MiniCloud inițiază copiii în artele fascinante ale spectacolului

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD își așteaptă publicul în perioada 18 septembrie – 5 octombrie, în 18 locații de pe Calea Griviței, iar în prima zi a festivalului va avea loc și deschiderea pentru ctitori a clădirii viitorului Teatru Grivița 53.

UNDERCLOUD continuă tradiția secțiunii MiniCloud, cu activități dedicate celor mici, viitorii iubitori de teatru. Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani vor avea bucuria de a participa la cursuri gratuite de actorie, dans sau confecționare de păpuși, descoperind arta teatrală încă de mici. MiniCloud este acea parte a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD care oferă șansa oricărui copil de a se dezvolta prin artele spectacolului. Ca în fiecare an, cei mici pot alege să își descopere abilități artistice sau să își dezvolte talente deja cunoscute. Ei pot experimenta arta teatrală și arta dansului și pot confecționa păpuși din materiale reciclate sau din diverse țesături, aflând ce se află în spatele magiei artei spectacolului.

Prin MiniCloud oferim copiilor și adolescenților șansa de a fi mai aproape de culisele teatrului, de a învăța exerciții și jocuri de dezvoltare personală, de a face educație, nu doar cultură, de a deschide noi canale de gândire și simțire, de a descoperi un univers magic în care ești parte activă, nu spectator, de a accesa imaginația și libertatea într-un mod creativ.” spune Chris Simion – Mercurian.

Atelierele se vor desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie, de la 10:00 la 14:00, în curtea cu tei romantici de la Universitatea Națională de Arte București, pe Calea Griviței.

Atelierele de teatru vor fi coordonate de Theodora Miruna Popovici, artistă absolventă a Facultății de Teatru din cadrul Universității de Artă din Târgu Mureș, specializarea Artele Spectacolului – actorie. Theodora Miruna Popovici este o artistă complexă, care iubește teatrul și lectura iar, cu bogăția de stări pe care o oferă și pictura, îmbină tehnici diferite în arta spectacolului. Ea îi va iniția pe cei mici în lumea fascinantă a teatrului.

Atelierele de construcție păpuși și marionete sunt susținute de Aida Dragomir Caefer. Artista este absolventă a Academiei de Teatru și Film I. L. Caragiale, secția Actorie, Păpuși și Marionete, a lucrat în industria filmului american, atât ca păpușar, cât și ca specialist în efecte speciale. Aida Dragomir Caefer a petrecut 28 de ani la Hollywood, lucrând ca artist de efecte speciale pentru filme și TV, care i-au adus 2 premii Emmy pentru filmele Mandalorian și The Book of Boba Fatt. Ea îi va invita pe copii în lumea fascinantă a păpușilor și a construcției lor.

Atelierele de dans vor fi susținute și anul acesta de Adora Tănase, care a descoperit de la 5 ani bucuria dansului, dezvoltându-se la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“, secția Arta Actorului, fiind astăzi membră a trupei de juniori a Teatrului Metropolis. Anul acesta, la MINICLOUD se va concentra pe relația dintre corp și spațiu, conexiunea cu alții și cu noi înșine, improvizație liberă și ghidată. Este foarte important pentru copii să fie conștienți de spațiu și de propriul lor corp în mișcare, să învețe să se bucure de dans și de libertatea propriului corp.

Atelierele din cadrul MiniCloud sunt GRATUITE, având un număr limitat de 20 de locuri disponibile pentru fiecare specializare. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

UNDERCLOUD este primul festival de teatru independent din România și se desfășoară anual, fără întrerupere, în București, din 2008. Festivalul se definește prin provocare și calitate și adună la un loc cele mai bune spectacole independente din stagiunea curentă. Inițiat de Chris Simion – Mercurian, promotoare din 1999 a mișcării de teatru independent din România, curatoriat de profesioniști din domeniul artelor spectacolului, festivalul se descrie ca fiind viu, curajos, curios, un festival care te scoate din zona de confort, care te surprinde, care nu se repetă. Scopul principal al festivalului este de a promova teatrul independent, de a susține artiștii emergenți și consacrați, care ies din confort și propun experiențe culturale, de a oferi publicului acces la producții inovatoare și provocatoare.

UNDERCLOUD 18 este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 și Primăriei Capitalei prin ARCUB. 

Parteneri tradiționali: Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica & Euromedia, Sâmburești, Danone. 

Parteneri media: Agenția de cArte, AGERPRES, Bookhub, Cărturești, Clivaj, CVLTARTES, ELLE, Euromedia, Europa FM, Happ.ro, IQads, LIFE.ro, Liternet, Mergem la teatru, Munteanu Recomandă, Observator Cultural, Republica, Revista BIZ, Subversiv, The Institute, The Woman, Zile și Nopți.

Organizat de Fundația Calea Griviței. 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508