AcasăPostcard

Postcard

“Human” – Irina Cristescu. Expoziție la Galateca

Expoziția “Human”, găzduită la Galateca între 17 și 26 noiembrie 2022, reunește o serie de lucrări figurative realizate în ultimii ani, ce sondează emoții diverse descoperite în călătoria de explorare a artistului Irina Cristescu. Este despre “a fi blând și onest cu noi înșine, despre a îmbrățișa omenescul, a da sens trecutului și a descoperii perspective diferite. Speranță, tristețe, bucurie, îngrijorare, frică, neputință, dorință, iubire, zbor.” (Irina Cristescu). Selecția curatorială marchează încheierea unei etape de expresie estetică și începerea unui nou drum în exprimarea artistei, dar și o aprofundare, o continuare a temei recurente din creația sa, explorarea naturii umane, în toată complexitatea. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Mireille Rădoi, președintele Fundației Universitare Carol I, premiată la prima Gală a Sustenabilității în România

Marți, 15 noiembrie 2022, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, Mireille Rădoi a fost premiată la Gala Sustenabilității în România, în calitate de președinte al Fundației Universitare Carol I, pentru coordonarea amplei activități desfășurate în folosul mediului academic și al comunității de tineri, de la reînființarea fundației - în anul 2011 și până în prezent. Evenimentul, moderat de Alessandra Stoicescu, se încadrează în programul „Dezvoltăm România sustenabil”, inițiat de către Intact Media Group și are ca obiectiv recunoașterea eforturilor companiilor, instituțiilor și asociațiilor care, prin proiectele și soluțiile implementate, trasează conturul unui viitor mai bun. Pe lângă marile companii, printre participanți s-a aflat ministrul mediului, Barna Tánczos, iar premierul României, Nicolae Ciucă, a adresat un mesaj consistent de încurajare a acestor demersuri și a subliniat importanța noului Cod Român al Sustenabilității, elaborat și ratificat pentru agenda 2030, care impune respectarea standardelor internaționale nefinanciare.

Romfilatelia, invitată la Reuniunea Comitetului Permanent al Conferinței rabinilor europeni

Luni, 14 noiembrie 2022, Templul Coral din București a găzduit Reuniunea Comitetului Permanent al Conferinței rabinilor europeni, la care Romfilatelia a participat la invitația Federației Comunităților Evreiești din România. Evenimentul solemn a reunit personalităţi de prestigiu ale comunităţii, dar şi invitaţi de marcă din ţară şi din străinătate. Considerând timbrul ca un mijloc de informare în masă, de educare şi de promovare în întreaga lume a valorilor universale, marca poştală fiind un ambasador global ce poartă mesajul de generozitate şi respect reciproc, de apartenenţă la un spaţiu cultural comun pe care se poate construi un viitor mai bun pentru toţi cei ce îl locuiesc, Romfilatelia a lansat mai multe emisiuni de timbre, dedicate promovării valorilor spirituale ale comunității evreiești în cadrul patrimoniului cultural universal.

2/3 galeria continuă seria de rezidență în cadrul proiectului „O copie mecanică” cu artistul Vlad Albu  

Fotograful Vlad Albu continuă seria în rezidență la 2/3 galeria și expune, în perioada 13-23 noiembrie 2022, în cadrul proiectului „O copie mecanică”, concepte fotografice unice realizate în relație cu spațiul galeriei de artă 2/3. Vernisajul expoziției „O copie mecanică+Vlad Albu” va avea loc pe 17 noiembrie, începând cu ora 18:00, la 2/3 galeria. „Ne simțim siguri într-un spațiu în momentul în care avem o urmă de înțelegere a ceea ce se află în interiorul și exteriorul acestuia. Acest perimetru poate fi dat de către limitele spațiului sau îl putem imagina. Puntea de legătură dintre interior și exterior este dată de goluri.” Vlad Albu

“Noi facem povești… la Cărturești!”, un nou proiect al Asociației De Basm care aduce autorii români mai aproape de copii  

Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți - De Basm și-a unit forțele cu rețeaua de librării Cărturești într-un nou proiect care-și propune să aducă scriitorii români și creațiile lor cât mai aproape de public. “Noi facem povești… la Cărturești!” debutează pe 20 noiembrie 2022 cu o serie de ateliere de lectură gratuite dedicate copiilor, ce vor avea loc în librăriile Cărturești din București, Timișoara și Cluj-Napoca. Atelierele sunt un prilej pentru micii cititori de a lua contact direct cu autorii poveștilor lor preferate și de a intra în dialog cu ei. Mai mult, copiii și părinții vor găsi în librăriile Cărturești din mai multe orașe spații special amenajate unde vor putea fi răsfoite cărțile scriitorilor români participanți la proiect.

Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 24 noiembrie 2022, ora 17.00, la deschiderea expoziției Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național, care va avea loc în clădirea-monument istoric, în spațiile expoziției permanente, la etajul 1, intrarea din Șoseaua Kiseleff. Expoziția celebrează 150 de ani de la nașterea fondatorului Muzeului Național Carol I, supranumit, în epocă, Muzeul de la Șosea. Continuatorul direct al acestui prim muzeu de artă națională este Muzeul Național al Țăranului Român care, prin acest eveniment, evocă și omagiază personalitatea marcantă în cadrul culturii naționale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș. Istoric de artă, întemeietor al muzeografiei românești, publicist în sfera culturală și fin intelectual format în spirit european, precum și un mare iubitor al artei naționale, acesta lasă posterității o vastă operă publicistică, memorială, dar și un bogat patrimoniu material, de artă țărănească și artă religioasă, reunit în colecțiile Muzeului de la Șosea.

