expoziţia “Întâlniri cu desene/ Fresh Drawings (2006-2011)”. Artiştii care expun: Maria Be, Lea Rasovszky, Alexandru Rădvan, David Şandor, Alexandra Baciu (invitat). Curator: Simona Vilău. Andra Rotaru a dialogat cu Lea Rasovszky despre acest proiect al întâlnirilor cu desene, dar şi despre alte preocupări ale artistei, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Prin ce se deosebeşte expoziţia “Fresh Drawings/ Întâlniri cu desene” de la Centrul de Artă Contemporană “LC Foundation”, de alte expoziţii la care ai mai participat? Care este legătura dintre un produs finit, gândit şi prelucrat în timp şi un “instantaneu” care nu a fost programat să devină un produs finit, ci un element care-şi schimbă “virtuţile”, în funcţie de cum îl priveşti?

E alta atmosfera. Aici nu e vorba de un grup de artişti care decid să îşi unească traseele într-o expoziţie cu temă comună. Relaţia noastră de lucru se bazează pe afinităţi atât personale cât şi artistice, lucru pe care l-am dorit transpus în expoziţia de la Centrul de Artă Contemporană “LC Foundation”. Aici e prezentată intimitatea noastră, procesele care au stat în spatele proiectelor noastre recente, punctele în care ne-am interesectat şi ce a rezultat de acolo. Aici emoţiile sunt mai mari, parcă ne uităm la poze cu noi de când eram mici. Noi şi alte câteva zeci de oameni.

Te-ai alăturat mai târziu grupului care a iniţiat, încă din 2006, aceste exerciţii auto-impuse de relaţionare „disciplinată” cu desenul. Alexandru Rădvan şi David Şandor au pornit de la ceva şi au ajuns la altceva, în momentul în care te-ai alăturat şi tu experimentului lor? În ce fel, fiecare dintre nou sosiţi şi-a adus un aport în ceea ce priveşte realţionarea teoretică şi practică a celorlalţi cu desenul şi cu acel cadru comun pe care-l căutaţi?

Cadrul a fost din start unul foarte liber. M-a impresionat claritatea cu care au pornit Alex şi David întâlnirile cu desene. De fapt, e foarte simplu şi frumos, hai să vedem ce am mai desenat şi hai să vedem ce au mai desenat şi alţii. Şi aşa am apărut eu. M-a invitat Alex, şi de acolo ne-am ataşat foarte tare unii de alţii şi am devenit din ce în ce mai curioşi să vedem ce se întâmplă în episoadele următoare. Pe urmă a crescut totul treptat. Am avut diverşi invitaţi, unii au şi rămas, cum ar fi Maria şi Alexandra. Fiecare a adus o nouă dimensiune întâlnirilor. De la o linie între două puncte, am venit eu şi s-a transformat în triunghi, iar pe măsură ce am întâlnit alţi oameni, a devenit pătrat, apoi piramidă, apoi cub etc.

Ulterior, s-au alăturat Maria Be şi Alexandra Baciu. Mulţi alţii doar au participat, ocazional, la întâlnirile voastre semi-deschise. Expoziţia-laborator prezentată zilele acestea la “LC Foundation”  va avea şi o altă finalitate decât aceasta? Cum te-au ajutat pe tine, ca artist, aceste întâlniri? Cât te reprezintă pe tine desenul?

Noi nu vedem expoziţia de la LC Foundation ca fiind ceva final. Din contră, aveam nevoie să ne uităm puţin în urmă, pentru a merge mai departe. Expoziţia de la LC a fost un fel de pahar cu apă rece băut între reprize. E doar prima, din multe, sperăm noi. Poate va fi câte un eveniment anual, poate va include mai mulţi participanţi. Asta nu ştim încă, dar avem emoţii plăcute gândindu-ne unde ne va duce pe viitor.

Pentru mine a însemnat foarte mult tot procesul. Mai ales după sistemul practicat cu succes la arte plastice (atât în liceu cât şi la facultate) unde formarea unui stil nu prea contează, unde nu e tocmai indicat să ai păreri, şi unde cu siguranţă nu e bine să încurajezi şi să fii entuziasmat de un student/elev. La întâlniri cu desene am găsit reacţii foarte pozitive şi sincere, critică constructivă, oameni cu care pot, într-adevăr, discuta. Şi printre zeci de desene, crize de râs, expresii deja celebre, discuţii despre viaţă, sprijin moral, prieteni extrem de importanţi, momente de deschidere totală şi de solidaritate.

Desenul pentru mine e fundamental. De la el porneşte totul. Mă situez undeva între desen şi instalaţie, iar în această schemă, desenul este intimitatea mea, iar instalaţia lumea largă. Uneori mai plec de acasă, iar alteori mă închid în cameră câteva zile. Cam aşa.

Cum aţi ales desenul drept limbaj comun al întâlnirilor?

