spot_img
AcasăPostcard

Postcard

Bach şi Celan celebraţi la Suceava

Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, Forumul Regional al Germanilor din Bucovina, Comunitatea Evreilor din Suceava şi Uniunea Scriitorilor din România au lansat începând cu 25 martie 2010, „INTEGRALA JOHANN SEBASTIAN BACH -260” la Suceava – program iniţiat cu ocazia împlinirii a 260 de ani de la moartea celebrului compozitor german, eveniment ce va fi derulat în Sala de Artă “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei din Suceava, pe parcursul anului 2010.

“K 3. Maşina de citit gânduri”

De curând, la Editura Vinea a apărut volumul de versuri “K 3. Maşina de citit gânduri” de Nicolae Răzvan Mincu.

Eminescu, primul traducător din limba sanscrită

Fondatoarea Editurii Cununi de Stele, Carmen Muşat-Coman, ne aduce la cunoştinţă faptul că volumul “Eminescu şi limba sanscrită” de Amita Bhose, colecţia editorială „Amita Bhose”, carte ce reuneşte articolele despre preocupările pentru sanscrită ale poetului naţional, va apărea pe piaţa editorială românească în curând, ea primind deja bunul de tipar.

Săptămâna culturii la Timişoara (18-24 martie 2010)

Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Primăria Municipiului Timişoara şi Cercul Militar Timişoara lansează de astăzi, 18 martie 2010, până pe 24 martie,  “Săptămâna culturii”. Evenimentul ce se...

Poesis Internaţional

Revista Poesis propune o nouă formulă editorială - Poesis Internaţional. Primele şedinţe de redacţie cu cei ce vor da direcţia editorială a noii reviste Poesis Internaţional vor avea loc în perioada 18-20 martie 2010. Mai multe amununte, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, puteţi afla din declaraţia publicistului şi scriitorului Dumitru Păcuraru, directorul Poesis Internaţional.

„Nu doresc să fiu citit ca Mihaela Rădulescu, nici ca revista Can-Can sau Click!” / ”Ministru de Interne”, lansat la Târgu-Jiu

Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu a găzduit marţi, 16 martie 2010, lansarea volumelor II şi III din cartea „Ministru de Interne” semnată de Doru Viorel Ursu. Lansarea nu a strâns prea mulţi oameni dar, după cum spune şi autorul, nu este o carte care să se adreseze oricărui tip de cititor.

Confesiuni despre artă şi viaţă

Scriitorul şi publicistul Nicolae Coande ne ţine la curent cu cele mai pregnante evenimente care se petrec pe scena publică din Craiova. De data aceasta ne reaminteşte să fim prezenţi la confesiunile actorului Radu Beligan, din 21 martie 2010, ora 11:00, la Teatrul Marin Sorescu din Craiova.

Proiecte culturale lângă Dunăre

Scriitoarea Angela Baciu ne-a adus la cunoştinţă, pentru AgenţiadeCarte, proiectele culturale gălăţene în curs de derulare în anul 2010.

Autorii viguroşi în opoziţie cu editorii şi criticii?

Aşa cum ne-am propus de la început, nu omitem cărţile pe care cititorii ni le semnalează, mai ales când ele merită toată atenţia noastră şi a voastră. Scriitoarea Mariana Criş ne-a atras atenţia despre apariţia unei cărţi semnate de scriitorul şi criticul literar Felix Nicolau, "Anticanonice - cronici stresante ", Editura Tritonic, 2009.

Reţeaua Europeană a Festivalurilor Shakespeare

În Europa, spectacolele skakespeariene se ţin lanţ. Pentru o mai bună promovare a instituţiilor care pun în scenă operele scriitorului englez la nivel internaţional, precum şi a interconectării acestora, s-a înfiinţat Reţeaua Europeană a Festivalurilor Shakespeare. Scriitorul Nicolae Coande ne-a transmis pentru AgenţiadeCarte o scurtă prezentare a acesteia.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508