”Alegere” – piesă de teatru scrisă de Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana, în premieră absolută la Teatrul Național „Marin Sorescu” din...

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, va prezenta, în premieră absolută, spectacolul ALEGEREA, ce are la bază piesa într-un act scrisă în 1960 la Versoix de către Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana. Evenimentul va avea loc vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19:00 la Sala I.D. Sîrbu și se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Sofia. Spectacolul este regizat de Alexandru Boureanu și Raluca Păun, scenografia poartă semnătura Liei Dogaru, muzica live este compusă și interpretată live de către AG Weinberger, Florin Constantinescu semnează video design-ul iar distribuția spectacolului este alcătuită din actorii Naționalului craiovean: Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun și copilul Vladimir Politic.

Narada lansează campania „Fii erou! Salvează o școală!”, despre siguranța în școlile din România

1,2 milioane de copii din România învață în școli cu infrastructură inadecvată. În ultimii 10 ani, cel puțin 11 instituții de învățământ s-au prăbușit peste copii la ore. 4.200 de școli din România însumând peste 155.486 de elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii. ¼ dintre școlile din România utilizează sobele ca principală sursă de încălzire. În campania „Fii erou! Salvează o școală!” – companiile se pot implica prin direcționarea a 20% din impozitul pe profit/venit.

Ateliere de actorie și improvizație scenică, la Așezământul Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc

În perioada 8-28 noiembrie 2022, la Odorheiu Secuiesc se desfășoară programul “Mens sana in corpore sano”, organizat de Fundația Universitară „Carol I” și finanțat de Secretariatul General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare. La Așezământul Casa ”Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc au debutat luni, 14 noiembrie 2022, atelierele de actorie și improvizație scenică realizate de conf.univ.dr. Diana Mihăiță. S-au înscris 32 de elevi ai așezământului și ai Liceului ”Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc. În cadrul atelierelor de actorie și improvizație scenică s-au lucrat textele rezultate în urma cursurilor de scriere și lectură creativă susținute săptămâna trecută de Dan Mircea Cipariu și prof.univ.dr. Ioan Cristescu, dar și multe jocuri teatrale care au ca scop dezvoltarea atenției, concentrării și memoriei. ”Am găsit aici sinceritate. Bucurie. Speranță. Acești copii privesc cu inimile spre viitor. Au dorință de cunoaștere și vor mai mult pentru ei și pentru noi. Cei mari au grijă de cei mici. Poate de aceea vor să devină studenți la Asistență socială sau Asistență medicală. Au învățat probabil de la Sora Emilia că întotdeauna trebuie să te uiți și la cel de lângă tine și să îți pese și de el, nu doar de tine! Iar cum în arta actorului există un principiu de bază care spune “Adevărul meu stă în partener”, toate jocurile teatrale propuse în aceste zile îi vor ajuta pe acești copii să își îndeplinească obiectivele. Felicitările mele sincere merg către Sora Emilia și către toți cei care se ocupă de acest loc minunat și de aceste suflete care trăiesc aici. Felicitări și inițiatorilor proiectului “Mens sana in corpore sano” și sper să fie cât mai multe proiecte care să se desfășoare aici. Să nu uităm că acești copii sunt viitorul nostru!”, a mărturisit Diana Mihăiță. “Mens sana in corpore sano” este un program umanitar, comunitar, de educație, cultural și artistic prin care copiii și adolescenții din Așezământul Casa Sf. Iosif și Liceul ”Marin Preda” din Odorheiul Secuiesc urmează cursuri de scriere și lectură creativă, artă plastică, actorie, muzică și educație fizică prin care dobândesc noi competențe în exprimarea creativității literare, vizuale, actoricești și muzicale și, de asemenea, realizează o proiecție identitară (stima de sine) pozitivă și sănătoasă, achiziții noi cu care pot să se confrunte mai ușor cu problemele vieții. Partenerii media ai proiectului sunt Radio România Cultural, Cațavencii, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.

Recital de muzică și poezie cu Maia Morgenstern la Casa Muzeelor

Joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 19:00, la Casa Muzeelor din Iași va avea loc recitalul de muzică și poezie „Rose Ausländer, ultima psalmistă evreică de limbă germană”, de Edith Negulici, iar din distribuție fac parte Maia Morgenstern, Mircea Dragoman și George Remeș. Spectacolul este o producție a Teatrului Evreiesc de Stat din București, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și cu Centrul Cultural German, regia îi aparține Lianei Ceterchi, iar muzica va fi interpretată de Rodica Gancea (vioară) și Mihai Murariu (pian). Evenimentul este realizat cu sprijinul Goethe-Institut. Contemporană cu Nelly Sachs și Paul Celan, Rose Ausländer este una dintre figurile majore ale literaturii germane din secolul XX. Viața poetei Rose Ausländer a fost una de preschimbări și tulburări constante. Din 1941 până în 1944, Ausländer a trăit în ghetoul evreiesc și apoi a fost forțată să se ascundă, pentru a evita deportarea. Poezia sa este plină de imagini din anii ghetoului – sărăcie, foame, sicrie, sânge, cenușă și fum. Poeta vorbește adesea despre pierdere și dezrădăcinare, despre căutarea, timp de o viaţă, a unui nou cămin, despre identitate, limbă, legături de familie, credința evreiască. S-a simțit legată de istoria și cultura poporului evreu.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508