Agenția de cArte

Agenția de cArte
38744 ARTICOLE17 COMENTARII

Biblioteca Polirom – 25 de ani. Lecturile perfecte pentru această vară

Editura Polirom vă recomandă câteva dintre cele mai recente apariții din literatura universală, lecturile perfecte pentru această vară. În librării și pe site-ul editurii puteți găsi deja noi traduceri din David Lodge, Olga Tokarczuk, Amin Maalouf, Sayaka Murata, Bernhard Schlink, Juan Gabriel Vásquez, Susan Abulhawa, iar în curs de apariție se află noi volume semnate de Naghib Mahfuz, Joan Silber sau Steven Hall. Volumele apar în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator: Dan Croitoru), în anul în care aceasta împlinește 25 de ani de existență – peste 1500 de titluri publicate, 21 de serii de autor, 6 milioane de exemplare vândute.

”Gesturi și Bubuieli”, Elena Andrei și Andronicus. Curator: Elena Andrei

„Gesturi și Bubuieli”, expoziția artiștilor Elenei Andrei și Andronicuss, curatoriată de Elena Andrei, se deschide marți, 25 iulie 2023, ora 18:00, la Galeria Calea Victoriei nr. 91-93. La vernisaj va vorbi Iulian Gherghe, directorul executiv al Galeriei Alexandra’s. Expoziția poate fi vizitată zilnic până pe 5 august, între orele 17:00 și 21:00. “Gesturi și Bubuieli” prezintă lucrări de pictură, desen și porțelan realizate de artiștii Elena Andrei și Andronicuss. Evenimentul este organizat cu sprijinul Fundației Ana pentru Cultură și Artă și Galeria Alexandra’s.

CÂŞTIGĂTORII PRESELECŢIEI PENTRU GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP 2023

Ediţia a XXVI-a a Galei Tânărului Actor, sub direcția artistică a regizorilor Alexandru Dabija și Leta Popescu, are ca temă PREZENȚA ACTORULUI. Anul acesta este urmărită relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie. În zilele de 13, 14 şi 15 iulie a.c., UNITER a organizat a doua sesiune a preselecţiei pentru Gala Tânărului Actor – HOP. Membrii juriului, actorul George Albert Costea și regizoarele Catinca Drăgănescu și Leta Popescu, i-au declarat admiși pe următorii participanți.

Fiecare poveste contează! ”Mark, băiatul care la 6 ani a salvat lumea”, de Kerékgyártó István,

ARS LIBRI JUNIOR anunță publicarea cărții ”Mark, băiatul care la 6 ani a salvat lumea”, de Kerékgyártó István, cu ilustrații de Metzing Eszter, tradusă din limba maghiară de Bara Hajnal. Cartea a apărut în cadrul proiectului „Ars Libri: Fantezie și Aventură” (ALFA), cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul „Europa Creativă”, linia de finanțare „Circulația operelor literare europene”.

Fiecare poveste contează! ”Povești de dincolo de Calea Lactee”, de Berg Judit

ARS LIBRI JUNIOR anunță publicarea cărții ”Povești de dincolo de Calea Lactee”, de Berg Judit, cu ilustrații de Gévai Csilla, tradusă din limba maghiară de Bara Hajnal. Cartea a apărut în cadrul proiectului „Ars Libri: Fantezie și Aventură” (ALFA), cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul „Europa Creativă”, linia de finanțare „Circulația operelor literare europene”.

Fiecare poveste contează! ”Zâna Care Vede În Întuneric”, de Bagossy László

ARS LIBRI JUNIOR anunță publicarea cărții ”Zâna Care Vede În Întuneric”, de Bagossy László, cu ilustrații de Takács Mari, tradusă din limba maghiară de Bara Hajnal. Cartea a apărut în cadrul proiectului „Ars Libri: Fantezie și Aventură” (ALFA), cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul „Europa Creativă”, linia de finanțare „Circulația operelor literare europene”.

