Traseu urban arh. Josef Jacob Schieffeleers

sept. 12th, 2016 | By | Category: Postcard

Duminică, 18 septembrie 2016, Asociația Istoria Artei vă propune un tur inedit, pe urmele lui Josef Jacob Schieffeleers (1850-1919), un arhitect olandez care a lucrat în ţara noastră începând cu 1870 şi despre care se cunosc puţine informaţii. După ce s-a format în Olanda şi Belgia, Schieffeleers a fost trimis în România de antreprenorul Alexis Godillot pentru a se ocupa de lucrările abatoarelor şi halelor comerciale din Bucureşti, Craiova şi Iaşi, fiind implicat însă şi în construcţia căii ferate Ploieşti-Sinaia-Predeal.

Nu ştim cum a intrat arhitectul în legătură cu familia generalului Ioan Em. Florescu şi cu soţia acestuia, Alina Ştirbey, pentru a le construi vila de la Sinaia între 1874-1875, dar lucrarea l-a propulsat în carieră pe tânărul arhitect. Remarcat de prinţul Dimitrie Ghica, eforul Spitalelor Civile, care aveau în proprietate şi mare parte din terenul pe care se va dezvolta staţiunea de la Sinaia, arhitectul olandez este angajat în 1875 în serviciul Eforiei. Astfel începe o carieră impresionantă atât în Sinaia (Hotel Caraiman, plan urbanistic al staţiunii, parc, vile), cât şi în Bucureşti (Spitalul Colţea, Maternitatea, Palatul Băilor Eforiei). De numele său se leagă şi nenumărate alte vile particulare, precum și clădirea Ambasadei Franței din Piața Amzei.

Numele arhitectului va fi restrâns la „Schiffelers” în decretul de obţinere a cetăţeniei române, semnat de Regele Carol I în 1885.

Taxă de participare: 10 lei

Pliant traseu urban: 10 lei

Doritorii pot dona 10 lei/ex. pentru tiparirea albumului „Bucurestiul meu drag”.

Înscrieri: tururighidate@gmail.com până în 17 septembrie

Punct de întâlnire: Spitalul Colțea, blvd. I.I.C. Brătianu nr. 1, în fața Bisericii și statuii spătarului Mihail Cantacuzino

www.facebook.com/events/641373689372132/

Număr de vizualizări :1079


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro