Traducerea romanului „Câteva nopți și încă una” de Isidoros Zourgos poartă amprenta unei rarisime delicateți: echilibru între fidelitate și respirația firească a limbii române, rigoare istorică și sensibilitate poetică. Ana-Maria Lucescu, traducătoarea volumului, vorbește în cele ce urmează despre întâlnirea cu universul autorului grec, despre provocările ritmului elen și despre felul în care memoria unei limbi poate deveni o punte între epoci și culturi.
În romanul lui Zourgos, limbajul este muzical, fraza respiră lent, iar istoria se insinuează în viețile personajelor cu o precizie aproape ritualică. Traducerea Anei-Maria Lucescu reușește să conserve această vibrație rară. Interviul de față explorează culisele acestei munci: descoperirea unui autor, lupta cu nuanțele, echilibrul dintre două limbi și două sensibilități.
„Câteva nopți și încă una” este un roman în care memoria, timpul și orașul Salonic devin personaje cu propria respirație. Traducătoarea volumului, Ana-Maria Lucescu, rememorează procesul de transpunere a textului în limba română – un parcurs al fascinației, temerii, documentării riguroase și, în cele din urmă, al unei întâlniri profunde cu literatura greacă contemporană. În fața unui text de o asemenea densitate emoțională și muzicală, traducerea devine ea însăși o formă de re-creație.
În dialogul de mai jos – purtat de Cristina Poterășoiu cu Ana-Maria Lucescu în exclusivitate pentru Agenția de Carte.ro – traducătoarea dezvăluie ce înseamnă să cauți vocea unei limbi în cealaltă, să păstrezi istoria, ritmul și fragilitatea unui roman în care granița dintre memorie și ficțiune este mereu permeabilă.
Cristina Poterășoiu: –Traducerea dumneavoastră la „Câteva nopți și încă una” are o frumusețe rară: e profundă, dar discretă, fidelă textului grec, dar vie în română. Ați reușit o versiune care respiră în același ritm cu romanul, păstrând fragilitatea emoției și gravitatea istoriei. Cum ați descoperit universul lui Isidoros Zourgos? Ce v-a atras cel mai mult la stilul său și v-a făcut să doriți să-l traduceți?
Ana-Maria Lucescu:-L-am descoperit pe Isidoros Zourgos chiar în momentul în care am început lucrul la această traducere. Alegerea romanului „Câteva nopți și încă una” a fost una determinată de interesul meu pentru perioada istorică ce constituie fundalul poveștii, de promisiunea cu vibrații orientale a titlului, care poartă în el ecouri din „O mie și una de nopți” și, mai ales, de prezența Salonicului, oraș de care mă simt profund legată și pe care îl percep ca fiind un veritabil personaj al narațiunii. Aceste trei elemente mi-au trezit dorința de a traduce acest roman, fără a ști însă la ce să mă aștept în privința scriiturii. Pe măsură ce lucram la traducere, lumea literară a lui Zourgos s-a deschis treptat în fața mea și am fost cucerită de felul în care acesta împletește nuanțele, muzicalitatea frazelor și emoția într-o proză tulburătoare.
Cristina Poterășoiu: -Cum a fost prima întâlnire cu textul? V-a cucerit imediat, prin atmosferă, sau a fost o provocare care s-a dezvăluit treptat?
Ana-Maria Lucescu: -A fost, fără îndoială, dragoste la prima vedere. Atmosfera epocii, redată prin scena aducerii sultanului exilat Abdul-Hamid al II-lea în Salonic, într-o perioadă de efervescență politică, m-a captivat încă de la primele pagini. Întâlnirea aceasta inițială m-a fascinat prin felul în care Zourgos face să prindă viață o lume aflată în plină transformare și izbutește acest lucru nu prin lecții de istorie sau explicații didactice, ci prin detalii vii, prin subtilitatea cu care lasă istoria să se insinueze în poveste, la umbra personajelor și a descrierilor sale atât de expresive.
Cristina Poterășoiu: -Romanul are un limbaj poetic, plin de ritm și nuanțe. Care a fost cea mai mare dificultate în redarea tonului grecesc în limba română?
Ana-Maria Lucescu: -Cred că cea mai mare dificultate a fost nesiguranța – teama că nu voi reuși să redau în traducere muzicalitatea și nuanțele limbii grecești. M-am simțit copleșită de complexitatea textului și de responsabilitatea de a recrea universul lui Zourgos astfel încât să nu fie alterată intenția autorului și, în același timp, să ofer posibilitatea cititorului român de a trăi emoții cât mai apropiate de cele ale unui cititor grec. Provocările culturale au fost numeroase: referințe istorice, intertextualitate, elemente de viață cotidiană, proverbe, jocuri de cuvinte, arhaisme, toponime, sărbători, obiceiuri. A fost nevoie de o documentare intensă, atât în bibliotecă, cât și pe teren, precum și de multiple reveniri asupra textului.
