AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

6 soluții pentru a gestiona anxietatea, de la psihoterapeutul francez Christophe André

Îngrijorare continuă zi de zi, care afectează somnul, pofta de mâncare, exacerbează sensibilitatea și este însoțită și de simptome fizice, de la oboseală, până la dureri musculare. Cea care scade capacitatea de a găsi soluții, de a lua decizii și a le pune în practică, frământarea mentală permanentă care consumă în gol energia și creativitatea prin gânduri ruminative. Aceasta este nimeni alta decât anxietatea care și-a depășit rolul adaptativ de avertizare în fața unor pericole, după cum spune celebrul psihoterapeut Christophe André în cartea Îmi depășesc anxietatea și frica, recent publicată la Editura Trei, în colaborare cu desenatorul Muzo. De la definirea stării până la cauzele și efectele sale, André își introduce cititorii cu delicatețe într-una dintre cele mai mai zbuciumate realități: cea a anxietății și a formelor sale chinuitoare, de la cea socială până la agorafobie, de la atacul de panică și tulburarea de panică până la mecanismele prin care anxietatea transformă fricile în fobii și în comportamente obsesiv-compulsive. Și care pot conduce, nu de puține ori, și către episoade depresive.

Cea mai bună carte a anului 2018 din Spania, conform criticilor de la „El País”, „El Mundo”, „El Heraldo” și „El Cultural”, tradusă în...

Începând de zilele acestea cititorii pot găsi în librăriile autohtone ediția în limba română a cărții care a ținut prima pagină a presei culturale spaniole în anul 2018. Este vorba despre romanul ”În toate a fost frumusețe” (”Ordesa”, în versiune originală) de Manuel Vilas, tradusă în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Vândută în sute de mii de exemplare în spațiul de limba spaniolă și tradusă în peste 20 de limbi, romanul ”În toate a fost frumusețe” a fost recompensat un an mai târziu cu Prix Femina Étranger. Poet, scriitor și eseist, Manuel Vilas a început să scrie această carte la scurt timp după ce și-a pierdut mama și la doisprezece de la dispariția tatălui, cartea fiind o splendidă scrisoare de dragoste, o meditație asupra dorului, singurătății și sinelui.

6 soluții pentru a gestiona anxietatea, de la psihoterapeutul francez Christophe André

Îngrijorare continuă zi de zi, care afectează somnul, pofta de mâncare, exacerbează sensibilitatea și este însoțită și de simptome fizice, de la oboseală, până la dureri musculare. Cea care scade capacitatea de a găsi soluții, de a lua decizii și a le pune în practică, frământarea mentală permanentă care consumă în gol energia și creativitatea prin gânduri ruminative. Aceasta este nimeni alta decât anxietatea care și-a depășit rolul adaptativ de avertizare în fața unor pericole, după cum spune celebrul psihoterapeut Christophe André în cartea ”Îmi depășesc anxietatea și frica”, recent publicată la Editura Trei, în colaborare cu desenatorul Muzo. De la definirea stării până la cauzele și efectele sale, André își introduce cititorii cu delicatețe într-una dintre cele mai mai zbuciumate realități: cea a anxietății și a formelor sale chinuitoare, de la cea socială până la agorafobie, de la atacul de panică și tulburarea de panică până la mecanismele prin care anxietatea transformă fricile în fobii și în comportamente obsesiv-compulsive. Și care pot conduce, nu de puține ori, și către episoade depresive.

Lansare de carte online: ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” și ”Țara lui Gufi” (teatru), de Matei Vișniec

Luni, 31 ianuarie 2022, la ora 19.00, sunteți invitați la lansarea online a volumelor de teatru ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” și ”Țara lui Gufi”, de Matei Vișniec, apărute la Editura Cartier, colecția ”Cartier popular”. Alături de Matei Vișniec vor participa : Ion Bogdan Lefter, Daniela Șilindean, Petru Vutcărău. Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier. Discuția va fi transmisă live, pe paginile facebook ale Editurii Cartier și Librăriilor Cărturești. Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube. Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturești și Editura Cartier.

