AcasăEveniment

Eveniment

Concertul Ansamblului „Turicum”, la Iaşi

Astăzi, 7 octombrie 2010, ora 20:00, în Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Central Universitare din Iaşi are loc concertul „Muzica descoperitorilor”, al Ansamblului „Turicum”.

Rezidenţă artistică într-un container naval: “City Switch 2010”, ediţia a doua

Astăzi, 7 octombrie 2010, ora 19:00, la Institutul Francez din Bucureşti începe o nouă ediţie a proiectului „City Switch”. Galeria Roger Tator din Lyon/Franţa, Fundaţia Raţiu România din Bucureşti, Muzeul Naţional George Enescu şi Institutul Francez din Bucureşti colaborează la proiectul artistic “City Switch”, ediţia a doua.

“Dilemele convieţuirii: Evreii din Bucovina (1774-1939)” de dr. Daniel Hrenciuc

Vineri, 8 octombrie 2010, ora 17:00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” din Suceava are loc lansarea volumului semnat de dr. Daniel Hrenciuc, “Dilemele convieţuirii: Evreii din Bucovina (1774-1939)”, Editura TipoMoldova. Volumul va fi prezentat de dr. Florin Pintescu. Evenimentul are loc în cadrul Simpozionului “O cultură a supravieţurii”, prilejuit de Ziua comemorării victimelor Holocaustului din România (9 octombrie 2010).„Evoluţia istorică a evreilor în spaţiul bucovinean a cunoscut momente extrem de complexe şi de controversate de la aşezarea acestora în diferite localităţi ale Bucovinei istorice (urbane sau rurale) şi afirmarea lor drept o comunitate puternică şi influentă, până la momentele delicate ulterioare unirii Ducatului Bucovina cu Regatul Român şi implicit, într-o directă relaţie cu evoluţiile înregistrate pe plan european în ceea ce priveşte fenomenele de mare unicitate şi tragism specifice Holocaustului.", a scris autorul.

“Contrast Ratio” în viziunea lui Massimo Gerardi

Astăzi, 6 octombrie 2010, ora 19:00, la Teatrul Odeon din Bucureşti, în cadrul “eXplore dance festival”, are loc spectacolul de dans contemporan “Contrast Ratio”, coregrafie şi decor Massimo Gerardi.

Ministrul Culturii a dezbătut în Siria „Acordul interguvernamental de colaborare” dintre România şi ţara gazdă

În perioada 29 septembrie-1 octombrie 2010, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, a efectuat o vizită oficială în Republica Arabă Siriană, la invitaţia oficialităţilor din această ţară. În cadrul vizitei, ministrul român a fost primit de doamna Dr. Najah Al-Attar, Vicepreşedintele Republicii Arabe Siriene, şi de domnul Naji Otri, Prim-ministrul Republicii Arabe Siriene.

“Românii dintre Vidin, Dunăreşi Timoc. Sărbători, obiceiuri, credinţe” de Emil Țîrcomnicu

Astăzi, 6 octombrie 2010, ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) vor avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Populaţia româneasca din Nordul Bulgariei“ şi lansarea cărţii “Românii dintre Vidin, Dunăreşi Timoc. Sărbători, obiceiuri, credinţe” de Emil Țîrcomnicu, publicată la Editura ICR. Alături de autorul imaginilor şi volumului, vor lua cuvântul prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române şi Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria.

Se deschide noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti

Astăzi, 6 octombrie 2010, ora 11:00, în Foaierul Operei Naţionale Bucureşti are loc conferinţa de presă prilejuită de deschiderea noii stagiuni 2010-2011.

Institutul Blecher la Oradea

Astăzi, 6 octombrie 2010, ora 18.30, la Moskva Cafe (str. Moscovei nr. 8, Oradea) are loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Institutul Blecher. La ediţia cu numărul XXVI vor citi poeţii Ioan Moldovan şi Viorel Mureşan. În cadrul evenimentului va avea loc prezentarea volumului “Buchetul de platină” (Eikon, 2010) de Viorel Mureşan. Întâlnirea e moderată de Claudiu Komartin.

Colocviul „Penser l’Europe” despre „Cum se scrie istoria?” la FNSA

În perioada 8-9 octombrie 2010, începând cu ora 10:00, în Aula Academiei Române din Bucureşti (Calea Victoriei nr.125), Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (Str. Dem. I. Dobrescu nr. 11, Bucureşti) - preşedinte acad. Eugen Simion, organizează ediţia a IX-a a Colocviului „Penser l’Europe”. Tema acestei noi ediţii este „Cum se scrie istoria? Conştiinţa europeană şi istoria identităţilor naţionale”.

“Laptele negru” de Norman Manea

Vineri, 8 octombrie 2010, ora 17:00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei (Suceava), în cadrul simpozionului “O cultură a supravieţuirii”, organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei pentru a comemora Ziua Holocaustului din România (9 octombrie 2010) şi a marcării unei noi sesiuni din manifestarea “2010 Anul Paul Celan” (iniţiată în ianuarie 2010 de Biblioteca Bucovinei), se lansează volumul “Laptele negru” de Norman Manea, Editura Hasefer, 2010.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508