AcasăLa Țintă!

La Țintă!

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, lansat în ritmuri de toacă și poezie

Luni, 2 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București (Calea Victoriei nr. 88), a fost lansat proiectul „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, pornind, în urma cercetării arhivelor, de la 35 de povești dublate de tot atâtea imagini ale unor oameni care și-au sacrificat viața, voit sau nevoit, pentru ca România să treacă la un regim democratic de guvernare. Holul Aulei BCU a fost transformat într-o instalație vizuală cu portretele celor 35 de eroi ai revoluției. Printuri, litografii, cutii și eșarfe imprimate, proiecție multimedia, puse în scenă de o lumină discretă, au (re)creat scene biografice și ale unei lumi ce striga din toate piepturile „Libertate!”. Un vernisaj atipic, fără discursuri, fără lumină a giorno, din care ochii celor 35 îi țintesc pe privitori, așteptând răspunsuri despre enigmele și dramele celor căzuți ori schilodiți la Revoluție. 1.166 este numărul oficial al morților căzuți între 16 - 31 decembrie 1989 (cf. Europa Liberă, care citează cercetările Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989). Numărul 1.166 este o statistică, o abstractizare, care ascunde în spatele său destine și chipuri. Din cele peste 1000 de destine, poetul Andrei Novac, inițiatorul acestui proiect, a ales 35, într-un exercițiu creativ emoționant, la care s-au alăturat Ovidiu Lipan Țăndărică, actrița Ștefana Samfira, muzicianul Eugen Mihăescu, artista Flavia Lupu, curatoarea Ana Daniela Sultana și designer-ul Cristian Samfira.

Când pereții au gură, ochi și urechi

În Ceainăria Muzeului Național al Literaturii Române din București (MNLR), sediul din strada Nicolae Crețulescu nr.8, liceeni de la “Tonitza”, “Timotei Cipariu”, “Sf. Iosif”, “Brâncoveanu” și “Mircea cel Bătrân” și profesorii lor de limba și literatura română fac un exercițiu de dicteu automat și discută textele scrise în cadrul atelierelor de lectură și scriere creativă coordonate de scriitorii Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu. E miercuri, 27 noiembrie 2024, trecute de ora 17.00 fix, când s-a lansat proiectul ”Patrimoniu, creativitate, identitate. Modele culturale și identitare”, organizat de APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și MNLR, cu susținerea financiară a Secretariatului General al Guvernului – Serviciul pentru suport strategic și cooperare cu mediul asociativ. Ateliere de lectură și scriere creativă cu elevi și liceeni bucureșteni au loc astfel, și vineri, 29 noiembrie 2024, între orele 17.30-19.00, și sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele 11.00-12.30. După ce liceenii spun, la o repede ochire, un cuvânt ce le trece prin minte și apoi un al cuvânt concret, începe scrisul. În câteva minute sunt traduse prin imagini poetice perechile de cuvinte selectate. “Cartea lunii șoptește pe piele / Lumină caldă, Lumină rece / Mandolina, vioara răsună /Peretele dimineții orbește” – scrie Ștefania Elena Vâscu. “Perete de sticlă între noi. / “Respingător!” / Șoptește fumul din cana cu caimac.” – notează Ioana Maria Vasilescu.

„35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989

Luni, 2 decembrie 2024, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București (Calea Victoriei nr. 88), se lansează proiectul „35. Povestea nespusă a unei Revoluții”, un proiect multiart care comemorează 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, pornind, în urma cercetării arhivelor, de la 35 de povești dublate de tot atâtea imagini ale unor oameni care și-au sacrificat viața, voit sau nevoit, pentru ca România să treacă la un regim democratic de guvernare. Proiectul aduce alături artiști din mai multe domenii (muzicieni, artiști vizuali, curatori, scriitori), într-un loc simbolic pentru Revoluția română: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București. 1.166 este numărul oficial al morților căzuți între 16 - 31 decembrie 1989 (cf. Europa Liberă, care citează cercetările Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989). Numărul 1.166 este o statistică, o abstractizare, care ascunde în spatele său destine și chipuri. Din cele peste 1000 de destine, poetul Andrei Novac, inițiatorul acestui proiect, a ales 35, într-un exercițiu creativ emoționant, la care s-au alăturat Ovidiu Lipan Țăndărică, actrița Ștefana Samfira, muzicianul Eugen Mihăescu, artista Flavia Lupu, curatoarea Ana Daniela Sultana și designer-ul Cristian Samfira.

Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu coordonează 4 ateliere de lectură și scriere creativă, la MNLR

Miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 17.00, la sediul Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR), strada Nicolae Crețulescu nr.8, se lansează proiectul ”Patrimoniu, creativitate, identitate. Modele culturale și identitare”, organizat de APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și MNLR, cu susținerea financiară a Secretariatului General al Guvernului – Serviciul pentru suport strategic și cooperare cu mediul asociativ. Astfel, scriitorii Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu vor coordona 4 ateliere de lectură și scriere creativă cu elevi și liceeni bucureșteni, miercuri, 27 noiembrie 2024, între orele 17.00-18.30, vineri, 29 noiembrie 2024, între orele 17.30-19.00, și sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele 11.00-12.30.  Proiectul ”Patrimoniu, creativitate, identitate. Modele culturale și identitare” propune un program interactiv de promovare a patrimoniului cultural național, în special ale unor opere canonice și contemporane. Astfel, vor avea loc următoarele activități: (1) ateliere de lectură și scriere creativă (2) conferințe ale unor personalități publice (3) Expoziția Anton Pann 170 Scopul evenimentelor este realizarea unui acces democratic al publicului țintă la resurse culturale de patrimoniu cultural național, luptând pentru formarea și educarea unui public de opere literare canonice, identitare, europene și naționale. AgentiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului.