Alegerea a venit de la sine. Desenul este întotdeauna punctul de pornire. În toate procesele de creaţie, fie că e vorba de artă vizuală, muzică sau scris, totul începe de la un semn pe hârtie, care poate foarte bine fi chiar o formă de desen.

Pe toţi ne fascina puterea asta primitivă şi, în acelaşi timp, foarte subtilă a desenului.

Faptul că eraţi artişti diferiţi, care discutaţi probleme apăsătoare despre arta contemporană, s-a dezvoltat într-un nucleu generator de conflicte creative?

Se întâmpla, desigur, să vedem uneori diferit lucrurile, şi până acum asta a fost numai constructiv. Asta pentru că respectam foarte tare părerile celuilalt şi, pentru că, odată cu acest respect, vine şi o reanalizare a subiectului în cauză. Întâlnirile cu desene ne-au învăţat poate să avem mai multă răbdare în analizări şi căutări.

În continuare suntem artişti diferiţi şi ne distrează lucrul ăsta.

În ultimul timp ai expus din ce în ce mai des. Este o perioadă fertilă, vine după nişte acumulări, este suma unei munci susţinute? Care este programul tău de lucru uzual?

E o perioadă foarte interesantă. Mă bucur de fiecare moment. Faptul că ultima perioadă a fost atât de plină se datorează şi unor întâmplări fericite. Am primit mai multe propuneri pentru a expune şi toate au fost foarte interesante, aşa că m-am decis să acţionez rapid. Prima a fost cea de la LC Foundation, expoziţia colectivă „Figure In/Figure Out”, unde am participat împreună cu mulţi tineri artişti pe care îi respect mult şi care se află în topurile mele personale. Un eşantion foarte bine gândit al generaţiei mele.

Apoi au urmat două expoziţii personale: Sorrow, Heartache, Recovery & Shit la AlertStudio, în februarie şi “MEN”, la Atelier 35, în martie. Ambele expoziţii personale au însemnat foarte mult pentru mine, m-am văzut pe cont propriu având un spaţiu întreg pentru joacă. Fiecare dintre cele două expoziţii sunt în zone diferite, au porniri diferite. Mi-am expus două momente importante din arhiva personală, şi m-a amuzat să văd cum toate lucrurile cad atât de frumos la locul lor. Acum a fost momentul lor.

Apoi, imediat după, “Întâlniri cu desene/Fresh drawings”, tot la LC Foundation, despre care am spus mai sus.

Programul meu de lucru este continuu. Deşi nu e atât de intens pe cât sună. Lucru e cam tot timpul, dar în forme diferite, fie că e un desen mic, un cuvânt, o idee scrisă. În ultima perioadă a fost cam pe fugă. Mi-a plăcut sistemul ăsta de treadmill de idei, dar cred că, începând din aprilie, mi-aş dori o perioadă de slow motion. Una mică doar.

Care au fost cele mai mari satisfacţii în urma expoziţiilor tale recente, de grup sau individuale? Este mai dificil să propui lucrări în cadrul unei expoziţii tematice, de grup, sau preferi varianta individuală?

Satisfacţiile sunt imense. Sunt nedelimitate, sunt un ghem călduţ şi frumos de emoţii. Mă bucur când lucrurile ies frumos. Îmi confirmă anumite lucruri şi îmi dau forţă de lucru şi calm.

Cred că majoritatea artiştilor preferă varianta individuală. Şi eu prefer varianta asta, pentru că ai timp şi spaţiu să îţi gândeşti mai extins un proiect. E altfel când ştii că vei fi expus singur, te pregăteşti altfel, te înarmezi, devii strateg.

Pe de o altă parte, în expoziţiile de grup comunici cu alţi artişti prin ce faci tu şi ce fac ei. În contextul grupului, devii conştient de propriile proporţii şi de contribuţia ta. Acolo este senzaţia de atom care împreună cu alţii creează un organism ciudat şi frumos, întotdeauna altul .

Ce riscuri ţi-ai asumat, ca artist, de-a lungul timpului?

Risc înseamnă multe. Când vine vorba de contexte de lucru, de expus, etc atunci nu risc prea mult, dacă simt că nu vreau cu adevărat să fac asta, atunci nu o fac. M-am decis să îmi permit luxul  de a face exact cum simt. Pe de altă parte, o dată ce se trece de această etapă, şi mă simt într-un context safe, atunci când vine vorba de subiecte şi de orice altceva, îmi asum toate riscurile şi merg cu capul înainte fără ezitari. Mă consider un artist liber.

Care este cel mai mare coşmar al tău, ca artist?

Probabil cel mai mare coşmar ar fi ca România să rămână în continuare într-un time warp cu o diferenţă de 20 de ani, în care arta contemporană să fie încă marginală şi eu să fiu tot aici luptându-mă cu dragoni împăiaţi sau, şi mai rău, lucrând la mec.

Număr de vizualizări :3120


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro