AcasăPostcard

Postcard

Viitorii fotbaliști de la Juventus Academy București se antrenează acasă

Copiii de la Juventus Academy București continuă pregătirea acasă în perioada în care nu au voie să iasă pe teren. Antrenorii fiecărei grupe au pus la punct un program de exerciții zilnice, care să-i mențină în formă și în perioada în care pregătirea se face de la distanță. Exercițiile sunt transmise sub forma unor scurte filmulețe. Recomandarea antrenorilor: fiecare exercițiu dintr-un circuit trebuie repetat de 15-20 de ori. Regulat, aceste exerciții vor fi înnoite. Cuvântul de ordine: #NeverGiveUp.

Amânarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie București 2020

Pe fondul răspândirii coronavirusului în Europa și a apariției cazurilor de îmbolnăvire în București, Muzeul Național al Literaturii Române anunță amânarea pentru anul viitor a celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie, care urma să se desfășoare în perioada 11-17 mai. În pofida acestei decizii radicale luate de conducerea Muzeului Național al Literaturii Române în spiritul prevenției și al responsabilității, invitația rămâne deschisă, cu speranța că îi va putea aduce împreună, în anul 2021, pe toți poeții străini și români care deja își anunțaseră participarea.

„Comori salvate”, un nou serial documentar transmis în exclusivitate la HISTORY

HISTORY® transmite în premieră și în exclusivitate, din 25 martie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, serialul „Comori salvate”, care prezintă activitatea riscantă și deseori, contra cronometru a echipelor de demolare şi recuperare ale unei importante firme canadiene specializate în astfel de servicii. Misiunea acestora este de a dărâma clădiri, nu înainte însă de a salva obiectele valoroase dinăuntru.

Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă dă întâlnire online

În contextul situației actuale, oferirea unor mijloace alternative de petrecere a timpului liber este foarte importantă şi de aceea BMB, din prețuire și respect pentru utilizatorii săi, pregătește noi surprize. Amenințările și provocările zilelor noastre ne conduc către o comunicare intermediată de mediul online. Astfel, pe rețelele de socializare oficiale ale BMB vor fi postate concursuri, jocuri, spectacole ale Teatrului de Păpuși Licurici, recenzii de cărţi, povești digitale și recitaluri de muzică din cadrul proiectului „Opera la bibliotecă”. De asemenea, liceenii bucureșteni sunt invitați să se înscriere la un concurs de creaţie literară intitulat „Lumea de mâine”, genul Fanstasy, inițiat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Campania „Cărțile ne dau viață”

Alături de ieșeni din 1949, Librăriile SEDCOM LIBRIS nu își abandonează nici în această perioadă cititorii. De pe 17 martie până pe 17 aprilie 2020, în cadrul Campaniei „Cărțile ne dau viață”, SEDCOM LIBRIS Iași alege să le aducă ieșenilor cărțile preferate direct acasă.

Centenar Fellini omagiat în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cel mai recent număr al publicației.

Ești adolescent și #staiacasa? (În)scrie-ți piesa la NEW DRAMA și ea poate deveni spectacol!

Pentru că #staiacasa în perioada aceasta, Teatrul EXCELSIOR te provoacă să scrii! Au mai rămas două săptămâni în care adolescenții din întreaga țară se pot înscrie la Concursul de dramaturgie NEW DRAMA dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Termenul limită pentru aplicații este 30 martie 2020.

Ajutor pentru spitale din partea mediului de business: s-a lansat platforma ajutorspitale.entreprenation.ro

În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie, iar în România a fost publicat decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, capacitatea sistemului medical românesc de a face față și de a reacționa promt și efecient este esențială.

Cine are nevoie de Teatru ?

Teatrul Național din București a transmis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, apelul pentru solidaritate cu artiştii.”Suspendarea spectacolelor TNB si a celorlalte activități culturale cu public pentru o perioada de timp care pare să se prelungească dincolo de data de 31 martie 2020, antrenează efecte dramatice și în plan financiar, riscând să provoace colapsul instituției. În fiecare zi în care nu se joacă, teatrul pierde sume considerabile. Acestea sunt destinate funcționării instituției, plăților de utilități, întreținerii clădirii și, nu în ultimul rând, pregătirii și producției de noi spectacole, onorării drepturilor de autor și plății colaboratorilor externi, în mare majoritate tineri actori. Toate spectacolele anulate din perioada de criză VOR FI REPROGRAMATE, biletele deja cumpărate rămânând valabile. Spectatorii care își pot permite să aibă răbdarea de a se reîntâlni la o dată ulterioară cu actorii preferați și cu spectacolele TNB pe care doresc să le vizioneze, sunt rugați să NU ceară rambursarea biletelor cumpărate la spectacolele amânate din cauza epidemiei de coronavirus. /*În felul acesta ajută teatrul să își poată desfășura activitatea de repetiții și de pregătire a unor noi premiere – dincolo de ușile închise temporar pentru public. La ieșirea din acest episod dramatic prin care trece în prezent întregul glob, vă asigurăm că revenirea în sălile de spectacol ne va ajuta pe toți să ne regăsim zâmbetul și să ne vindecăm mai repede de traume ! Dacă iubiți teatrul și pe artiști, vă rugăm să fiți solidari cu noi !”

Institutul Cultural Român reprogramează evenimentele în contextul crizei COVID-19

În urma Hotărârii nr. 6/ 09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Institutul Cultural Român (ICR) anunţă că au fost suspendate toate evenimentele din Sala Mare din sediul central (Aleea Alexandru nr. 38) până la 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional. De asemenea, conducerea ICR informează că, în contextul situaţiei generate la nivel internaţional de răspândirea COVID-19, activitatea culturală din reprezentanţele ICR a suferit modificări. În urma înmulţirii numărului de persoane afectate de COVID-19 în Franţa şi Marea Britanie, Târgurile de Carte de la Paris şi Londra au fost anulate, Bienala de Arhitectură de la Veneţia a fost amânată, iar desfăşurarea Târgurilor de Carte de la Torino şi de la Madrid este sub semnul întrebării. Deciziile de anulare sau de amânare a evenimentelor culturale aparţin autorităţilor din ţara de reşedinţă. „Ne cerem scuze faţă de oamenii de cultură, artiştii, scriitorii, editorii care erau deja incluşi în agenda multor evenimente majore de diplomaţie publică a României”, precizează Mirel Taloş, preşedintele interimar al ICR.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508