Între 23 și 30 noiembrie 2023, la CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Vatra Verde, instalația care a reprezentat România în premieră la Bienala de Design de la Londra, poate fi vizitată pentru prima dată în București. O instalație vie realizată din materiale inovatoare, plante și hârtie reciclată transformă vibrațiile plantelor în sunete, iar experiența artistică este extinsă printr-un program de spectacol și momente artistice construite pe concepte vizuale, muzicale și educative.
Creație a membrilor Asociației Art Mirror, Vatra Verde a fost admirată până acum de peste 300.000 de vizitatori, într-un traseu itinerant început la Londra și continuat la Cluj-Napoca, Timișoara și Târgu-Mureș. Intrarea este liberă. Gratuit este și accesul la o serie de ateliere creative și de reciclare pe care Asociația Art Mirror le organizează în perioada 23 – 30 noiembrie 2023, la CREART, pe bază de înscriere. Este vorba despre ateliere creative și de reciclare, potrivite atât pentru copii, cât și pentru adulți, workshop-uri de modelaj în lut, de valorificare a textilelor, a dopurilor de plută și a hârtiei reciclate.
Vineri, 24 noiembrie 2023, începând cu orele 17.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei 11, sector 1, București), spațiul expozițional al Asociației pentru cultură și arte Arbor, va fi vernisată expoziția de caricatură „Dezlegare. Misterul Culturii” de Victor Ciobanu, curatoriată de Victoria Nagy Vajda, transfigurează artistic, cu uneltele ironiei, evenimente, situații, care au marcat negativ sectorul cultural din Republica Moldova în ultimii doi ani.
Expoziția lui Victor Ciobanu pune în dezbatere subiecte care preocupă și lumea artistică de la București: integritatea, hărțuirea sexuală și tirania regizorilor, indiferența față de patrimoniul cultural, ascunderea incompetenței politicienilor în spatele sloganelor populiste etc. În expoziție sunt prezentate caricaturi realizate digital, pancarte și fotografii din proteste, postări din rețele care comentează subiecte de interes și clipuri video care chestionează bunele intenții ale decidenților politici.
După succesul expoziției „Theodor Aman. Primul artist român modern”, curator: Elena Olariu, prezentate de Art Safari împreună cu Muzeul Municipiului București în 2022 - ediția a 9-a, Art Safari lansează un album Theodor Aman (1831-1891);
Evenimentul de lansare are loc la Art Safari, Palatul Dacia-România, vineri, 24 noiembrie, de la 18:30. Elena Olariu, curator, Călin Stegerean, manager MNAR, și Ioana Ciocan, CEO Art Safari vor fi speakeri în cadrul evenimentului la care publicul este invitat să participe gratuit.
Albumul va putea fi achiziționat de la recepție, începând cu seara aceleiași zile, și online.
Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de excepție și aduce în prim-plan două evenimente remarcabile ce plasează publicul în inima Barocului și a frumuseții muzicii vechi europene. Toate evenimentele încep de la ora 19:00 și vă promit o călătorie fascinantă în universul sonor al muzicii bizantine și al celei baroce.
AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentelor.
Romfilatelia a primit vizita Maestrului Ștefan Câlția, prilej cu care a fost prezentată emisiunea de mărci poștale Artiști români contemporani. Ștefan Câlția, dedicată artei sale, aducând în atenția colecționarilor și iubitorilor de frumos, unul dintre cei mai importanți creatori de artă ai momentului.
Într-o atmosferă caldă, prieteni, admiratori, critici de artă, membri ai Comisiei Filatelice Naționale, colecționari, au depănat amintiri și au avut discursuri laudative la adresa artistului.
Joi, 23 noiembrie 2023, ora 14:30, la Pavilionul Central Romexpo – Sala Cupola, are loc dezbaterea intitulată „Cartea digitală și Societatea Cunoașterii”, organizată în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din București de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministerul Culturii. La eveniment vor participa, în calitate de vorbitori, Raluca TURCAN - Ministrul Culturii, Bogdan-Gruia IVAN - Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, reprezentanți ai editurilor prezente la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, dar și profesioniști din domeniu. Dezbaterea va viza piața românească de carte digitală, precum și provocările și perspectivele de evoluție acestui segment de piață. Moderatorul dezbaterii este Dan Mircea Cipariu, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale.
Marți, 21 noiembrie 2023, ora 18.00, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8), au fost decernate Premiile AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2022. Juriul format din scriitorii Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu a prezentat cărțile câștigătoare: ”Crivacul” de Gabriela Toma, Editura Tracus Arte, și ”Inoculare” de Claudiu Komartin, Editura Cartier – secțiunea Poezie; ”Voci la distanță” de Gabriela Adameșteanu, Editura Polirom – secțiunea Proză; ”Bacovia și Noul Regim al literaturii” de Paul Cernat, Editura Eikon – secțiunea Critică literară / Istorie literară / Teorie literară; ”Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund” de Bogdan Suceavă, Editura Polirom – secțiunea Eseu / Publicistică / Memorialistică. Romanul ”Instabil” de Ruxandra Burcescu, Editura Humanitas, a primit Premiul de Debut.. Diplomele și identitatea vizuală a Premiilor AgențiadeCarte.ro au fost realizate de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Premiile sunt finanțate de Ministerul Culturii.
Editura Herald vă invită în perioada 22 – 26 noiembrie la Târgul de Carte Gaudeamus care se va desfășura în pavilionul A (Cupola) din cadrul Romexpo. Program zilnic: 10.00 – 20.00.
În cele cinci zile de târg la standul Herald (17) cititorii vor fi întâmpinați cu noutăți editoriale, bestsellerele momentului, lansări, discuții literare, sesiuni de autografe și reduceri speciale. De la filosofia artelor martiale la cărți de psihologie și dezvoltare personală, Editura Herald te invită să explorezi o mulțime de titluri noi, în premieră la Gaudeamus.
Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu va susţine două concerte extraordinare cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României la Madrid şi Barcelona. Pe 28 noiembrie 2023, concertul va avea loc la Madrid, la Teatro Fernando de Rojas - Circulo de Bellas Artes, la ora 19.30, iar pe 29 noiembrie, publicul este aşteptat la Barcelona, la Auditorium - Fundaćio Joan Miró, de la ora 19.30.
Violoncellissimo este ansamblul alcătuit din cei mai buni tineri violonceliști din țară, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis, astfel, un nou drum în promovarea muzicii și tinerilor talentați din România.
AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Vineri 24 noiembrie 2023, la ora 21:00, Unteatru își invită publicul la o lecție de zbor. Va fi un zbor sonor, spre tăriile muzicii, unde nu e întristare, nici suspin, ci doar joc senin. Un zbor condus live de pe scenă de doi artiști îndrăgiți, Maxim Belciug și Gabriel Bălașa, care vin cu chitara, cu percuțiile și cu handpanul să dea frâu liber instrumentelor și să cânte cu chef și cu sete, cu foc, cu sentiment, cu pară, amestecând ritmuri cu culori, să-ți vină să dansezi, să râzi și să visezi. Un concert călătorie printre muzici nebunie, de gustat într-o seară târzie, după tot protocolul poetic al lecției de zbor lăsate de Nichita Stănescu: “Mai întâi îţi strângi umerii, mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor, închizi ochii, refuzi auzul. Îţi spui în sine: acum voi zbura. Apoi zici: Zbor. Şi acesta e zborul.”