AcasăProiecte

Proiecte

Bianca Burţa-Cernat lansează „Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică”

Joi, 10 noiembrie 2011, începînd cu ora 18.00, la Librăria Dalles din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului „Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică” de Bianca Burţa-Cernat, carte apărută recent în colecţia „Critică şi Istorie literară” a Editurii Cartea Românească. La eveniment vor lua cuvîntul: Mihaela Miroiu, Simona Sora, Carmen Muşat. Moderator: Oana Boca.

Mephisto Waltz” din St. Petersburg, la ediţia a VII-a a festivalului “Măşti Europene…la Masca” din Bucureşti

În perioada 11-13 noiembrie 2011, la Teatrul Masca, va avea loc ediţia a VII-a a festivalului “Măşti Europene...la Masca”. Publicul bucureştean va putea viziona spectacolul “Mephisto Waltz” al trupei Derevo din St. Petersburg, un nume de care se leagă începuturile Teatrului Masca. “Invitaţii de anul acesta sunt o trupă foarte dragă sufletului meu pe care am întâlnit-o în anii ´90 la Praga, atunci când mă documentam în legătură cu înfiinţarea unui teatru alternativ. Am vizionat atunci un spectacol al cărui afiş încă îl mai păstrez. Acum, 20 de ani mai târziu, întâlnirea cu Derevo are pentru mine semnificaţia întâlnirii cu debuturile Teatrului Masca. Ei aduc pe scenă un spectacol dramatic, fascinant, cu o încărcătură emoţională deosebită. O poveste cu şi despre iubire, legăminte, etern şi irepetabil, transpusă în scenă de nişte actori fabuloşi, genul de poveste care ne face să simţim că ne este dat să atingem măcar în treacăt nemărginirea”, a declarat Mihai Mălaimare.

Revista „Interlitq” pune bazele unei campanii de promovare a literaturii române contemporane

Revista online “International Literary Quarterly” (www.interlitq.org), cunoscută şi ca Interlitq, va publica pâna la sfârşitul lui 2011 o serie de scriitori români din literatura...

Paul Bailey, Bora Ćosić, Gheorghi Gospodinov, Lidija Klasić, Jean Mattern , Roman Simić şi Goce Smilevski, invitaţi la Festivalul Internaţional de Literatură de la...

În perioada 7-9 decembrie 2011, la Muzeului Ţăranului Român / Clubul Ţăranului, va avea loc ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB). Reunite de tema „Ţara adoptivă”, nume importante ale scenei literare europene contemporane vor sosi la Bucureşti: Paul Bailey (Marea Britanie), scriitorul de origine sârbă Bora Ćosić (stabilit în Germania) – unul dintre cei mai originali şi reprezentativi scriitori din fosta Iugoslavie, Jean Mattern (Franţa) scriitor şi editor de succes la Gallimard, Lidija Klasić – scriitoare şi jurnalistă de origine sârbă, stabilită de asemenea în Germania, Roman Simić (Croaţia) – scriitor, dar şi organizator şi director de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”, Goce Smilevski (Macedonia) – laureatul din 2010 al Premiului pentru Proză al Uniunii Europene (cu o carte aflată în pregătire la Polirom) şi Gheorghi Gospodinov (Bulgaria) – unul dintre cei mai importanţi scriitori ai momentului, dar şi un dramaturg şi scenarist de succes. Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB) este un proiect independent, iniţiat şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Detalii, pe www.filb.ro.

Proiectul „ECHOE – Educaţie pentru patrimoniu, educaţie în aer liber” are website

De curând, proiectul de cooperare europeană "ECHOE - Educaţie pentru patrimoniu, educaţie în aer liber", coordonat de Centrul de Pregătire Profesională în Cultura (CPPC), are o pagină web dedicată și multilingvă, accesibilă la adresa www.echoe-eu.eu

„Autor”, târg de bijuterie contemporană

Sâmbătă şi duminică, 5 şi 6 noiembrie 2011, între orele 12.00 şi 20.00, la Sala Dalles din Bucureşti (bld. Nicolae Bălescu, nr. 18), va avea loc ediţia a VI-a a Târgului de bijuterie contemporană „Autor”.

Iana Matei, primul scriitor român distins cu premiul “Europeanul anului”

La Editura RAO a apărut volumul “De vânzare: Mariana, 15 ani” de Iana Matei. Volumul a obţinut premiul „Europeanul anului” în 2010, acesta fiindu-i acordat de editori ai revistei Reader`s Digest. Volumul reprezintă o mărturie terifiantă despre traficul de persoane şi greutatea victimelor de a se readapta în societate.

Inaugurarea Centrului cultural „Independent 84”

Vineri, 4 noiembrie 2011, ora 13:00, va avea loc conferinţa de presă prilejuită de lansarea noului Centru cultural „Independent 84” (Splaiul Independenţei nr 84 din Bucureşti) şi a licitaţiei de artă contemporană “GrowArt”. Activitatea centrului cultural va debuta pe 5 noiembrie 2011, ora 19.00 cu vernisajul expoziţiei ”Fără mine” semnată de Gili Mocanu.

„BookLand”, ultimul popas pe 2011 în Bucureşti

În perioada 1 noiembrie – 23 decembrie 2011, după o călătorie prin 9 oraşe ale României, târgul urban de carte „BookLand” face ultimul popas din anul 2011, la Bucureşti. Timp de 8 săptămâni, Caravana „BookLand” va interacţiona cu iubitorii de carte în cele mai mari mall-uri din capitală.

„Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950” de Lucian Boia

Marţi, 1 noiembrie 2011, de la ora 18.30, la restaurantul "Negresco", str Stavreopoleos nr 3, Bucureşti, va avea loc lansarea volumului „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950” de Lucian Boia, volum apărut la Editura Humanitas. Alături de autor vor fi prezenţi şi Gabriel Liiceanu şi Sorin Lavric. Invitatul special al serii este Victor Rebengiuc, care va citi din volumul lansat.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508