AcasăProiecte

Proiecte

Carmen Acsinte expune “Oraşul din cameră”, la Café Verona

Luni, 6 iunie 2011, ora 19:00, la Café Verona (Librăria Cărtureşti, Str. Arthur Verona 13-15, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei de foto-instalaţie “Oraşul din cameră” de Carmen Acsinte. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6-24 iunie 2011. Evenimentul este recomandat de criticul de artă: Olivia Niţiş.

Începe Festivalul Comediei – festCO 2011, ediţia a IX-a

În perioada 10-17 iunie 2011, va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Comediei România- festCO 2011. Evenimentul este organizat de Teatrul de Comedie, Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. În cadrul festivalului vor avea loc reprezentaţii importante, în română şi franceză. Festivalul se va deschide oficial vineri, 10 iunie 2011, ora 18:30, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie din Bucureşti, cu lansarea volumului “Omul din cerc” de Matei Vişniec, Editura Paralela 45.

Poezie şi cristale magice

Ziua a treia a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei”, de la Caraş-Severin, a însemnat pentru poeţii participanţi o nouă incursiune în frumuseţile pe care acest judeţ are să le ofere. După o întâlnire cu poeţii locului, oaspeţii au vizitat un muzeu de mineralogie, unul dintre cele mai importante din ţară şi chiar din Europa, după care s-au întâlnit cu Episcopul Caransebeşului şi au susţinut un recital în clădirea Episcopiei. Finalul festivalului a marcat, de fapt, începutul unei frumoase tradiţii în acest judeţ şi a unor frumoase prietenii şi colaborări întemeiate la „Porţile Poeziei”.

“pansamentrup/ bandagebody” de Florina Zaharia

De curând, Florina Zaharia a lansat un nou volum de poeme, intitulat “pansamentrup/ bandagebody”, Editura Fundaţiei Culturale Antares, Galaţi, 2011.

Poeţi şi poezie în vagoane de epocă

Caraş-Severinul, în prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie, nu a deschis numai „Porţile Poeziei” ci şi pe cele ale istoriei şi ale meleagurilor frumoase din acest judeţ. A doua zi a festivalului a fost centrată pe recrearea unui drum de secole, Oraviţa-Anina, prima cale ferată montană şi a patra construită pe teritoriul actual al României. Cu două vagoane de epocă, cei peste 20 de poeţi din 10 ţări au parcurs cei aproape 34 de kilometri de cale ferată, care urcă şi trece prin inima munţilor, în aproape două ore.

Reşiţa a deschis „Porţile Poeziei”

Timp de patru zile, peste 20 de poeţi din România şi 9 alte ţări (Japonia, Italia, Serbia, Spania, Muntenegru, Polonia, Grecia, Cipru, Macedonia) participă la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Porţile Poeziei”, care se desfăşoară în judeţul Caraş-Severin. Evenimentul reprezintă „un vis împlinit”, după cum a declarat iniţiatoarea acestuia, scriitoarea Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Caraş-Severin.

“Literatura de azi”, cu Adriana Bittel şi Gabriel Dimisianu

Luni, 30 mai 2011, ora 21.30, la TVR Cultural va fi difuzată o nouă ediţie a emisiunii “Literatura de azi”, moderată de criticul literar Daniel Cristea-Enache. Invitaţii acestei ediţii sunt scriitorii Adriana Bittel şi Gabriel Dimisianu. Producător: Carmen Dăncescu.

„Fluviile Saharei” de Ardian-Christian Kyçyku

Prestigioasa editură italiană Zandonai a publicat romanul „Fluviile Saharei” de Ardian-Christian Kuciuk. Considerat „deschizător de drumuri”, „manual rafinat de stil” şi „revelaţie prin care proza albaneză îşi regăseşte rădăcini comune cu cea europeană”, „Fluviile Saharei” a fost scris în trei variante, în limba albaneză, în anii 1986, 1989 şi 1991. Având deja două ediţii (Tirana 2000 şi Bucureşti 2009) „Fluviile Saharei” este prima piesă a unei fresce compusă din patru romane ale autorului, beneficiind de peste 50 de recenzii şi cronici în presa scrisă, audiovizuală şi electronică din Albania, SUA, Elveţia, Italia, Germania, Kosova etc.

Enescu şi Bartók – omagiu la 130 de ani de la naşterea celor doi compozitori care au marcat decisiv muzica secolului XX, la Bookfest...

Editura Casa Radio celebrează 130 de ani de la naşterea compozitorilor Béla Bartók şi George Enescu printr-un dublu eveniment, editorial şi concertistic, desfăşurat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2011, pe Scena Arena, pavilionul C6, sâmbătă, 28 mai 2011, de la ora 18:30. În cadrul manifestării, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali din România, va vorbi despre semnificaţia acestui nou titlu în peisajul editorial actual. Reputatului muzicolog i se va alătura din SUA, maestrul Sherban Lupu, care va adresa publicului seratei muzicale un mesaj multimedia în exclusivitate. Moderatorul evenimentului va fi Tiberiu Comandaşu, redactor muzical la Editura Casa Radio.

G. M. Tamás dezbate pe tema “Noul război civil european”, la SNSPA

Vineri, 27 mai 2011, ora 10:00, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (Strada Povernei nr. 6, Sala 12, Bucureşti), va avea loc conferinţa “Noul război civil european”, susţinută de G. M. Tamás. Moderatori: Vasile Ernu şi Andrei Ţăranu. Filosoful şi disidentul maghiar GÁSPÁR MIKLÓS TAMÁS (născut la Cluj în 1948), unul dintre cei mai importanţi intelectuali din Europa de Est, este invitat în cadrul proiectului Conferinţele CriticAtac, organizat de CriticAtac în colaborare cu Fundaţia Friedrich Ebert România.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508