Agenția de cArte

Agenția de cArte
38744 ARTICOLE17 COMENTARII

”Pentru o femeie barbară”, de Saviana Stănescu

La Editura Tracus Arte a apărut volumul de teatru ”Pentru o femeie barbară”, de Saviana Stănescu. Traducere din limba engleză și studiu introductiv de Diana Benea. ”În ultimii douăzeci de ani, Saviana Stănescu a devenit o figură emblematică a dramaturgiei americane, o exponentă a intersecției dintre Est și Vest, dintre culturi și tradiții teatrale diferite, dintre absurdul și carnavalescul est-european și realismul psihologic american. Dacă întreaga activitate a autoarei poate fi cuprinsă în metafora punților pe care le construiește cu generozitate între continente, culturi, limbi și artiști din diverse spații, atunci ediția de față speră să consolideze o astfel de punte spre publicul românesc, printr-o selecție de piese recente, montate și publicate cu precădere în ultimul deceniu. Surprinzând atât preocupările pentru subiecte cu o amplă rezonanță socio-politică, cât și varietatea stilistică a producției sale dramatice, volumul lansează o invitație de a (re)descoperi universul uneia dintre cele mai originale voci ale teatrului american contemporan, care se întoarce, din nou, acasă.” Diana Benea, Universitatea din București

”Desculț. Pavaj proaspăt turnat”, de Ion Agaci, în curs de apariție la Editura Tracus Arte

Ion Agaci s-a născut la 7 octombrie 2000, în satul Pitușca, raionul Călărași, Republica Moldova. A absolvit cursurile gimnaziale ale Liceului republican de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău și Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” din București. A publicat în antologia ”unsprezece”, coordonată de Dumitru Crudu, și în rubrica „noise poetry”. A debutat, în 2021, cu volumul de poezii ”Șampanie pentru acest sfârșit” (Ed. Tracus Arte).

FESTIVALUL DE TEATRU ȘI FILM „ȘERBAN IONESCU”! O ediție la fel. aproape la fel. altfel., între 22 și 29 iulie, la 2 Mai

Primul festival dedicat tinerilor creatori de teatru și de film a debutat sâmbătă, 22 iulie 2023, de la ora 21:00, la Pelican Garden, cu un concert susținut de Taraful Șaraimanii din Clejani. Participarea este gratuită. Sub sloganul la fel. aproape la fel. altfel., cea de-a III-a ediție a Festivalului de Teatru și de Film „Șerban Ionescu” aduce arta la mare căutare și în acest an. În decursul celor 8 zile, vor fi prezentate peste 50 de evenimente, reunite în cadrul a cinci secțiuni: TEATRU, FILM, CONCERT, EXPO, FORUM.

Selecția și structura Festivalului Național de Teatru 2023

Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului

”Beyond the story: 10 ani de poveste BTS” – Totul despre trupa fenomen într-o singură carte

Volumul lansat internațional simultan, în 23 de țări, între care și România are un concept inovativ, care îmbină lectura cu posibilitatea audițiilor muzicale. De la debutul lor din 2013, BTS, trupa sud-coreeană formată din 7 tineri, a devenit un fenomen care a depășit cu mult sfera muzicală. Definitorii pentru pop-ul secolului 21, în cei 10 ani de existență, BTS au stabilit recorduri pe care tot ei le-au doborât. Grupul K-Pop format din Jin, Suga, J-Hope, RM, Jimin, V și Jung Kook, 7 tineri dintre care niciunul nu a trecut de 30 de ani, a fost de 6 ori nr. 1 în topurile muzicale americane, a câștigat câteva sute dintre cele mai importante premii, a vândut peste 40 de milioane de albume și a primit o nominalizare la Grammy. Trupa devenită unul dintre cele mai de succes branduri sud-coreene aduce anual economiei 5 miliarde de dolari, iar popularitatea ei a ajuns pe toate continentele, din Europa, până în Statele Unite și Australia. Femei în niqab tradițional, care le acoperea corpul și fața au strigat numele tinerilor muzicieni ore în șir în fața unui stadion din Arabia Saudită, unde aceștia repetau pentru un concert. „Cred că le-a fost foarte cald în hainele tradiționale, dar s-au distrat așa de mult”, a comentat Jung Kook scena neobișnuită.

