Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“ al Academiei Române organizează miercuri, 14 decembrie 2022, proiecția-dezbatere cu tema „PASSIONSSPIELE – Un spectacol de tradiție la Obeammergau“, prezentată de dr. Adrian-Silvan Ionescu, istoric de artă și director al institutului. Evenimentul va avea loc în Sala de consiliu a Academiei Române din Calea Victoriei nr.125, începând cu ora 11, și se înscrie în ciclu de întâlniri științifice propuse de cercetătorii de la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“, bazate pe proiecția de imagini comentate, urmată de discuții cu auditoriul.
Conferința „PASSIONSSPIELE – Un spectacol de tradiție la Obeammergau“ este dedicată unui fenomen local, bavarez, ce împletește vechile mistere medievale cu oratoriile de secol XVII-XVIII, materializat într-o înscenare a „Patimilor Mântuitorului“ de către locuitorii micului sat, Oberammergau. Conferința are la bază experiența domnului dr. Ionescu care a asistat la acest spectacol, în primăvara anului 2022, a discutat cu participanții și a cercetat atât sursele scrise, cât și istoria orală.
Evenimentul se adresează cercetătorilor din științele umaniste, profesorilor și studenților de la facultățile de arte vizuale, litere, istorie, teologie, precum și profesioniștilor din organizațiile culturale, care sunt invitați în Sala de consiliu a Academiei Române pentru a urmări prezentarea și a participa la discuțiile care vor succeda conferinței.
În avanpremieră dr. Adrian-Silvan Ionescu pune la dispoziția specialiștilor câteva detalii referitoare la tema abordată:
„La începutul secolului al XVII-lea, Europa Centrală era răvășită de Războiul de Treizeci de Ani care, pe lângă vărsări de sânge, a adus cu sine și foametea și molimele. Ciuma bubonică a făcut mai multe victime decât războiul propriu-zis, în special în populația civilă.
În sătucul bavarez Oberammergau, cucernicii săteni, înfricoșați de molimă, au făcut un jurământul, în 1633, prin care se legau în fața Celui Atotputernic că vor înscena, cu regularitate, la fiecare 10 ani, Patimile Mântuitorului. Astfel ei sperau să fie absolviți de pedeapsa divină ce se abătuse asupra lor. Iar speranța nu le-a fost înșelată: din acel moment, nimeni nu a mai căzut bolnav și flagelul s-a stins.
Prima reprezentație de acest fel a avut loc în 1634. În primii 200 de ani, spectacolul se dădea în cimitirul din preajma bisericii. Ulterior a fost construită o sală specială. Din 1680 s-a decis ca piesa să fie jucată la finele fiecărei decade. Doar de două ori, în decurs de 400 de ani, nu a fost dată reprezentația și aceasta din cauze independente de voința localnicilor: în 1770 a fost interzisă de stat, iar în 1940 a fost împiedicată de desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Sătenii, cu mic cu mare, s-au implicat încă de la începuturi în organizare, fiecare după puterile sale: unii sunt actori, alții instrumentiști, alții coriști, alții mașiniști sau decoratori etc. Interpreții rolurilor principale sau secundare au rămas, totuși, niște amatori pasionați, motivați de jurământul către Unul Dumnezeu, reînnoit de mai multe ori.
Reprezentația este memorabilă și dă de gândit în legătură cu devoțiunea sătenilor care, fără a avea studii dramatice sau muzicale, pot interpreta atâta de convingător, ca niște profesioniști, rolurile dificile și partiturile ce le-au fost încredințate.“
