AcasăPostcard

Postcard

Proiectul cultural-educativ „Istoria culturii în Sectorul 1”

Centrul Cultural al Primăriei Sectorului 1 București va desfășura în perioada 11-29 noiembrie 2019 proiectul cultural-educativ „Istoria culturii în Sectorul 1”. Proiectul, structurat pe trei module, va debuta cu modulul de prelegeri „MONUMENTELE SECTORULUI 1 – PATRIMONIU NAȚIONAL”, de luni până vineri în săptămâna 11 – 15 noiembrie 2019, între orele 18 – 20, la sediul Centrului Cultural al Sectorului 1 din Piața Amzei nr. 13. Temele abordate în aceste prelegeri sunt legate de importanța și valorificarea patrimoniului cultural de pe raza Sectorului 1, cu prezentarea monumentelor cu relevanță culturală, atât din punct de vedere al importanței istorice, cât și din perspectiva valorii artistice. Toate prelegerile vor fi susținute de profesori universitari sau personalități publice din domenii relevante pentru tematica generală a evenimentului: lector univ. dr. arheolog Cătălin Pavel, istoric Andrei Răzvan Voinea, profesor univ. dr. Mircea Vasilescu, conferențiar univ. dr. arhitect Lorin Constantin Niculae și dr. științe umaniste Marian Munteanu.

Despre dramaturgia românească la Cafeneaua critică

Pe 13 noiembrie se sărbătoreşte Ziua Dramaturgiei Româneşti (e data la care a avut loc, în 1884, premiera Scrisorii pierdute a lui Caragiale). Ocazie cu care, în prelungirea datei aniversare, pe 14 noiembrie 2019, Cafeneaua critică propune o discuţie despre starea genului la noi: cum se prezintă istoria dramaturgiei autohtone în perioadele mai vechi, de secol al XIX-lea şi de primă parte a secolului al XX-lea, în cea postbelică şi azi?; ce şi cum s-a scris şi se scrie în româneşte pentru scenă, ce şi cum se montează din ce se scrie? Participă: criticii şi istoricii teatrali Monica Andronescu, Ion Cocora, Ioan Cristescu, Doina Papp, Ludmila Patlanjoglu, Sebastian Vlad Popa, Nicolae Prelipceanu, Cristina Rusiecki. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Final de Campanie – Te așteptăm în librărie!- ediția a XI-a, 2019

Editura Herald anunță finalul Campaniei ”Te așteptăm în librărie!”- ediția a XI-a, 2019.

Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad sau despre bucurii împărtășite

Dincolo de titluri, de imaginea sălilor pline și de aplauze, de creatorii de spectacol, de echipe, de zâmbete și, mai apoi, de amintiri frumoase, un Festival este un loc și un timp prezent al bucuriei. O bucurie a momentului unic creat pe scenă și împărtășit unui public fidel și atent care așteaptă și oferă, la rându-i, momentul magic. Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad continuă pe firul clasic al poveștii și, în următoarele patru zile, aduce la Arad șase spectacole „vedetă”, așteptate cu nerăbdare de public, trei dintre ele fiind deja sold-out la scurtă vreme de la punerea biletelor în vânzare. AgențiadeCarte.ro este partener media.

”Peripeţiile Prinţesei Mofturica”- un spectacol interactiv, educativ şi muzical, potrivit pentru întreaga familie

Compania de Teatru Ingenuo anunţă o nouă reprezentaţie a spectacolului “Peripeţiile Prinţesei Mofturica”, ce va avea loc duminică, 17 noiembrie 2019, ora 11.00, la sala I.C. Brătianu din Str. Biserica Amzei nr. 5-7.

„Toamnă bucovineană”, la Muzeul Unirii Iași

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, ora 11.00, la Muzeul Unirii Iași, Asociația „Universul Prieteniei” Iaşi, în parteneriat cu Cenaclul „Nectarie” Vama-Bucovina și Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași, și bucovinenii Maria Cojocari, Sorin Cotlarciuc, Ioan Mugurel Sasu, vă invită la evenimentul cultural „Toamnă bucovineană”.

Ultimele spectacole ale anului cu „Ceapa” de Aldo Nicolaj, la Teatrul „Stela Popescu”

După succesul premierei din luna octombrie, spectacolul Ceapa de Aldo Nicolaj, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, în regia lui Dan Tudor, producţie a Primăriei Municipiului București, prin Teatrul „Stela Popescu”, mai poate fi văzut la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 19 noiembrie 2019, ora 19.00, 3 si 15 decembrie ora 19.00.

Harta Transilvaniei de la 1690 și concert jazz A-C Leonte, la „Cartografii sonore”

Harta Transilvaniei văzută din Veneția, în plină perioadă a dezvoltării Barocului, este tema unui nou eveniment din Stagiunea „Cartografii sonore”. Cu această inspirație va avea loc concertul de jazz susținut de A-C Leonte Band, una dintre cele mai în vogă formații de jazz ale momentului. Evenimentul va avea loc miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Str. Londra nr. 39). Prin intermediul muzicii jazz, publicul va fi invitat să descopere valențe vechi și noi ale artei, într-un concert în care nuanțe și texturi arhetipale capătă noi forme ale creativității sonore. Vor concerta: A-C Leonte - voce, Albert Tajti – claviaturi, Alex Arcuș - saxofon, Michael Acker - bas și Tavi Scurtu – tobe. Evenimentul este invitat în cadrul Stagiunii „Cartografii sonore” și face parte din programul Transylvania Live, organizat de UCIMR în parteneriat cu Fundația Mihai Eminescu Trust, cu scopul de a promova istoria și patrimoniul spațiului transilvănean. Transylvania Live este un proiect cultural co-finanțat de AFCN. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Premiile Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi, Pitești

Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi anunță câștigătorii ediției a XXIII-a.

„Orizonturi culturale italo-române”, ediţia lunii noiembrie

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cel mai recent număr al publicației, ediţia lunii noiembrie 2019.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508