Expoziție outdoor inedită, în premieră, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, vă invită să vizitați Expoziția de Fotografie „România – Casa Regală”, prezentată într-un mod inedit, outdoor. Expoziția prezintă șapte imagini excepționale, mai puțin cunoscute de publicul larg, de la ceremonia oficială dedicată ”Aniversării a 25 de ani de domnie neîntreruptă a Regelui Carol I”, care a avut loc pe 10 mai 1891. De asemenea, expoziția se bucură și de prezența inedită a două scrisori ale Reginei Maria către Carol al II-lea și o dedicație a Reginei Maria, către Principesa Mignon. Acestea din urmă fac parte din colecția personală a lui Dragoș Stăncescu.

Editura Paul Editions anunță lansarea cărții  ”Cele patru anotimpuri din viața unui om”, de Regina Maria a României

Editura Paul Editions aduce în atenția iubitorilor Casei Regale și nu numai, o carte document - “Cele patru anotimpuri din viața unui om” semnată de Regina Maria a României, marcând astfel 85 de ani de la moartea celei care a fost cea mai iubită regină. Alcătuită din două părți, cartea cuprinde în prima parte două povestiri: Cele patru anotimpuri din viața unui om și Crinul vieții, prin care se aduce în atenția cititorului un subiect de mare sensibilitate și întâlnit adesea în scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem în numele iubirii. Partea a doua a cărții cuprinde o tulburătoare prezentare a familiei regale și a ținuturilor cele mai dragi inimii sale.

„I, HUMAN”, instalație media în cadrul proiectului BAROQUE RELOADED by MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara și Centrul de Artă și Tehnologie Ars Electronica din Linz găzduiesc simultan, în perioada 23 Iulie – 17 Septembrie 2023, instalația ”I, HUMAN” în cadrul BAROQUE RELOADED by MNArT, un proiect multianual ce face parte din Bidbook-ul Timișoarei 2023 – Capitală Europeană a Culturii, finanțat de Consiliul Județean Timiș. În data de 23 iulie 2023, începând cu ora 18:00, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, va fi prezentată publicului instalația „I, HUMAN”, semnată de artista Saint Machine, prin intermediul căreia publicul din Timișoara se va putea conecta în timp real prin empatie, cu publicul orașului Linz. Instalația este concepută ca o sculptură modulară asemănătoare unei rețele neuronale, care detectează emoțiile și transformă empatia vizitatorilor în lumină coerentă ce influențează procesele vitale ale unei populații de microorganisme, simbolizând fragilitatea ecosistemului planetei noastre a cărui supraviețuire depinde de coeziunea umană.

feeder.ro awards – apel deschis pentru proiecte transdisciplinare

Începând cu data de 23 Iulie sunteți invitați să participați cu cele mai bune proiecte transdisciplinare în cadrul noului apelului deschis feeder.ro awards Apelul feeder.ro awards este public, deschis către orice persoană fizică sau grup (echipă) de persoane fizice. Participanții pot fi managerii de proiect, membri ai echipei sau artiștii care au participat la implementarea activităților transdisciplinare. Participanții pot înscrie maximum 3 (trei) propuneri în acest apel deschis, care are ca scop selecția celor mai relevante proiecte transdisciplinare, realizate în perioada 2018 - 2023. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

DEZNODĂMÂNTUL NU CONTEAZĂ: ”Cum să scriem o poveste. Mini-atelier”

Miercuri, 26 iulie 2023, Asociația Creatorilor de Ficțiune & revista Ficțiunea OPTm, în colaborare cu Muzeul Vârstelor - Casa Filipescu-Cesianu – și MMB reia seria întâlnirilor literare, sub genericul DEZNODĂMÂNTUL NU CONTEAZĂ. Întâlnirile din grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151) se desfășoare cu regularitate în fiecare miercuri seara. Este vorba despre dialoguri, polemici, mini-conferințe, lecturi etc. dedicate atât literaturii contemproane cât și antropologiei urbane. De fiecare data, în cadrul evenimentului, publicul este invitat la o lectură „unde se deschide cartea”, dar și la alte momente, precum o scurtă istorisire în care deznodământul nu are importanță, ori o polemică. Seara se încheie cu o poveste a unui obiect din muzeu. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Noutati