Agenția de cArte

Agenția de cArte
38878 ARTICOLE17 COMENTARII

Alexandra Baranyi: ”Legendă pentru un teritoriu fragil”, o nouă expoziție temporară la Muzeulu Hărților

Muzeul Hărților invită publicul să viziteze o nouă expoziție temporară: Legendă pentru un teritoriu fragil, a artistei Alexandra Baranyi. Selecția și panotarea lucrărilor sunt realizate de curatoarea Ioana Marinescu, iar grafica pentru eveniment îi aparține Andreei Barbu. Expoziția explorează trauma personală și colectivă ca proces psihic. Formele din hârtie funcționează ca repere pe o hartă interioară, sugerând trauma nu ca punct final, ci ca spațiu de tranziție și posibilă premisă a reconstrucției sinelui.

„Iepurița” de Mona Awad, fenomen literar internațional, a ajuns în librării

Editura Alice Books aduce în atenția cititorilor din România unul dintre cele mai discutate romane ale ultimilor ani: „Iepurița” de Mona Awad, o poveste hipnotică despre prietenie, obsesie și limitele fragile dintre realitate și imaginație. Cartea a apărut în colecția Modern Alice, în traducerea lui Mihnea Gafița. „Iepurița” o are în centru pe Samantha Heather Mackey, bursieră într-un program elitist de masterat în literatură la Warren University, în New England. Singuratică și sarcastică, Samantha preferă compania propriei sale imaginații întunecate în locul colegelor ei de grupă – un cerc exclusivist de fete bogate, exagerat de afectuoase și insuportabil de drăgălașe, care se autointitulează „Iepurițe”.

ION PILLAT ȘI CULORILE TIMPULUI. Expoziție de pictură de Daniela Davidescu Brown

Editura Spandugino are plăcerea să vă anunțe deschiderea expoziției de pictură „Ion Pillat și culorile timpului”, aparținând artistei plastice Daniela Davidescu Brown, aflată la cel de-al treilea demers omagial, dedicat liricii pillatiene. Expoziția este găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român, la Sala Acvariu (strada Monetăriei, nr. 3), iar vernisajul va avea loc marți, 17 martie, ora 17.00.

Expoziția de fotografie documentară „PLECAT” – o arhivă vie a migrației românești în Europa

MNAC București anunță vernisajul expoziției „PLECAT”, semnată de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu, ce va avea loc joi, 19 martie, începând cu ora 18:30. Expoziția „PLECAT” este rezultatul a șase ani și jumătate de documentare a migrației românești în Europa și propune o privire intimă asupra experiențelor trăite de românii plecați.  Realizat în 12 țări europene, proiectul „PLECAT” îmbină fotografia documentară cu fragmente de reportaj, texte explicative și instalații inspirate din viața de zi cu zi a migranților: rafturile unui magazin românesc sau punctul informal de primire a pachetelor, inspirat de parcările de pe autostrăzi și de la marginea orașelor, unde opresc microbuzele din România care aduc mâncare și obiecte simbolice de acasă.

Trei sculpturi de Valentin Soare expuse în Luna Sculptorilor Români la Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași participă, în calitate de partener instituțional, la cea de-a VI-a ediție a evenimentului Luna Sculptorilor Români ce se desfășoară în perioada 19 februarie – 19 martie 2026, un proiect care transformă Iașiul într-un reper major al sculpturii românești contemporane. Sculptorul Valentin Soare expune cu acest prilej în spațiul public ieșean trei sculpturi: “Atlant” și “Degetul lui Dumnezeu” la Casa Universitarilor și “Relicvă Contemporană” în fața Universității Alexandru Ioan Cuza Corpul A. Lucrarea „Atlant” face trimitere la eroul mitic al Greciei antice, cel care susținea bolta cerească, „Capul Lumii”. Reprezentat sub forma unei coloane stilizate ce sugerează o siluetă umană, personajul apare descătușat de povara sarcinii aflate la baza acesteia. Sculptura devine astfel un simbol al eliberării, al transcendării destinului și al redefinirii forței interioare. Lucrarea „Degetul lui Dumnezeu” propune o întoarcere simbolică către sacru, funcționând ca o fereastră către divin. Verticalitatea accentuată și forța gestului plastic sugerează intervenția transcendentului în planul uman, invitând privitorul la contemplare și introspecție spirituală. În „Relicvă contemporană”, Valentin Soare reinterpretează conceptul tradițional de relicvă, transpunându-l în context actual. Lucrarea evocă memoria, sacralitatea și fragmentele de sens păstrate în timp, sugerând că spiritualitatea și simbolul nu dispar, ci se transformă odată cu epoca. Sculptura devine astfel un punct de întâlnire între trecut și prezent, între materie și transcendență.

Biblioteca Polirom. Noutăți la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Cititorii de literatură universală sunt invitați luni, 16 martie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), la un eveniment dedicat noilor apariții din colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Dan Croitoru.

Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer: Dialog despre autoritarism, propagandă și democrație la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Expert Forum (EFOR România) și Editura Litera, organizează miercuri, 11 martie 2026, prezentarea raportului anual „Democrația și societatea civilă în Europa de Est”, urmată de un dialog public cu istoricul și jurnalistul american Anne Applebaum, una dintre cele mai influente voci contemporane în analiza autoritarismului și a transformărilor politice din Europa Centrală și de Est. Evenimentul moderat de analistul politic Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, va reuni în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” specialiști, jurnaliști, cercetători și reprezentanți ai societății civile interesați de evoluțiile politice și democratice din regiune.  

SWORDS – Spoken Word Sessions S4E2: Mircea Dragoman, Angelica Stan, Vlad Alui Gheorghe

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca performeri invitați pe actorul Mircea Dragoman, arhitecta & autoarea Angelica Stan și autorul & muzicianul Vlad Alui Gheorghe, într-un spectacol moderat de Cosmin Perța – duminică, 15 martie, de la ora 19, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

Angela Martin, ”Îngerii de bronz”. Lansare de carte & sesiune de autografe

Editura Polirom vă invită miercuri, 11 martie, ora 19:00, la Librăria Cărturești Verona, Sala Oglinzilor (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, București), la lansarea noului roman semnat de Angela Martin, Îngerii de bronz, apărut recent în colecția „Fiction Ltd”.

Moștenirea fricii. Cum se transmite trauma intergenerațională în gesturile de zi cu zi, în cartea „Rupe cercul. Un ghid de vindecare a traumei intergeneraționale”

Punga cu pungi, cutiile cu obiecte care fie nu știm când ne pot fi de folos, fie poartă o valoare sentimentală. Lucrurile din jur nu sunt întotdeauna ce par la prima vedere, iar alegerea de a le păstra ascunde întotdeauna o altă nevoie. Deși credem adesea că acest comportament ne este specific și adânc înrădăcinat în identitatea noastră românească, el vorbește, de fapt, despre mecanisme universale de supraviețuire, despre frică, lipsă și încercarea de a păstra controlul într-o lume percepută ca instabilă. Dr. Mariel Buqué descrie în detaliu aceste mecanisme chiar în introducerea cărții Rupe cercul. Un ghid de vindecare a traumei intergeneraționale, apărută recent la Editura Trei, în colecția „Psihologie practică”. 

Noutati