Luni, 15 septembrie 2025, de la ora 17:30, la librăria “Mihai Eminescu” din București (Bdul Regina Elisabeta nr. 16), editura Notarom lansează albumul “Constantin Popovici. Istoria capodoperelor dispărute”, editori: Augustina Popovici și Erland Secrieru, coordonator științific: Elena Oariu.
Pentru prima dată în istoria artei românești, o carte care este dedicată unui mare artist contemporan aduce în fața cititorilor nu doar opera sa, ci și destinul tragic al unor capodopere dispărute.
Realitățile prezentate în acest volum sunt și modalități prin care editorii albumului doresc să atragă atenția asupra faptului că arta și cultura din România trebuie protejate cu adevărat, nu doar declarativ, pentru că doar în acest mod ne putem păstra identitatea și putem câștiga respectul celor care ne înconjoară.
Bogăția culturală pierdută, din propria noastră indiferență, ne face mai săraci și nu ne poate aduce decât dispreţul marilor țări creatoare de civilizație.
Alături de textele care prezintă opera artistului și istoria unor capodopere dispărute, volumul cuprinde și un catalog al celor mai reprezentative creații ale lui Constantin Popovici. O parte importantă dintre aceste opere de artă se află în colecția doamnei Augustina Popovici, soția artistului, dar există și lucrări care au ajuns în colecții private din țară și din străinătate.
Toate lucrările publicate sunt însoțite de scurte date tehnice, pentru a oferi o imagine cât mai reprezentativă asupra lor. Pentru lucrările aflate în colecții private s-au menționat doar datele care au rămas păstrate în arhiva familiei, lipsind uneori dimensiunile sau diverse specificații ce apar în cazul altor lucrări. Acest fapt nu diminuează cu nimic valoarea prezentării respectivelor opere de artă, care sunt esențiale pentru a oferi o imagine cât mai concludentă asupra creației sculptorului Constantin Popovici. Studiile ulterioare vor putea completa și această cercetare.
https://librariaeminescu.ro/…/constantin-popovici…
“Cine a fost Constantin Popovici?
Pentru majoritate, este recunoscut ca autor al Monumentului Electricitatii, vizibil la Barajul Vidraru.
Pentru mine a fost, în primul rând, unchiul meu. A murit când aveam doar 5 ani, așa că aș spune că nu l-am cunoscut personal. Am crescut însă cu povestea unchiului genial – sculptor și pictor talentat. Copil fiind și chiar adolescentă, mă feream să spun asta – știm cu toții că aproape fiecare familie se laudă cu vreun unchi, văr, mătușă care are nu știu ce talent, dar care, în realitate, este cel mult…mediocru. Credeam că așa e și-al meu.
Spre rușinea mea, l-am descoperit abia la 25 de ani, cu ocazia expoziției „Constantin Popovici și Seducția Modernității” de la MNAR. Am plecat fascinată și profund impresionată – arta lui transmite o suferință și o adâncime copleșitoare, martoră a propriei vieți, în care și-a văzut tatăl împușcat langa el. Un artist care reușește să transmită emoția atât de puternic, chiar și unui neinițiat cum sunt eu, este fără îndoială genial.
Și cu lansarea de luni ce-i?
Lansarea de luni marchează probabil ultimul dintre albumele curatoriate de mătușa mea, Augustina Popovici, soția autorului, care are acum 85 de ani. Aceste albume rămân o mărturie a contribuției lui Constantin la patrimoniul țării. Cartea nu vorbește doar despre viața și lucrările sale, ci atrage atenția și asupra modului în care tratăm arta în România – o parte dintre operele sale fiind distruse…pentru biserici.
Mult am mai povestit, dar dacă v-am facut curioși și vreți să aflați mai multe despre cine a fost și ce a creat Constantin Popovici, vă aștept luni la lansare! O să povestească mai frumos decât mine Elena Olariu și Dan Mircea Cipariu.” – Christine Kropf, nepoata maestrului Constantin Popovici
Dan Mircea Cipariu a publicat în albumul “Constantin Popovici. Istoria capodoperelor dispărute” un text, „În pocnet de pistol”, care dă (foto)mărturie despre ultimele fotografii ale “Monumentului Independenței” a lui Constantin Popovici de la Oradea realizate de mine pe 8 iunie 2006.