”Ce s-a întâmplat cu tine?” – de vorbă cu Oprah Winfrey și un expert în neuroștiințe

60% dintre adulții americani au experimentat cel puțin un abuz în copilărie este concluzia unui studiu al Centrelor Americane pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, iar cercetătorii din domeniu consideră că procentul – deși uriaș – este totuși subestimat. Într-o formă sau alta, îmbrăcând forma violenței fizice sau psihice, trauma este mai prezentă decât ne-am imagina în viețile oamenilor. În bestsellerul ”Ce s-a întâmplat cu tine?” publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, celebra Oprah Winfrey poartă o serie de conversații cu psihiatrul Bruce Perry, expert în neuroștiințe, pe tema traumei, rezilienței și vindecării. Cu profundă empatie față de cei aflați în suferință, dar arătând cu degetul spre spiritul unei lumi mai degrabă propice cultivării traumei decât vindecării, Oprah și dr. Perry realizează o incursiune în adâncurile psihicului pentru a aduce la lumină o nouă perspectivă. „Ce-i în neregulă cu tine?” se transformă în „Ce s-a întâmplat cu tine?”, ceea ce aduce o schimbare radicală a paradigmei. „Ce-i în neregulă cu tine?” sugerează că victima unei traume, indiferent de natura ei este într-o anumită măsură „vinovată” de starea în care se află și o plasează într-o poziție marginală, diminuându-i involuntar șansele de integrare și vindecare. „Ce s-a întâmplat cu tine?” pune accentul pe istoria unei traume și întinde mâna persoanei marginalizate în încercarea de a-i restaura integritatea emoțională. Aceasta este perspectiva pe care o propun Oprah Winfrey și dr. Perry în seria de conversații care alcătuiesc volumul ”Ce s-a întâmplat cu tine?” devenit și bestseller Amazon la 24 de ore de la lansare.

Online & live: Lilia Calancea despre romanul ”Sunt oare un călău?”

Joi, 27 ianuarie 2022, începând cu ora 17.00, pe paginile de Facebook Polirom și Cărturești, va avea loc lansarea romanului ”Sunt oare un călău?” de Lilia Calancea, recent apărut în colecția ”Ego.Proză” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare: Dumitru Crudu și Vasile Ernu. Moderează: Nona Rapotan. Despre carte: Moartea părinților trezește în Margarita Kostenko amintiri de mult reprimate despre istoria tulburătoare a familiei. În casa părintească regăsește, între filele unui jurnal, fotografia de grup a unor gardieni stând lângă o groapă comună din lagărul de la Treblinka, cu tatăl ei în mijlocul lor. Revoltată, Margarita simte nevoia acută să afle întregul adevăr despre părintele ei, iar căutările o aruncă într-un infern emoțional: cum mai poate să respecte a cincea poruncă biblică? De ce au păstrat părinții fotografia? De ce mama nu i-a părăsit tatăl? Justificările fostului călău de la Treblinka, consemnate în jurnal, și confesiunile soției din paginile aceluiași jurnal, scrise după moartea soțului, compun o imagine amestecată a Holocaustului, cu personaje în aceeași măsură dezumanizate și pline de compasiune, cu povești de dragoste neverosimile și victime pentru care supraviețuirea devine un blestem.

Romanele laureate cu Goncourt 2021, Booker Prize 2020, noi cărți de Elena Ferrante și Leïla Slimani, în colecția Anansi World Fiction

În prima parte a anului 2022 colecția Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M adaugă în portofoliu 13 noi titluri, cărți de o amplă varietate tematică și stilistică, multipremiate, ecranizate, vândute cu succes și recenzate în termeni elogioși în întreaga lume. Lista include atât cărți ce poartă semnătura unor autori din portofoliul clasicilor literaturii universale, precum Franz Kafka, Elsa Morante, Cezar Vallejo sau Manuel Puig, cărți recompensate recent cu importante premii literare precum Goncourt (Cea mai tainică amintire a oamenilor, de Mohamed Mbougar Sarr), sau Booker Prize (Shuggie Bain de Douglas Stuart), cât și noi traduceri din opera unor autori îndrăgiți din portofoliul colecției, precum Elena Ferrante sau Leïla Slimani. # Goncourt 2021, Booker Prize 2020. La câteva luni de la anunțarea Premiu Goncourt ediția 2021, în colecția Anansi. World Fiction apare ediția în limba română a cărții câștigătoare, în traducerea scriitorului Ovidiu Nimigean. Cea mai tainică amintire a oamenilor, romanul picaresc-livresc al lui Mohamed Mbougar Sarr spune povestea unei ”anchete” a tânărului scriitor senegalez Diegane Latyr Faye, care descoperă un fascinant roman publicat în 1938 de către un misterios scriitor supranumit în epocă „un Rimbaud negru”.

