AcasăProiecte

Proiecte

Poetul Sorin Gherguţ, invitat la “Vară de Poezie și Jazz la Mogoșoaia”

Duminică, 22 iulie 2012, ora 19:00, scriitorul Sorin Gherguţ va susţine o lectură de poezie la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, care va intra în rezonanţă cu muzica funk/ jazz / neo-soul a formaţiei Guilty Lemon. Evenimentul face parte din ediţia a doua a stagiunii “Vară de Poezie și Jazz la Mogoșoaia”, al cărei coordonator muzical este Sebastian Gheorghiu, iar moderator – Dan Mircea Cipariu.

Dublă lansare de carte dedicată lui Nicolae Th. Ștefănescu, la Câmpulung Muscel

Joi 19 iulie 2012, de la ora 17.00, la Galeria "Arta" (str. Negru Vodă, nr. 111) din Câmpulung Muscel, va avea loc lansarea albumului ”Prin Câmpulung și pe muscelele lui. Fotografii de Nicolae Th. Ștefănescu”, semnat de Adrian Săvoiu, Gheorghe Chița și Ioan Crăciun, precum și a volumului ”Prin Câmpulung și pe muscelele lui”, de Nicolae Th. Ștefănescu, ambele tipărite la editura Ars Docendi. Curator: Ioan Crăciun, directorul editurii Ars Docendi.

Psychegrafie – Atelier de scris terapeutic, cu Octavian Soviany şi Livia Ştefan

Psychegrafie - Atelier de scris terapeutic este susţinut de Iulia Stoian, psiholog și psihoterapeut. Joi, 19 iulie 2012, ora 19:00, la Librăria Bastilia din Bucureşti va avea loc un preview al evenimentului, iar pe 26 iulie, 2 august, 9 august şi 16 august, între orele 19:00-21:00, va avea loc atelierul de scris terapeutic. Scrisul terapeutic presupune scrierea unor texte şi exerciţii terapeutice pe marginea acestor texte cu scopul de a exprima şi explora gânduri, sentimente şi comportamente pentru a ajunge la schimbarea terapeutică.

Bogdan O. Popescu, la “Vară de Poezie și Jazz la Mogoșoaia”

Duminică, 15 iulie 2012, ora 19:00, scriitorul Bogdan O. Popescu va susţine o lectură de poezie la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, care va intra în rezonanţă cu muzica de jazz a formaţiei Bourbon Jazz Unit. Coordonator muzical: Sebastian Gheorghiu, moderator: Dan Mircea Cipariu.

“Pământ, foc, fum” la Galeria Galateea

Joi, 12 iulie 2012, de la ora 19.00, la Galeria Galateea (Calea Victoriei 132, Bucureşti) a Uniunii Artiştilor din România, va avea loc vernisajul expoziţiei de ceramică şi email pe metal “Pământ, foc, fum”, a grupului “Cerart”. Expun artiştii: Birtalan Vidra Éva, Bucur Mana, Crăciun Gheorghe, Crăciun Judit, Csiki Vidra Orsolya, Csorvási Szabó Laszló Attila, Forro Agnes, Moldovan George, Moldovan Mária, Mureşan Gheorghe, Olteanu David, Olteanu Mariana şi Pădureţ Monika. Vernisajul va fi deschis de Cora Fodor, istoric de artă. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 12 – 30 iulie 2012.

Robert Șerban vine la „Vară de Poezie și Jazz de la Mogoșoaia”

Poetul timişorean Robert Şerban va participa duminică, 8 iulie 2012, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia la un recital de poezie, care va intra în rezonanţă cu muzica de jazz a formaţiei Three for Helen.

În semn de protest faţă de politica actuală, Fundația Gabriela Tudor anulează două evenimente

Fundația Gabriela Tudor ia atitudine ca urmare a situației politice grave din țară, a destabilizării statului de drept și a încălcărilor repetate ale Constituției în ultimele zile. "În semn de protest și întrucât situația curentă este de natură să împiedice buna desfășurare a proiectelor noastre în această perioadă, am decis să anulăm conferința de presă programată pentru joi, 5 iulie la ora 11.00, dedicată deschiderii spațiului artistic ZonaD – studio Paradis Serial, precum și spectacolul Camera 1306, programat la Hotel InterContinental, pentru sîmbătă, 7 iulie, de la ora 18.00.", a comunicat Cosmin Manolescu, director executiv Fundaţia Gabriela Tudor.

Al doilea „Pian călător” a rămas la Sânnicolau Mare

Vineri, 29 iunie 2012, la Sânnicolau Mare, în Sala festivă a castelului Nako - ultima destinaţie a celei de-a doua ediții a turneului „Pianul Călător” şi locul în care pianul va rămâne timp de trei ani, a avut loc ultimul spectacol al pianistului Horia Mihail din cadrul acestui turneu. Pianul a fost încredinţat de Radio România, organizatorul principal al evenimentului, comunităţii locale din Sânnicolau Mare, pentru o perioadă de trei ani.

Gabriel Chifu şi Irina Sârbu Band deschid a doua ediţie a stagiunii “Vară de jazz şi poezie la Mogoşoia”

Duminică, 1 iulie 2012, de la ora 19.00, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, va debuta a doua ediţie a programului “Vară de jazz şi poezie la Mogoşoia”. Poetul Gabriel Chifu, laureatul Premiului de Poezie al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011, va rezona cu ritmurile improvizate de Irina Sârbu Band. Timp de nouă săptămâni, în fiecare duminică, de la ora 19.00, vor avea loc recitualuri de poezie, blues şi jazz în care vor fi invitaţi următorii poeţi: Robert Şerban, Bogdan O. Popescu, Sorin Gherguţ, Ioan Es Pop, Ioana Crăciunescu, Dan Coman, Cosmin Perţa şi Florin Iaru. Moderatorul acestor recitaluri este poetul Dan Mircea Cipariu, iar coordonatorul muzical este Sebastian Gheorghiu. Organizatorii evenimentului sunt Centru Cultural Palatele Brâncoveneşti şi Primăria Municipiului Bucureşti / Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Coorganizator: Exces Music, Partener: UCIMR - Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul ”Oportunități la Tine Acasă” Partenerii media ai proiectului: Radio România Cultural, România literară şi AgenţiadeCarte.ro.

Mircea Florian, fresh literar în Club A

Vineri, 29 iunie, de la ora 20:00, Florian din Transilvania, pe numele său Mircea Florian, revine în Club A pentru a vorbi și cânta despre și din versurile și muzica sa în “unu' si unu' - fresh literar de club”.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508