Dan Radu Mihai, câștigătorul Concursului Național pentru Debut în Poezie ”Traian T Coșovei”, ediția a X-a

Sâmbătă, 22 noiembrie 2024, de la ora 18.00, în sala ”Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), a avut loc cea de-a zecea ediție a Galei ”Traian T Coșovei”. Întâlnirea a marcat apropierea a șaptezeci de ani de la nașterea poetului  (28 noiembrie 1954), moment prielnic pentru (re)amintirea personalității și operei lui Traian T Coșovei.

”Port numele Coșovei cu demnitate și respect, ca pe un blazon pe care am încredințarea că nu l-am pătat vreodată”

Ștefania Coșovei s-a născut la 27 decembrie 1960,  în București. Din 1979 până în 1999 lucrează în Televiziunea Română, Departamentul Film, iar din 2002...

“Ai atâta realitate cât și când vrei, ai atâta poezie cât și când vrei!”

Radio România Cultural a difuzat, pe 19 noiembrie 2024, în cadrul emisiunii “Orașul Vorbește”, la rubrica “Lecturile Orașului”, un reportaj despre “Cartușeria” (editura Vellant), cel mai nou volum de versuri al scriitorului și managerului cultural Dan Mircea Cipariu, moderatorul longevivelor evenimente “Gala Tinerilor Scriitori” și “Maratonul de poezie și jazz”, transmise în fiecare an, în direct, de postul public de radio. Rubrica a avut ca punct de plecare un interviu mai amplu pe care realizatoarea Anamaria Spătaru l-a solicitat autorului și pe care îl redăm mai jos.

Fragilitatea adevărului și a percepției în era digitală

”Lista” de Yomi Adegoke este un roman actual care explorează complexitatea relațiilor moderne pe fundalul universului mediatic londonez aflat într-un ritm de viață foarte alert. Acțiunea se concentrează în jurul Olei Olajide, o jurnalistă feministă de prestigiu logodită cu Michael, un antreprenor de succes. Din exterior, relația lor pare perfectă, iar cei doi sunt considerați un cuplu puternic atât în viața personală, cât și în cea profesională. Însă totul se destramă atunci când numele lui Michael apare pe o listă anonimă online care circulă pe rețelele de socializare și acuză mai mulți bărbați de comportament sexual inadecvat. Această listă le bulversează total și iremediabil viețile.

O carte delicioasă despre isprăvile incredibile ale unui bunic de ciocolată

În repetate rânduri, Narine Abgarian a spus că nu vede prea multe diferențe între literatura pentru copii și cea pentru adulți. „Maniunea”, prima ei carte, a fost interpretată ca fiind una pentru copii, deși autoarea a avut în intenție să scrie o autobiografie, să descrie copilăria ei fericită din micuțul oraș armean Berd. Câțiva ani mai tâziu, un prieten scriitor i-a spus că a început o carte pentru cei mici, că are niște personaje interesante și idei, dar că l-a părăsit inspirația. Narine a fost de acord să intervină și așa s-a născut prima ei carte cu adevărat pentru copii: „Bunicul de ciocolată”, semnată împreună cu Valentin Postnikov și apărută în limba română la Humanitas Junior. „Când eram copil citeam cu mare plăcere. Și cred că am devenit scriitoare pentru că îmi plac foarte mult cărțile. Dacă veți dori să aveți o meserie creativă, oricare ar fi aceasta, este foarte important să citiți”, le-a spus Narine Abgarian copiilor cu care s-a întâlnit la lansarea care a avut loc, de curând, la București. Cartea „Bunicul de ciocolată” este ca o cutie de bomboane fondante. De altfel, chiar așa și arată coperta ei, iar imediat ce o deschizi simți parcă aroma dulciurilor frumos colorate, cu miros îmbietor și cu miez savuros.

Memorie, identitate și adevăruri adânc îngropate 

„Bastarda Istanbulului” este un roman tulburător și bogat în semnificații, care abordează teme precum identitatea, memoria și povara unei traume asupra generațiilor următoare. Având ca fundal Istanbulul zilelor noastre și diaspora armeană din Statele Unite, povestea analizează relațiile familiale, moștenirea culturală, dar și rănile încă vii ale genocidului armean. Asya Kazancı este o rebelă de 19 ani care trăiește în Istanbul. Ea este „bastarda” din titlu deoarece în jurul nașterii sale plutește un mister; trăiește într-o familie dominată de femei puternice și umbrită de un blestem care îi condamnă pe bărbații din familie să moară tineri. În paralel, se desfășoară povestea lui Armanoush Tchakhmakhchian, o tânără armeano-americană care călătorește la Istanbul în căutarea rădăcinilor sale. Armanoush, fiica unui tată armean și a unei mame americane, este prinsă între două culturi. Vizita ei la Istanbul, la familia Kazancı, dezvăluie secrete de familie ascunse.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508