Lansare de carte online: ”Fete pierdute”, de Al.Cistelecan

Luni, 24 ianuarie 2022, la ora 19.00, Editura Cartier vă invită la lansarea online a volumului ”Fete pierdute. Notițe pentru o istorie a poeziei feminine românești”, de Al.Cistelecan, apărut la Editura Cartier, colecția Rotonda. Alături de autor, vor participa : Ion Pop, Maria Șleahtițchi, Ion Mureșan, Magda Cârneci. Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier. Discuția va fi transmisă live, pe paginile facebook ale Editurii Cartier și Librăriilor Cărturești. Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube. Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturești și Editura Cartier. „N-ar fi fost rău nici dacă aş fi putut plasa atîtea poete măcar în clase tipologice, folosindu-mă, eventual, de tripartiţia lui Vladimir Streinu (lirism salomeic, saphic şi didonic), la care mi-am permis să mai adaug două categorii (dianic şi magdalenic). Dar ar fi fost un dezechilibru strivitor, căci mai toate poetele de aici sînt nişte Didone. În orice caz, poetele române par părăsite în masă şi asta produce drame absolute, căci (mai) toate sînt nişte radicale cînd e vorba de iubire: ori dragoste, ori moarte. Puţine înţeleg iubirea la modul paulinic. Aşa că toate, după cîteva anotimpuri sentimentale mai euforice, dacă nu abrupt, trăiesc într-un mormînt. E un harem bacovian neaşteptat de populat în poezia noastră feminină." (Al. Cistelecan)

Să înțelegem anxietatea, explicată de psihoterapeutul Christophe André și desenată de Muzo

„Îmi depășesc anxietatea și frica” nu este doar un obiectiv potrivit pentru un început de an, ci și titlul celei mai recente cărți semnate de Christophe André, la Editura Trei. Psihoterapeutul și psihiatrul francez oferă cititorilor exact ceea ce au nevoie, dacă acest scop se regăsește pe lista lor de „mai bine” în 2022: ghidul perfect pentru a pleca în deplină siguranță, cu curaj și asumare, în această călătorie spre libertatea interioară. Aceea de a descoperi ce înseamnă și cum pot fi transformate anxietatea și formele sale, fobiile sau tulburările asociate cu acestea. Presărată cu definiții și explicații pe înțelesul tuturor, alături de exemple și povești, structurată atent pentru o lectură ușoară, Îmi depășesc anxietatea și frica nu-l ferește pe cititor de revelații și introspecții. De altfel, mai mult decât bine-venite în normalizarea unei realități nu de puține ori angoasante, pentru o persoană care suferă zi de zi. Aceea în care ”teama fără obiect”, cum mai este denumită anxietatea, devine o stare de neliniște permanentă în anticiparea unor posibile pericole ce poate nu se vor întâmpla niciodată. Însă, atât Christophe André, cât și desenatorul Muzo, care însoțește textul cu desene inspirate și anecdotice despre perspectivele tulburătoare ale felului în care se simte anxietatea, reușesc să aducă zâmbete și multă speranță celor care se confruntă cu cel puțin una dintre trăirile descrise. Practic, toată lumea pentru că „drept să spun, această carte vorbește despre noi toți, despre specia umană în asamblul ei, deoarece anxietatea, indiferent de cât de bună sau rea este ea, face parte din identitatea noastră. Suntem ființe vii, inteligente, sensibile și vulnerabile... prin urmare, anxioase”, precizează autorul, încă din paginile introductive.

”Fier și sânge. Creșterea și decăderea Imperiului German (1871-1918)” de Katja Hoyer. Traducere – Cristian Nica

O simplă căutare pe Google a numelui Katjei Hoyer ne face cunoscut faptul că semnatara volumului “Blod and Iron” este un istoric de origine germană, naturalizată în Marea Britanie, cu studii universitare la Jena, în Germania de Est, unde s-a și născut. Mai aflăm că reputatul istoric este membru al Royal Historical Society și că a scris nenumărate articole pe teme istorice în prestigioase publicații - Waschington Post, Die Welt, Underhet... Specializată în istoria modernă a Germaniei, Katja Hoyer ne oferă în cartea ei de debut, într-o viziune neconvențională, coerentă și completă, o secvență tulburătoare din istoria de făurire a Imperiului German, al cărui fondator este legendarul Otto von Bismarck. De altfel, autoarea a ales titlul cărții pornind de la chiar fulminantul discurs pe care Bismarck l-a ținut la 30 sept. 1862 în fața Parlamentului, considerând că liberalismul este doar un "răsfăț intelectual fantezist" și că nu cu idei și cuvinte, ci cu ACȚIUNE poate fi realizat ceva măreț, așa cum preconiza el, visând la o Germanie unită.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508