Cristina Poterășoiu:-Titlul „Câteva nopți și încă una” are o sonoritate aparte. Cum ați decis asupra acestei formulări în română? A fost o alegere intuitivă sau o decizie atent discutată cu editura și cu autorul?
Ana-Maria Lucescu: -Din păcate, oricât am încercat, ecoul sonor al titlului în forma sa originală a fost imposibil de transferat în limba română: Λίγες και μια νύχτες. În greacă, λίγες („puține”, „câteva”), rimează firesc cu νύχτες („nopți”), iar această muzicalitate contribuie esențial la farmecul titlului. O traducere fidelă ar fi fost Câteva și una de nopți, cu trimitere clară la O mie și una de nopți, însă în limba română această construcție nu funcționa și risca să creeze confuzie. La sfatul lui Claudiu Sfirschi-Lăudat, un traducător consacrat, cu mare experiență, am optat pentru titlul pe care îl cunoașteți astăzi, variantă acceptată și de editură.
Cristina Poterășoiu: -În traducere, ritmul frazei este esențial. Ați păstrat intenționat cadența limbii grecești sau ați adaptat-o la sensibilitatea limbii române?
Ana-Maria Lucescu: -Pentru mine, ritmul frazei a fost una dintre marile provocări ale traducerii. Am încercat, pe cât posibil, să păstrez cadența limbii grecești, însă mi-am dat seama că trebuie să adaptez fraza astfel încât să curgă firesc în limba română. Acolo unde s-a putut, am urmat îndeaproape ritmul elen; în alte pasaje, am fost nevoită să las româna să-și găsească propria respirație. În cele din urmă, cred că versiunea finală poartă amprenta ambelor limbi, iar cel mai important este că rămâne aproape de intenția autorului.
Cristina Poterășoiu: –Zourgos scrie mult despre timp și memorie. Ați simțit că traducerea unui asemenea text v-a făcut să reflectați altfel la propriile amintiri referitoare la limbă ca instrument al memoriei?
Ana-Maria Lucescu: -Da, fără îndoială. Traducând un text în care timpul și memoria sunt atât de organic legate, am ajuns să reflectez inevitabil la propria mea relație cu limba – nu doar ca instrument de lucru, ci ca spațiu afectiv, încărcat de amintiri. În cazul lui Zourgos, limba nu este doar un mijloc de a povesti trecutul, ci o formă de a-l salva, de a-l păstra viu. Lucrând cu frazele lui, m-am surprins întorcându-mă la propriile începuturi, la momentul în care greaca a devenit pentru mine mai mult decât o limbă străină. Traducerea acestui roman mi-a reamintit cât de mult depinde memoria noastră de cuvintele pe care le alegem și de felul în care acestea se sedimentează în noi.
Cristina Poterășoiu: -Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, o traducere reușită? Fidelitatea față de textul original sau libertatea de a-l face să trăiască în altă limbă, în cazul nostru, în limba română?
Ana-Maria Lucescu: -Cu siguranță, ambele. Pentru mine, o traducere reușită înseamnă întotdeauna un echilibru între fidelitate și libertate. Nu cred în opoziția rigidă dintre aceste două principii, fiindcă ele nu se exclud, ci se completează. Fidelitatea față de textul original este esențială, însă nu ca un transfer mecanic între două limbi, ci ca păstrare a intenției autorului, a vocii sale, a mesajului pe care dorește să-l transmită. Tocmai de aceea, libertatea este la fel de importantă. O traducere nu se poate rezuma la o copie; ea este o recreare, o regăsire a textului într-un alt spațiu cultural și trebuie să ajungă la inimile cititorilor din cultura-țintă în aceeași măsură în care textul original ajunge la cititorii săi. Iar în tot acest proces, nu trebuie să se simtă efortul traducătorului. În cazul meu, dacă textul tradus reușește să transmită emoția, muzicalitatea și sensibilitatea celui elen, fără a pierde identitatea limbii române, atunci înseamnă că am ajuns la acel râvnit hotar în care fidelitatea și libertatea se întâlnesc și se împletesc într-un echilibru armonios.
Cristina Poterășoiu: -Cum a fost colaborarea cu autorul? Ați avut ocazia să discutați cu Isidoros Zourgos despre nuanțele textului, despre atmosfera pe care și-o dorea în română?
