Aplaudată pe scena celebrei săli londoneze Royal Albert Hall, în 2015, alături de Sting, acordeonista KSENIJA SIDOROVA este invitată la București în deschiderea stagiunii ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO. Miercuri, 25 octombrie 2023 (de la 19.00) o veți aplauda la Sala Radio interpretând Aconcagua pentru acordeon și orchestră, cunoscuta lucrare a marelui compozitor argentinian ASTOR PIAZZOLLA. Considerată un vârf al creației sale, partitura a fost denumită „Aconcagua” de către unul dintre editorii săi. Acesta a simțit că lucrarea este cea mai mare realizare a maestrului tango-ului argentinian și deci denumirea celui mai înalt vârf montan din America de Sud era cea mai potrivită.
AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Luni, 23 octombrie, începând cu ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38, București), va avea loc lansarea romanului ”Chiajna din Casa Mușatinilor” de Simona Antonescu, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Vor vorbi, alături de autoare: Alina Pavelescu, Laura Câlțea. Va modera: George Onofrei
De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București. Gala Extraordinară de Operă PROPATRIA 13 va avea în program, arii din opere celebre de Rossini, Verdi, Mozart, Puccini.
Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Maria Balabas, realizatoarea emisiunii Dimineața Crossover de la Radio România Cultural, participă la atelierele creative dedicate elevilor din cadrul proiectului inovator ”Sunete în mișcare”, din cinci sate din județul Vâlcea. Între 23 și 27 octombrie 2023, Oana Ivașcu (muziciană și inițiatoarea proiectului ”Sunete în Mișcare”), Maria Balabaș (jurnalistă radio și muziciană) și Daniel Ivașcu (muzician și artist vizual) vor susține copiii să își descopere propria sensibilitate, folosind înregistrarea și ascultarea mediului înconjurător, compoziția spontană și compoziția cu elemente înregistrate, muzica fiind înțeleasă ca practică și ca formă universală de expresie umană.
Maria Balabaș este om de radio și muziciană. Moderează “Dimineața crossover” la Radio România Cultural, unde s-a implicat și în dezvoltarea a numeroase proiecte dedicate inovației sonore. A primit nominalizări la Prix Europa, Prix Italia, Grand Prix Nova și a primit premiul Semi Silent. A inițiat grupuri muzicale inspirate de tehnici de improvizație. Studiază și practică forme exploratorii de plimbări sonore.
Anamaria Spătaru a purtat un dialog cu Maria Balabaș despre proiectului inovator ”Sunete în mișcare”.
”Fiecare dintre noi a căutat un mod personal de a relaționa creativ cu spațiul în care trăiește sau cu diferite atmosfere sau narațiuni sonore care i-au captat atenția. Eu, de exemplu, am ales pentru cele două compoziții ale mele să las copiii să vorbească în locul meu, prin două înregistrări care mă uimesc necontenit prin poezia lor naturală. Una dintre ele este făcută în satul în care locuim, iar cealaltă la Timișoara într-un atelier ad hoc de radio. Pornind de la vocile copiilor am construit un mic univers sonor propriu, într-una dintre piese adăugând o temă cântată la pian care urmărește vocea fetei în timp ce silabisește, iar în cealaltă adăugând mai mult din atmosfera orașului, compunând cu sunete înregistrate în timpul plimbărilor sonore pe care le-am făcut acolo.” (Maria Balabaș)
O etno-instalație din vechi artefacte populare care au inspirat formele capodoperelor brâncușiene, etnomarionate gigantice, alai de ”Sperieciori” și performance de percuție și vizual: toate, în ultimul eveniment expozițional al proiectului ”Așteptându-l pe Brâncuși”, joi, 19 octombrie 2023.
La evenimentul Așteptându-l pe Brâncuși #20, ultima ediție a proiectului Asociației Culturale Arte-Factum, artistul vizual M.C.Donici propune publicului o etnoinstalație BRÂNCUȘIană & SperieCiori.
”Teme care au premers opera brâncușiană în cultura populară & Sperieciori – obiecte din artefacte vechii, piei, odgoane, sfori, clopote, toace, vin din timpuri imemoriale într-un eveniment cu substanță veche, regizat și coregrafiat de Levente Kocsárdi, cu tineri frumoși și talentați, în atelierul de percuție și arte performative. 20 de exPoziții în drumul deVenirii”, anunță dr. arh. Mihai Donici.
Expoziția outdoor Așteptându—l pe Brâncuși #20 va fi deschisă la ora 18:00, în Piața Unirii. Alaiul de Sperieciori va porni la ora 19:00, din fața Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (str. E. Ungureanu nr.1), cu performance de percuție în Piața Libertății, apoi, pe strada V. Alecsandri și în Piața Unirii, la expoziția outdoor de lângă monolitul metalic din fața Muzeului de Artă Timișoara.
Piese selectate din dramaturgia românească şi străină, actori, regizori, scenografi, coregrafi cu viziuni artistice surprinzătoare, lansări de carte, expoziţii, dezbateri despre spectacole celebre şi despre cele prezente în Festival vor aduce lumea fascinantă a artei scenice în faţa publicului iubitor de teatru, în cadrul celei de-a 33-a ediţii a ”Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti”, desfăşurat în perioada 20-30 octombrie 2023.
Luni, 23 octombrie 2023, la ora 19.00, va avea loc lansarea online a volumului ”Eutopia. Concepte, identități și istorii românești”, de Liviu Neagoe, proaspăt apărut la Editura Cartier.
Alături de autor, vor participa Bogdan Caranfilof, Tamara Cărăuș, Ciprian Mihali. Moderează: Magda Grădinaru.
Discuția va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a Editurii Cartier și a Librăriilor Cărturești. Înregistrare disponibilă ulterior și pe pagina Editurii Cartier pe Youtube.
Romfilatelia vine în întâmpinarea pasionaţilor de floră, prin introducerea în circulaţie joi, 19 octombrie 2023, a emisiunii de mărci poștale ”Cactuși”. Emisiunea constă în 4 timbre, un plic „prima zi”, o mapă filatelică specială realizată în tiraj limitat de 211 exemplare și 1 set de 4 cărți poștale maxime pentru colecționarii pasionați de maximafilie.
Cactușii fac parte din familia Cactaceae, care conţine peste 4000 de specii. Cuvântul „káktos” provine din limba greacă și înseamnă plantă spinoasă. Datorită depozitării apei în ţesuturi, cactușii mai sunt cunoscuţi și sub denumirea de „cămila verde”.
Editura Polirom participă în perioada 19-22 octombrie 2023 la cea de-a VII-a ediție a Salonului de Carte Bookfest Brașov, care se va desfășura în Aula Universității Transilvania din Brașov (Strada Iuliu Maniu, nr. 41A).
Polirom participă cu peste 500 de titluri, toate aflate la reducere (30%). Mai jos, programul nostru de evenimente.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține, în calitate de partener, prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) la Chișinău, care se va desfășura în perioada 20-22 octombrie 2023. Acesta reunește în capitala Republicii Moldova nume importante din literatura contemporană românească și cea internațională. Un element inedit al acestei ediții - pilot va fi Trenul Literaturii care va uni simbolic cele două capitale ale Moldovei - Iași și Chișinău. Trenul caravană va porni din Iași - vineri, 20 octombrie, ora 12:00 - și va ajunge la Chișinău la ora 16:40. La bord vor urca autorități de pe ambele maluri ale Prutului, scriitori români, pasionați de literatură și nu numai, care timp de 4 ore vor avea parte de performance de poezie, dezbateri literare și un concert inedit susținut de trupa Balkan Taksim.