“În pocnet de pistol
Cred că sunt ultimul martor care a văzut și fotografiat călcâiele tăiate și descărnate ale Monumentului Independenței lui Constantin Popovici de la Oradea. Șase fotografii, recuperate ca prin minune dintr-un hard vechi și rătăcit, indică data: 08.06.2006. Le revăd după 17 ani și imaginea celor patru picioare retezate stând pe năsălia de buruieni dintr-o cazarmă militară mă frisonează. Din grupul statuar de trei bihoreni transfigurați în bronz de Constantin Popovici a mai rămas, în 2006, doar patru picioare într-un câmp de boscheți, mucigaiuri și noroi. Dar și aceste patru picioare au dispărut ori s-au topit în gaura neagră a unui asasinat cultural.
Biografia artistului este un lung drum de sublimare a Morții. Moartea din oglinzile sparte ale existenței și ale realității în anii asasinatelor politice din epoca stalinistă și apoi în anii întunecați ai epocii Ceaușescu. Pocnetul de pistol într-o lume a epoleților și a turnătorilor aduce vești rele și cutremurătoare. Să faci parte din scena de pe urmă a tatălui tău la o vârstă inocentă de 8 ani, în 1946, este ca un fier încins pe memorie și pe suflet. ”Mă torturează mereu imaginea unei păsări căzând în pocnet de pistol” – mărturisea sculptorul într-o metaforă a propriului său destin.
Constantin Popovici este un Creator unic în arta română și europeană pentru că operele sale ne oferă o călătorie tensionată între semnele Iluminării și cele ale Morții. Din subconștient și din ADN-ul artistic al familiei țâșnesc forme și expresii autentice și organice, cele mai multe dintre ele având doar liniile esențializate ale ochiului. Presimțirea și fluxul memoriei transformă materia în artă și discurs eliberator despre sine. Imaginile memoriei sunt cheia de acces spre sens și mitologie. Lucrările sale ”ascund în ele o presimțire – Moartea, obsesivă și implacabilă, sentimentul sacrificiului și al demnității pe care nu le-o poate răpi nimic”
Păsările, Zborurile, Sperietoarele, Calvarurile, Lacustrele ori Hecatele lui Popovici sunt imagini ambivalente ale imaginarului și ale memoriei. Ochii și formele plonjează solar ori tenebros în lumi mitice, interioare ori ancestrale. Iar peste tot și toate pândește Moartea, aducând mereu și mereu o tensiune plastică și existențială. ”Moartea nu are, la Constantin Popovici, liniștea trecerii dincolo a spațiului mioritic; ea înseamnă spaimă și prăbușire” .
Dar, ce apăsătoare intuiție și premoniție, ”Dușmanii pândesc, și Moartea de asemeni” . Monumentul Independenței e răpus, secerat și jefuit în pocnet de pistol. Tranziţia României de la comunism la capitalism a născut monştrii politici, oligarhii mafiote şi barbarii. Sub ochii noştri au căzut monumente de patrimoniu, au fost jefuite opere culturale ce puteau da mărturie că nu am fost tot timpul sub vremi şi sabie. Dintr-un monument impozant, Monumentul Independenţei de la Oradea, al unuia dintre cei mai importanţi sculptori români și europeni, Constantin Popovici, monument distrus cu barbarie în 1993, a mai rămas, în 2006, între boscheţii unei foste unităţi militare din Oradea, doar soclul, şi acela tăiat cu cinism. Apoi și aceste rămășițe de bronz au dispărut fără urmă. Nimicul și Moartea unei lucrări monumentale ce cuprindea 87 de metri pătraţi de basoreliefuri în bronz au defilat într-o cazarmă a bravei noastre armate.
Aceste barbarii au produs, cu multă premeditare, două crime: autorul, Constantin Popovici, și opera sa! Cu inima întunecată de mutilarea și demolarea Monumentului Independenței, artistul moare după ce asistase la crima perfectă asupra operei sale. „
(fragment din textul „În pocnet de pistol” de Dan Mircea Cipariu)
