Simona Ioniță este psiholog clinician, consilier pentru dezvoltare personală, jurnalist cultural și autoare. Fondatoare a Atelierelor EMEI, îmbină în activitatea sa psihologia cu lectura, jocul și expresia creativă, iar preocuparea pentru cărți se regăsește astăzi și în proiectele sale pentru copii și părinți. Discutăm cu Simona Ioniță, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre drumul către psihologie, despre rolul lecturii în dezvoltarea copilului și despre nevoia mamelor de a fi, la rândul lor, înțelese, ascultate și sprijinite.
AgențiadeCarte.ro: Ai lucrat mulți ani în jurnalismul cultural, ai scris și ai dialogat cu oameni pentru care creația este o formă de cunoaștere. Ce te-a făcut să te îndrepți către psihologie?
Simona Ioniță: Am ales psihologia din dorința de a înțelege mai bine felul în care oamenii trăiesc ceea ce li se întâmplă. Mă interesează distanța dintre ceea ce putem spune despre noi și ceea ce ne este greu să recunoaștem. În literatură, această distanță poate deveni poveste. În psihologie, ea cere ascultare, pregătire și multă atenție la persoana din fața ta. Jurnalismul cultural m-a obișnuit să pun întrebări și să urmăresc sensurile unui răspuns. Formarea în psihologie a adăugat rigoarea necesară pentru a înțelege dificultățile unui om și pentru a lucra cu ele în limitele competenței profesionale. Există o continuitate între aceste preocupări: interesul pentru om și pentru felul în care își poate înțelege propria experiență.
AgențiadeCarte.ro: În activitatea ta se întâlnesc perspectiva specialistului și experiența de mamă. Cum păstrezi echilibrul dintre ele?
Simona Ioniță: Experiența de mamă mă apropie de întrebările concrete ale părinților și de momentele în care răspunsurile cunoscute teoretic sunt greu de pus în practică. Îmi amintește că viața de familie are un ritm care nu încape întotdeauna într-o recomandare bine formulată.
În același timp, experiența mea rămâne una personală. Un alt părinte poate avea alte resurse și o situație de viață foarte diferită. În profesie trebuie să fac loc acestor diferențe. Maternitatea îmi poate susține sensibilitatea, dar înțelegerea unei situații cere evaluare și cunoaștere profesională. Încerc să păstrez mereu această distincție.
AgențiadeCarte.ro: Programul „Citesc cu încredere” așază încrederea chiar lângă deprinderea lecturii. Ce înseamnă această alegere?
Simona Ioniță: Înseamnă că mă interesează și felul în care se simte copilul atunci când încearcă să citească. Poate să întrebe? Poate să greșească și să mai încerce o dată? Sau fiecare cuvânt dificil devine, pentru el, o dovadă că nu este suficient de bun?
Programul pornește de la nivelul fiecărui copil și urmărește dezvoltarea abilităților de citire și de înțelegere, prin activități adaptate. Pentru un copil aflat la început, lucrul poate însemna jocuri cu sunete, rime și imagini. Pentru altul, poate însemna citirea unor propoziții și înțelegerea unei povești. Încrederea crește atunci când copilul poate observa ce a învățat și când efortul lui este recunoscut. Îmi doresc să poată deschide o carte cu curiozitate, chiar dacă încă întâmpină dificultăți.
AgențiadeCarte.ro: Cum arată, concret, o întâlnire? Și cum eviți ca programul să fie perceput ca încă o oră de școală?
Simona Ioniță: La început urmăresc ce știe deja copilul, ce îi place și unde are nevoie de sprijin. Putem porni de la o imagine pe care o povestim, putem căuta cuvinte care încep cu același sunet sau putem construi silabe cu litere mobile. Dacă este pregătit, trecem la cuvinte și texte scurte. Înțelegerea rămâne importantă: îl întreb ce s-a întâmplat, de ce crede că a procedat un personaj într-un anumit fel sau cum ar continua povestea. Activitățile au obiective clare, iar dificultatea lor se adaptează. Progresul se raportează la punctul de plecare al copilului. Contează inclusiv faptul că cere ajutor ori că reia o sarcină pe care înainte o evita. Părintele are nevoie să înțeleagă acest parcurs, pentru ca încurajarea de acasă să susțină ceea ce construim împreună.
AgențiadeCarte.ro: „Mami, hai să ne jucăm!” pare o invitație adresată și adultului. Ce poate descoperi o mamă atunci când intră în jocul copilului?
Simona Ioniță: Poate descoperi cât de multe îi comunică propriul copil atunci când are libertatea de a alege și de a explora. Ce îl atrage, cum cere ajutor, ce repetă, ce îl bucură sau ce îl face să se retragă. Jocul oferă ocazii de a-l cunoaște într-un fel în care întrebările directe nu reușesc întotdeauna.
Prin această inițiativă îmi doresc să încurajez timpul petrecut împreună și încrederea părintelui în gesturi accesibile. O poveste, un cântec, un joc de imitație sau câteva obiecte pot deschide o interacțiune bogată. Mama poate observa, poate aștepta răspunsul copilului și poate urma o parte dintre inițiativele lui. Uneori, tocmai disponibilitatea de a rămâne în joc, fără a-l conduce în permanență, aduce o apropiere de care amândoi aveau nevoie.
AgențiadeCarte.ro: Părinții primesc astăzi multe îndemnuri să stimuleze dezvoltarea copilului. Cum păstrăm bucuria jocului atunci când orice activitate pare să aibă un obiectiv?
