Editura ARS LIBRI a participat la Târgul de carte Gaudeamus Radio România, care a avut loc în perioada 7-11 decembrie 2022. Timp de cinci zile, cititorii au fost așteptați la stand cu peste 100 de noutăți editoriale și cu reduceri de până la 50%. În fiecare an, târgurile de carte aduc laolaltă editori cu o largă și variată ofertă de titluri. Dacă pe fondul crizelor economice și sociale care ne întunecă orizontul existențial găsim mai multe cărți la standuri și în sacoșele cumpărătorilor, atunci cartea este încă percepută ca un pașaport spre nesfârșita lume a cunoașterii. Indiferent de suportul pe care este prezentat, cuvântul scris este o oglindă a identității culturale, o bogăție de împliniri intelectuale ale unui popor.
Artiștii sunt invitați să contribuie la regenerarea urbană prin artă participând la noul apel deschis pentru intervenții artistice în cadrul programului multianual Un-hidden Romania. Propunerile vor răspunde cerințelor specifice fiecărui spațiu, așa cum sunt descrise în Regulamentul apelului deschis, și vor fi transmise în format digital, în perioada 5 - 15 Decembrie 2022, ora 23:59, completând formularul de participare publicat pe pagina dedicată apelului, https://un-hidden.ro/apel-deschis-street-art. Selecția intervențiilor artistice câștigătoare este realizată de un juriu impar format din reprezentanți ai partenerilor de program - Școala Gimnazială Specială nr. 9, Romexpo, MNAC, reprezentanți ai organizatorului și artiști.
Pe 16 și 17 decembrie 2022, Programul Național ”Cantus Mundi” invită publicul din Bacău și București la Recitalurile extraordinare ale copiilor și tinerilor de la Secția de percuție Cantus Mundi, coordonată de cunoscutul muzician Zoli TOTH: Ansamblul de percuție Young Beats, fondat de Zoli TOTH și Ansamblul de percuție al Colegiului de arte „Gheorghe Apostu” din Bacău, coordonat de prof. Mihai Bălan. Recitalul ansamblurilor de percuție Cantus Mundi vor avea loc pe 16 decembrie, ora 16:00, la Teatrul Municipal Bacovia - Strada Nicolae Bălcescu, din Bacău, și pe 17 decembrie, ora 19:00, la Sala Gloria a Teatrului Metropolis – Strada Bucovina nr 6, sector 3, București. Accesul la spectacole este liber, cu rezervare pe platforma online Bilete.ro, la link https://s9.ro/1pl3.
Reputatul regizor și director de festival, Tudor Giurgiu, este invitatul lunii decembrie al „Întâlnirilor SpectActor” 2022. Duminică 18 decembrie, ora 12,oo, Tudor Giurgiu va susține în foaierul Naționalului craiovean conferința „Despre filme și festivaluri – reinventare sau adaptare la era digitală?”, urmată de un dialog cu publicul prezent. „Întâlnirile SpectActor” reprezintă un eveniment cultural de anvergură al Teatrului Național Marin Sorescu, la care au participat până în prezent peste 60 de personalități ale culturii române și internaționale. Prezintă Nicolae Coande.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu invită publicul, în data de 16 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Habitus, la evenimentul de lansare a volumului „Dan. Perjovschi. The Horizontal Newspaper. A School of Text and Image”. Vor vorbi Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și directorul general al TNRS, artistul Dan Perjovschi, poetul Radu Vancu și Camelia Proca din partea Asociației ALEG, iar autoarea Gloria Luca va avea o intervenție înregistrată. Accesul publicului în Centrul Cultural Habitus din Piața Mică nr. 4 este liber în limita locurilor disponibile.
Vineri, 16 decembrie 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va evolua sub bagheta lui GABRIEL BEBEȘELEA, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova. Seara de la Sala Radio se va deschide cu Simfonia de tinerețe semnată de SERGHEI RAHMANINOV, un preambul pentru aniversarea de 150 de la nașterea marelui compozitor, sărbătoare ce va face ca anul viitor – 2023 - să fie declarat pentru muzicienii din toată lumea „Anul Rahmaninov”. Evenimentul îl va readuce pe scena Sălii Radio pe ALEXANDRU TOMESCU, care va interpreta de această dată Concertul în la minor pentru vioară și orchestră compus de GLAZUNOV. Alexandru Tomescu împlinește 20 de ani de când este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, ipostază din care a încântat publicul de la Sala Radio cu zeci de concerte. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
În mod tradițional, finalul fiecărui an este marcat în calendarul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” prin activități dedicate aniversării patronului spiritual al instituției, unul dintre artiștii care au marcat puternic și definitiv limbajul sculptural al artei românești în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. La invitația organizatorilor, în jurul acestui pretext aniversar intitulat „Apostu ʼ88” s-au adunat numeroase personalități ale vieții culturale, fiecare dintre aceștia aducând cu ei „daruri” spirituale care vor desfăta exigențele intelectuale și așteptările artistice ale spectatorilor. Programul va debuta cu vernisajul unei Expoziții de fotografie și eseu intitulată sugestiv „Castele și palate”, o expoziție surprinzătoare atât prin alăturarea ingenioasă a imaginii de cuvânt cât și prin conținutul său inedit, ce poartă semnătura artistului vizual Ovidiu Ungureanu; alături de autorul acestei expoziții se vor afla doi maeștri ai cuvântului scris, Carmen Mihalache și Dan Perșa, care vor încerca să ne convingă de faptul că, uneori, o imagine poate valora mai mult decât standardul celor „o mie de cuvinte”.
Compania de Librării București (CLB), cea mai extinsă rețea de librării din București, cu o tradiție de 72 de ani, alături de Headsome Communication, agenție specializată în promovarea proiectelor de promovare a lecturii, lansează la finalul acestei săptămâni cel de-al doilea volum al proiectului „SuperPovești din București”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00, la Salonul de Carte LUCEAFĂRUL (Bulevardul Unirii 10), în prezența celor 10 autori ai cărții: Matei Alexandru Neacșu, Antonia-Teodora Tiniche, Petra-Alessia Tiniche, Thea Ilinca Jianu, Mara Miloș, Anastasia Nica, Maria Cioflec, Matei-Andrei Petrescu, Teodora Mateescu și Andreea Rotaru. Vor vorbi despre carte Marieta Seba, director general Compania de Librării București, și Oana Boca Stănescu, președinta Headsome Communication.
Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române organizează miercuri, 14 decembrie 2022, proiecția-dezbatere cu tema „PASSIONSSPIELE – Un spectacol de tradiție la Obeammergau“, prezentată de dr. Adrian-Silvan Ionescu, istoric de artă și director al institutului. Evenimentul va avea loc în Sala de consiliu a Academiei Române din Calea Victoriei nr.125, începând cu ora 11, și se înscrie în ciclu de întâlniri științifice propuse de cercetătorii de la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“, bazate pe proiecția de imagini comentate, urmată de discuții cu auditoriul.