AcasăPostcard

Postcard

Gheorghe Zamfir, un artist care are fir direct cu Dumnezeu

M-am apropiat încet, cu paşi nesiguri, urma întâlnirea cu o legendă. Mă gândeam că voi sta cât mai departe ca să nu tulbur ,,corola de minuni a lumii”. Dacă telefonul a sunat şi invitaţia era din partea unei prietene rare, mi-am spus că va trebui să fiu prezentă la Festivalul Internaţional de Nai ,,Gheorghe Zamfir”.

Vioara lui Enescu, în concerte extraordinare la Bucureşti

Punctul culminant al Turneului Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, ce are loc în perioada în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016, este momentul sosirii la București, unde vor avea loc două concerte excepționale. Pe 18 septembrie, legendara vioară se va auzi la sala Teatrelli, acest recital fiind organizat cu sprijinul “creart- Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București”. Pe 19 septembrie, la Sala Radio, va avea loc concertul de gală. Până acum, cei doi muzicieni, violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail, au dus muzica de calitate în mai multe localități urbane și rurale din Transilvania, Constanța, Olt și Dâmbovița.

Ziua Porților Deschise, la Centrul Rus de Știință și Cultură

Joi, 15 septembrie 2016, începând cu ora 18:00, Centrul Rus de Știință și Cultură din București (Bld. Lascăr Catargiu, nr.50) vă invită la Ziua Porților Deschise.

Ion Ghica, omagiat la Domeniul de la Ghergani

În anul 2016 se împlinesc 200 de ani de la nasterea lui Ion Ghica, personalitate marcantă a secolului al XIX-lea și unul dintre cei mai importanți susținători ai genezei României moderne. Descendent al marii familii de domnitori, Ion Ghica a obținut diplomele de Bacaulaureat în Litere și Științe matematice la Sorbona și a devenit inginer urmând cursurile prestigioasei instituții Ècole Royale des Mines. Revenit de la Paris, alături de colegii săi de generație a inițiat Revoluția de la 1848, a pledat pentru Unirea Principatelor, a devenit Principe de Samos în perioada exilului, apoi, revenit în țară, a fost prim-ministru de patru ori - la Iași și la București, în vremea domniei lui Cuza și Carol I. A fost primul Președinte al Academiei Române, Director al Teatrului Național și Ministru al României la Londra. Ilustru economist, a promovat cultura economiei și valori care au încurajat piața liberă, eliminarea robiei și privilegiilor de orice fel, eforturile sale contribuind semnificativ la dezvoltarea Statului român modern. Prin ”Scrisorile către Vasile Alecsandri”, a creat una dintre cele mai valoroase opere memorialistice ale literaturii române, evocând evenimentele istorice la care a luat parte în Valahia, Moldova, Paris, Londra, Constantinopol sau Insula Samos din Grecia, povestind despre viața de zi cu zi din Bucureștiul de altădată ori despre înalta societate, lăsând mostenire unul dintre cele mai cuprinzătoare tablouri ale secolului său. Ion Ghica s-a născut la 12 august 1816 la București și a încetat din viață la 22 aprilie 1897 la conacul său de la Ghergani.

Teatrul de Comedie anunță deschiderea stagiunii 2016 / 2017

Joi, 22 septembrie 2016, ora 19.00, la Sala Radu Beligan, se va deschide stagiunea cu numărul 67, cu spectacolul „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare în direcția de scenă a lui Gelu Colceag - un spectacol muzical în care bucuria de a trăi capătă însuşirile unui veritabil carnaval al Evului Mediu, în cadrul căruia totul era permis, pentru un număr de zile. Deşi în piesă avem de a face cu o situaţie greu de înţeles astăzi, condiţia femeii dinainte de emanciparea ei socială, spectacolul rupe zăgazurile prejudecăţilor, „scorpia” – care e, de fapt, femeia în dezacord cu „spiritul secolului” – îmblânzindu-se din propria ei voinţă şi, de ce nu, descoperind dragostea.

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni sosesc la București

Între 14 și 16 septembrie 2016, nouă editori germani, austrieci și elvețieni alături de directorul Târgului de Carte de la Leipzig sosesc la București, pentru o serie de întâlniri profesionale cu editorii români, în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană. Delegația editorilor de limbă germană sosește în România la invitația Ministerului Culturii și este prilejuită de participarea României ca țară invitată de onoare, în anul 2018, la cel mai important târg dedicat promovării autorilor din zona Europei Centrale și de Sud-Est, Leipziger Buchmesse (Târgul de Carte de la Leipzig).

CLB inaugurează o nouă filială, chiar în prima zi de școală

Luni, 12 septembrie 2016, chiar în prima zi a anului școlar 2016-2017, Compania de Librării București (CLB) inaugurează o nouă filială, în incinta Liceului Teoretic Național (strada Buzești 14) – Librăria 188. Spațiul noii librării are aproximativ 15 metri pătrați şi expune carte, articole de papetărie și rechizite școlare. În ceea ce privește programul, Compania de Librării București și-a propus ca acesta să se muleze pe orarul și cerințele elevilor de la acest liceu.

Lansare „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu II”, la Casa Mincu

Miercuri, 28 septembrie 2016, începând cu ora 18:30, la Casa Mincu, Asociația și Editura Istoria Artei vă invită evenimentul de lansare a celui de-al doilea volum al monografiei „Familia Bibescu - Basarab Brâncoveanu: între Paris și București”, colecția Familii istorice, 2016, autor dr. istoric de artă Oana Marinache. Prezintă: dr. Adrian-Silvan Ionescu, dr. Ruxandra Nemțeanu, dr. Radu Ștefan Vergatti și dr. Oana Marinache. Prezentarea cărții se va face și sub formă de proiecție video pe durata evenimentului. Proiectul editorial este realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din Timbrul Arhitecturii 2016, al Asociației „Sanda și Virgil Cândea” și din donațiile lui Radu Ștefan și Cristina Vergatti. Evenimentul face parte din proiectul „Anul cultural Martha Bibescu 130”.

Traseu urban arh. Josef Jacob Schieffeleers

Duminică, 18 septembrie 2016, Asociația Istoria Artei vă propune un tur inedit, pe urmele lui Josef Jacob Schieffeleers (1850-1919), un arhitect olandez care a lucrat în ţara noastră începând cu 1870 şi despre care se cunosc puţine informaţii. După ce s-a format în Olanda şi Belgia, Schieffeleers a fost trimis în România de antreprenorul Alexis Godillot pentru a se ocupa de lucrările abatoarelor şi halelor comerciale din Bucureşti, Craiova şi Iaşi, fiind implicat însă şi în construcţia căii ferate Ploieşti-Sinaia-Predeal.

„Parcul Carol I – 110 ani: reconstituire istorică și digitală”

Joi, 15 septembrie 2016, începând cu ora 18:30, la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, din str. Arthur Verona nr. 19, Asociația Istoria Artei organizează un dublu eveniment. Cu acest prilej va fi prezentată publicului expoziția de fotografii de epocă, documente de arhivă și din periodicele vremii, cărți poștale, precum și reconstituirile digitale ale unor pavilioane ale Expoziției Generale Române din 1906. Cele 30 de panouri prezintă elementele cele mai importante ale cercetării echipei proiectului „Parcul Carol I – 110 ani” și au fost realizate cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, din „Timbrul Arhitecturii”.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508