Fiecare poveste contează! ”Ah, părinții ăștia!”, de Makis Tsitas

ARS LIBRI JUNIOR anunță publicarea cărții ”Ah, părinții ăștia!”, de Makis Tsitas, cu ilustrații de Iris Samartzi, tradusă din limba greacă de Claudiu Sfirschi-Lăudat. Cartea a apărut în cadrul proiectului „Ars Libri: Fantezie și Aventură” (ALFA), cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul „Europa Creativă”, linia de finanțare „Circulația operelor literare europene”.

”Adevărul are întotdeauna rost, pentru el nu există prea târziu și nici nu se prescrie”

Lucian Vasilescu (n. 1958) este poet şi jurnalist. A debutat editorial în anul 1995 şi, până la ”alcoforado. o poveste” (Editura Integral, 2023), a publicat 11 volume de poezie şi unul de dialoguri cu personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti. În 2020, pornind de la un scenariu-colaj pe versurile sale, Teatrul Naţional Radiofonic a difuzat piesa ”Viaţa dăunează grav sănătăţii”, un spectacol realizat de regizotul Gavriil Pinte. Un an mai târziu a scris textele pentru opera rock ”Cazul Tudor Vladimirescu”, pusă în scenă de acelaşi regizor la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu scriitorul Lucian Vasilescu. - Despre „alcoforado. o poveste” spui că e ultima ta călătorie editorială. Cititorii lui Lucian Vasilescu speră că declarația asta e o metaforă, că orice carte poate fi ultima. Ori e vorba de un pact nenegociabil cu tine însuți? - Povestea asta (că nu-mi place să-i spun roman) chiar este ultima carte pe care o public. Nu este nicio metaforă. Este o penitență pe care mi-am impus-o mie însumi. Pe de altă parte, când am început să public a fost decizia mea (și desigur, a editorilor mei). La fel și acum, când mă opresc: este tot decizia mea. Simt că a venit vremea (și, mai ales, vremurile...) să pun punct. A fost o călătorie tare frumoasă și le mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit. Totodată, am crezut (și cred și acum) că literatura este sau, mă rog, ar trebui să fie un fel de a scrie complementar unui fel de a fi. Așadar, voi rămâne același, cu bunele și cu mai puțin bunele mele. Voi continua să scriu, însă doar pe dinăuntru. Adică fix așa cum făceam înainte de a publica prima mea carte. Mă bucur că mă opresc aici, cu „alcoforado. o poveste”, o carte pe care mi-am dorit-o mult și pe care am purtat-o cu mine, nescrisă, vreme de 40 de ani.

Micii scriitori invitați de Biblioteca Metropolitană București să scrie despre viitorul sustenabil al planetei

Copiii și tinerii din București și Ilfov sunt invitați să participe la un nou CONCURS de creație literară marca BMB, de această dată tema fiind una extrem de provocatoare și de actuală, SUSTENABILITATEA, cultura fiind un subdomeniu al dezvoltării durabile. Concursul de creație literară ”CARTEA VERDE A COPILĂRIEI” este organizat de Biblioteca Metropolitană București, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București. Îmbinând talentul literar cu exersarea și dezvoltarea unor abilități specifice educației pentru sustenabilitate, copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani sunt invitați să participe la o serie de ATELIERE DE SCRIERE ȘI ILUSTRARE CREATIVĂ, care vor avea loc, în toate filialele BMB, în perioada 17 iulie – 29 septembrie 2023. Participarea este GRATUITĂ!

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal la Bucureşti, Kassel şi Berlin

Pentru a șaptea oară, Orchestrele Naționale de Tineret ale României sunt invitate la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume. Astfel, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal porneşte într-o călătorie muzicală europeană cu 3 concerte, ce o va duce de această dată de la Bucureşti, la Kassel şi apoi la Berlin. Pe 9 august, de la ora 19.30 la Ateneul Român va putea fi ascultat concertul „Marea Simfonie”, cu Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, în contextul Festivalului Internaţional Vara Magică – ediţia a 12-a. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentelor.

Noutati