AcasăPostcard

Postcard

Doniţa şi garniţa

„Tanti Anaaa!!!...”, se auzi o voce fermă şi aproape cântată. Era patru dimineaţa şi visam că Lăbuş lătra la poartă pentru a-l speria pe omul care striga: „Tanti Anaaa!!!...” „Care eşti, mă?”, o aud pe mama spunând, îmbrăcându-se la repezeală. „Eu sunt, bre, Neluţă al lu Guloiu, te cheamă ţaţa Maria, mama matale, s-o ajuţi cu gâştele!” Am sărit din pat ca un arc şi am pornit către casa bunicii, care şedea mai sus de noi, pe drumul spre Măcinici. O gâscă se îmbolnăvise şi bunică-mea se speriase că le va pierde pe toate. Aşa că a hotărât să taie 25 dintre ele şi să lase cinci de prăsilă. Când am ajuns, execuţia avusese loc, iar călăul, Ion, băiatul lui Ion al lui Vacă, îşi ascuţea cuţitul pentru tranşare. Zorile începeau să-şi facă loc prin întunericul subţiat şi o adiere lină de vară purta cu ea undeva, nu ştiu unde, micile suflete care plecaseră subit. Mamaia ştersese masa de lemn din curte, adusese sacii pentru fulgi şi pusese ceaunul cu apă pe pirostrii. Focul era nerăbdător. Gâştele trebuiau pregătite repdede pentru a nu înţepeni. Mă gândeam că este un ritual asemenea celui al pregătirii unui mort pentru a-l aşeza în sicriu. Rânduiala este la fel, dintotdeauna, de la faraoni până la cei din colibele de chirpici. „Du-te, maică, în magazie şi adu-mi garniţele alea goale, spală-le un pic şi pune-le la îndemână”. „Ană, ia doniţa şi mergi de mulge vaca şi pune laptele la prins”. „Adu şi câte o ulcică de lapte pentru copiii ăştia!” În beci, mamaie mai avea două garniţe de la Crăciun, pline cu cârnaţi şi carne de porc în untură. Într-alta mai rămăsese doar untura pe care bunica voia s-o folosească pentru a pune bucăţile prăjite ale înaripatelor ei. „Maică, sarea grunjoasă este în bucătărie, ad-o ca s-o am lângă mine!” „Voi apucaţi-vă să jumuliţi fulgii că nu e timp şi puneţi-i în sacii ăştia. Penele să le aruncaţi!” Mi-am tras un scăunel de lemn lângă păsările inerte şi-mi aminteam cât de mândre mergeau pe drum şi pe şanţuri, până la balta făcută de ploi. Parcă erau în alai de nuntă, chiuind fiecare în legea ei, dansând graţios din labele portocalii şi din coada ce se balansa ca un metronom. Când intram în curte la mamaie, ele alertau toată casa ca nişte căţei agitaţi, stăpâni pe acareturi.Tot la fel, ţipând şi gâgâind au salvat Capitoliul în noaptea când galii au intrat în Roma, de aceea, anticii nu le mâncau pentru că le considerau sacre...

Exercițiu de sensibilitate semnat Oana Stoian

La mai bine de doi ani de la întâlnirea cu publicul în galeria Pygmalion din Timișoara, Oana Stoian revine la Casa Artelor (str. Augustin Pacha nr.8) cu un nou demers artistic: o expoziție de fotografie inspirată, sensibilă și provocatoare.

Dezbatere PEN: ”Literatura şi privarea de libertate: cazul Asli Erdoğan, Turcia”

Joi, 14 noiembrie 2019, ora 19.00, Editura Polirom şi Pen Romania vă invită la dezbaterea „Literatura şi privarea de libertate - cazul scriitoarei Aslı Erdoğan, Turcia”, pornind de la volumele: ”Oraşul în mantie purpurie” & ”Acum nici tăcerea nu-ţi mai aparţine”. Invitaţi: Magda Cârneci, Fatma Yilmaz, Dan Croitoru. Moderează: Miruna Vlada. Un eveniment, în parteneriat cu Pen România.