Ana-Maria Lucescu: -Colaborarea cu Isidoros Zourgos, una dintre cele mai memorabile experiențe profesionale ale mele, a evoluat treptat într-o prietenie caldă și autentică. Am descoperit în Isidoros nu doar un scriitor remarcabil, ci și un interlocutor generos, calm și răbdător, mereu dispus să ofere timp, explicații și sfaturi. Mi-a fost un adevărat ghid – nu numai prin labirintul străzilor Salonicului, pe urmele lui Lefteris și ale evenimentelor istorice din roman, ci și prin propriul său univers literar. Dialogul cu el mi-a clarificat anumite ambiguități și nuanțe dificil de surprins doar din text; uneori, răspunsurile sale au deschis direcții de traducere complet noi, adăugând precizie și profunzime versiunii românești. În privința atmosferei pe care și-o dorea în limba română, mi-a oferit deplină încredere și libertate, încurajându-mă să găsesc soluțiile care să redea cât mai bine spiritul originalului.
Cristina Poterășoiu: -Și, la final, o întrebare mai personală. După această experiență, ce v-a rămas cel mai aproape de inimă din „Câteva nopți și încă una” – o imagine, o replică, un sentiment?
Ana-Maria Lucescu: -E greu să aleg o singură imagine. Scena aducerii în taină a lui Abdul-Hamid la Salonic – la care m-am referit deja – mi-a rămas, fără îndoială, foarte aproape de inimă. Este un moment încărcat de tensiune, mister și istorie, în care orașul pare să respire alături de personaje. Dar au fost și multe alte secvențe care m-au impresionat pe parcursul traducerii: foamea și frigul necruțător îndurate de protagonist în stepa înghețată, salvarea micuței Rivka, torturarea evreilor, mutilarea orașului și alte imagini greu de uitat. Acum îmi vine în minte un fragment din roman, care mă face să reflectez la fragilitatea vieții, la brutalitatea istoriei și la felul în care literatura reușește să redea ororile războiului cu o frumusețe dureroasă: „Lumea întreagă era o arie de treierat albă, iar ei, niște boabe stinghere, risipite. În răstimpuri, războiul, un bou greoi priponit de un țăruș, se învârtea de jur împrejur, trecând peste ei și strivindu-i sub copite. Lumea întreagă era o arie de treierat, unde vântul înghețat cernea sufletele celor uciși, împrăștiindu-le în văzduh.”
Pentru Ana-Maria Lucescu, traducerea romanului a devenit nu doar un exercițiu de rigoare, ci și o formă de reîntoarcere la propriile începuturi în limba greacă. În spatele fiecărei fraze, ea a regăsit o memorie afectivă, iar în spatele fiecărei imagini, o istorie care continuă să pulseze. Experiența traducerii s-a transformat, astfel, într-un dialog viu între două limbi și două lumi.
Interviul de față conturează portretul unei traducătoare pentru care echilibrul dintre fidelitate și libertate nu este o teorie, ci un gest de finețe practicat la fiecare pagină. „Câteva nopți și încă una” rămâne pentru ea un reper afectiv și profesional, o lecție despre cum literatura poate salva trecutul și poate transmite, în altă limbă, aceeași intensitate a trăirii. Pentru cititorii români, traducerea ei devine o poartă de intrare în universul lui Isidoros Zourgos, iar pentru ea, un moment definitoriu în parcursul profesional.
Închiderea acestui dialog lasă în urmă impresia unui proces de traducere care a depășit granițele unei simple transpuneri textuale. A fost un parcurs intelectual și afectiv, susținut de dialogul cu autorul și de o documentare minuțioasă. Iar în centrul lui rămâne convingerea că literatura, atunci când este tradusă cu sensibilitate și rigoare, poate continua să respire la fel de intens în orice limbă.
Ana-Maria Lucescu este o traducătoare specializată în limba greacă modernă, cu o atenție remarcabilă pentru nuanță, ritm și context cultural. Formată atât prin studiu academic, cât și prin contact direct cu spațiul elen, ea abordează traducerea ca pe un act de reconstrucție sensibilă, în care fidelitatea față de intenția autorului se împletește cu respectul pentru muzicalitatea limbii române. Traducerea romanului „Câteva nopți și încă una” de Isidoros Zourgos confirmă rigoarea și finețea stilului ei, evidențiind capacitatea de a reda emoția, densitatea poetică și profunzimea istorică ale unui text complex.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul editorial. A scris, coordonat și implementat mai multe proiecte câștigătoare în cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2025) și în cadrul programelor AFCN. A scris numeroase articole și recenzii de carte în publicații literare. A scris cărțile pentru copii „Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun” și „Dex și Eli, prietenii licuricilor”, publicate la Editura Ars Libri Junior. Este membră a Asociației Române a Traducătorilor Literari „Artlit” și a Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor „OPERA SCRISĂ.RO”.
„Câteva nopți și încă una” de Isidoros Zourgos, Editura Curtea Veche, 2025, 544 de pagini
Traducere din limba greacă de Ana-Maria Lucescu
