Vineri, 5 decembrie 2025, la ora 13.00, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, la standul nr. 36 al editurii ARS LIBRI JUNIOR din pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo din București, va fi lansată cartea „Dex și Eli, prietenii licuricilor” de Cristina Poterășoiu, cu ilustrații de Oana Voican. Invitat special: scriitorul și poetul Dan Mircea Cipariu. Autoarea se va întâlni cu micuții cititori și va avea o lectură publică din cartea sa, urmată de o sesiune de autografe.
În inima unui orășel, licuricii au dispărut în mod misterios. Acolo, oamenii păreau să fi uitat bucuriile simple ale bunătății. Determinați să readucă lumina – atât în oraș, cât și în inimile oamenilor – Dex, un beagle curios, și Eli, o cățelușă roșcată, pornesc într-o călătorie dincolo de marginea orașului. Adânc în pădure, ei descoperă un sanctuar ascuns, unde licuricii se retrăseseră. Cuvintele lor sincere și perseverența lor îi conving pe licurici să se întoarcă. Pe măsură ce Dex și Eli conduc roiurile de licurici înapoi în oraș, se întâmplă ceva magic – orașul revine la viață. Oamenii se opresc în loc, privind cu uimire cum luminile aurii se împletesc pe străzi. Cu licuricii dansând prin noapte, orașul nu este doar luminos – este cald și plin de bunătate.
AgentiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.
Descoperă o poveste înduioșătoare despre bunătate și perseverență!
„Mesajul principal este că bunătatea și perseverența au puterea de a schimba lumea. La fel ca licuricii din poveste, bunătatea poate să pară uneori invizibilă, mai ales când lumea este ocupată, grăbită sau indiferentă. Dar ea nu dispare niciodată cu adevărat – are nevoie doar de o scânteie care să o aducă înapoi. Dex și Eli ne reamintesc că și cele mai mici acte de bunătatepot lumina cele mai întunecate locuri. Sper că această nouă aventură îi va inspira pe micuții cititori să fie acea scânteie, să fie lumina din ziua cuiva, exact la fel ca Dex și Eli.” – Cristina Poterășoiu

Cristina Poterășoiu este redactor și traducător. A scris, coordonat și implementat trei proiecte câștigătoare în cadrul programului de traduceri literare Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2023). A fost Director Executiv al Asociației Editorilor din România. A scris numeroase articole în publicații literare. În prezent, este Director de Program la Editura Ars Libri. Este membru al Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor OPERA SCRISĂ.RO. A scris și cartea „Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun” (Editura Ars Libri Junior, 2024).
Oana Voican este ilustrator grafic cu pasiune pentru creațiile vizuale care dau viață poveștilor, adresate în special publicului tânăr. Oana a colaborat la proiecte variate, de la cărți și materiale educaționale la branding vizual și jocuri de societate. Talentul său constă în abilitatea de a combina estetica vizuală cu o înțelegere profundă a comunicării prin imagine, creând ilustrații unice și captivante, perfecte pentru lumea magică a cărților pentru copii.
Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972, în București. Este licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și man ager de proiecte culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara. În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice“, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de lectură și scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române, din București, și în programele Euro CulturArt, ale Centrului Cultural Arad și ale Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER). În 2022, a publicat volumul META VERS, cu 7 ilustrații de Mihai Zgondoiu. Pentru copii, a scris cărțile „Gloria Veselia și Ursulețul Cipi” și „Pe Planeta Moș Crăciun” (Editura Ars Libri Junior).
Înființată în anul 2007, Editura ARS LIBRI a câștigat încrederea publicului prin seriozitate și prin calitatea materialelor editoriale apărute sub egida sa. Materialele educaționale (manuale și auxiliare școlare aprobate ME, materiale didactice etc.) au un grad ridicat de eficacitate și aplicabilitate, fiind adaptate la curriculum-ul școlar actual și la cerințele societății contemporane. Recent, Ars Libri și-a diversificat gama de carte, deschizându-și portofoliul atât către literatura străină pentru copii (ficțiune și nonficțiune), cât și către literatura română, prin publicarea autorilor români clasici și contemporani. Într-un timp scurt, editura a publicat peste 500 de titluri de interes, pentru vârsta 1-16 ani, apreciate deja de cititori.
ARS LIBRI JUNIOR este imprint al editurii ARS LIBRI.
https://edituraarslibri.ro/acasa/2369-dex-i-eli-prietenii-licuricilor.html