Conferință de joi despre Mahalaua Gorgani, susținută de Doina Ruști

Joi, 14 noiembrie 2019, ora 18.30, Muzeul Municipiului București vă invită la conferința „Mahalaua Gorgani din București la finele secolului al XVIII-lea”, susținută de Doina Ruști, la Palatul Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu 2). Coordonator: Cătălin D. Constantin.

Caravana EUB: Lansări de carte la Gaudeamus 2019

În cadrul târgului de carte GAUDEAMUS, care se desfășoară în perioada 20-24 noiembrie 2019 la Romexpo, Pavilion B2, Editura Universității din București organizează mai multe lansări de carte, ce vor avea loc la standul EUB (nr. 79).

Profesorul Matei Cazacu și criticul de artă Radu Boroianu, invitați la Conferințele Ateneului Român

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, de la ora 17.00, în Sala mare a Ateneului Român, sub egida Conferințelor Ateneului Român, profesorul doctor Matei Cazacu (Paris) și criticul de artă Radu Boroianu vor avea un dialog cu tema „De la România Mare la România democratică: un secol de încercări, drame şi speranțe”.

Înscrierea la Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti „Lidia Vianu Translates”- Ediţia a treia

„Lidia Vianu Translates” anunță începerea înscrierilor la Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti , ediția a treia.

FEST – FDR 2019 a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului

FEST-FDR2019 a ajuns la final. Un final excepțional: în cele nouă zile de spectacol, între 3 și 11 noiembrie, Teatrul Național din Timișoara a construit în jurul celor 21 de spectacole din FDR și din modulul FEST indoor, comunități de idei, de emoții, a lansat teme de reflecție și a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.

Artă și activism politic – front comun de lectură şi dezbatere la Bucureşti prin proiectele Culese din Telciu şi Reţeaua critică

După lansarea la Târgu Mureş, Sibiu, Cluj-Napoca şi Zalău, spectacolul-lectură „Povestea Gaborilor din Telciu” ajunge la Bucureşti. Piesa este scrisă de actrița Mădălina Brândușe împreună cu actorul și regizorul Andrei Șerban, în urma rezidenţei lor în cadrul programului “Culese din Telciu. Rezidențe de cercetare și creație artistică”. Textul din care cei doi vor citi vineri la Bucureşti are la bază o serie de 13 interviuri, din perioada iulie-august 2019, cu membrii unei familii de romi gabori din Telciu, Bistriţa Năsăud. 24 ani din viaţa lor povestiți prin 9 monoloage: despre meserii tradiționale pe cale de dispariție, despre migratie, relaţii de familie și dinamica rolurilor de gen. Depre relaţiile sociale dintre gaborii din Telciu şi populaţia majoritară neromă şi realitățile cotidiene ale copiilor ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Târgul Gaudeamus Radio România, ediția a 26-a

Au mai rămas doar 7 zile până la debutul celui mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii, de un sfert de secol: Târgul Gaudeamus Radio România. Iniţiat şi organizat de postul public de radiodifuziune, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio”, va avea loc în intervalul 20 – 24 noiembrie, în premieră în Pavilionul B2 Romexpo. Ediția 2019 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din București se va desfășura sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluției Române din Decembrie 1989. Organizat anual de Radio România, Gaudeamus reprezintă, de peste 25 de ani, un reper major al peisajului cultural românesc. Anvergura și notorietatea evenimentului, oportunitățile de promovare a ofertelor editoriale și uriașul impact asupra publicului – cele mai recente ediții înregistrând peste 125.000 vizitatori - au conferit Târgului Gaudeamus Radio România statutul de vârf al pieței naționale de carte. Peste 8.000 mp de standuri care vor găzdui sute de mii de titluri și aproape 900 de evenimente, lansări și prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri – îi așteaptă pe cei care vor trece pragul târgului în perioada 20 – 24 noiembrie. Deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus Radio România, ediția București 2019, va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la ora 12.00, la standul Radio România. AgențiadeCarte.ro este partener media.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508