Simona Ioniță: Cred că este util să ne uităm și la experiența copilului. Îi face plăcere? Găsește loc pentru ideile lui? Poate schimba direcția jocului? Dacă adultul urmărește permanent o performanță, întâlnirea riscă să devină solicitantă pentru amândoi. Activitățile pot susține dezvoltarea și pot avea obiective, dar copilul are nevoie și de explorare liberă. La fel, părintele are nevoie de propuneri care își fac loc în viața lui. Câteva minute în care suntem atenți unul la altul pot fi un început bun. Îmi doresc ca invitația la joacă să fie realizabilă, inclusiv într-o zi obișnuită, cu oboseală și multe sarcini.
AgențiadeCarte.ro: În „Prietenii din Ograda Încrederii”, apărută la Editura Cartea Ta în 2023, Ema întâlnește personaje care îi vorbesc despre propriile temeri. De ce ai ales povestea pentru această întâlnire cu frica?
Simona Ioniță: Povestea îi permite copilului să se apropie de o emoție în ritmul lui. Poate recunoaște ceva din propria experiență într-un personaj și poate vorbi mai întâi despre ce i se întâmplă acestuia. Nanu Curcanu’ se teme de necunoscuți, Luța Pisicuța de spălatul pe cap, iar Pușa Purcelușa de zgomotele puternice. Sunt situații concrete, pe care copiii și părinții le pot recunoaște.
Mă interesează sprijinul pe care personajele îl primesc și și-l oferă. Frica poate reveni, iar copilul poate avea din nou nevoie de cineva alături. Întâlnirea Emei cu cei trei prieteni deschide această conversație.
Ilustrațiile lui Lucian Grădinariu oferă un chip și o expresie fiecărui personaj, astfel încât apropierea de poveste să se poată face și prin imagine.
AgențiadeCarte.ro: Cum păstrezi libertatea literaturii atunci când o carte are și o intenție psihoeducațională?
Simona Ioniță: Încerc să mă gândesc la copilul care ascultă povestea și care are nevoie să fie curios în legătură cu personajele. Dacă explicația ocupă tot locul, povestea își pierde firescul. Intenția educativă poate exista în felul în care personajele se întâlnesc, își povestesc întâmplările și se ajută.
Și lectura împreună are nevoie de libertate. Copilul poate reveni la aceeași imagine, poate pune o întrebare neașteptată sau poate să nu dorească să vorbească despre propria frică. Adultul poate lăsa conversația deschisă. O carte își găsește locul în viața copilului și prin lucrurile pe care acesta le descoperă singur în ea.
AgențiadeCarte.ro: De la emoțiile copilului, proiectele tale se îndreaptă și spre mamă. Cum s-au născut cardurile „Mami, ai grijă de tine!”?
Simona Ioniță: Din întâlnirea dintre experiența profesională și nevoile mamelor care ajung să se lase pe ele la urmă. Atunci când ziua este organizată în jurul responsabilităților, întrebarea despre propria stare poate fi amânată foarte ușor. Am vrut să creez un material la care o mamă să poată reveni fără să aibă nevoie de mult timp. Setul cuprinde 40 de carduri cu mesaje și teme de reflecție. Un card poate deveni începutul unei întrebări: de ce am nevoie astăzi, ce îmi consumă energia, cui i-aș putea cere ajutor? Poate fi folosit acasă sau într-un context de sprijin. Pentru mine contează ca reflecția să ajungă, atunci când este posibil, la ceva concret în viața femeii care îl citește.
AgențiadeCarte.ro: Există riscul ca mesajele despre grija de sine să devină încă o cerință pentru o mamă deja obosită. Cum te raportezi la el?
Simona Ioniță: Îl iau în serios. O mamă poate ajunge să se simtă vinovată și pentru faptul că nu reușește să își acorde timp. De aceea, mesajele trebuie așezate în contextul vieții ei. Odihna presupune timp, iar timpul acesta depinde adesea de sprijinul celor din jur și de împărțirea responsabilităților.
Cardurile pot susține reflecția și formularea unei nevoi. Nu pot ține locul ajutorului practic sau al sprijinului de specialitate atunci când acesta este necesar. O întrebare utilă este: ce s-ar putea schimba în mod realist astăzi? Aș vrea ca grija de sine să capete această formă concretă.
AgențiadeCarte.ro: Ghidul „Loc pentru amândouă” continuă preocuparea pentru mamă și o așază în relația cu fiica. Ce înseamnă acest titlu?
Simona Ioniță: Înseamnă că, în această relație, fiecare are nevoie să fie recunoscută ca persoană. Mama își păstrează nevoile, limitele și viața interioară. Fiica își dezvoltă propria identitate și are nevoie de apropiere, dar și de autonomie. Titlul exprimă dorința de a le face loc amândurora, inclusiv atunci când nevoile lor diferă.
Prima parte a ghidului este dedicată mamei: oboselii, vinovăției, grijii de sine și relațiilor ei. A doua parte se îndreaptă spre relația mamă–fiică și spre conversațiile despre corp, pubertate, intimitate și limite. Explicațiile sunt însoțite de reflecții și exerciții. Mi-am dorit ca cititoarea să poată lega propria experiență cu ceea ce află din carte și să își găsească propriile întrebări.
AgențiadeCarte.ro: Ghidul abordează și teme pe care multe familii le discută greu: sexualitate, consimțământ, imagine corporală și siguranță în mediul digital. Ce ai urmărit în felul de a le prezenta?
Simona Ioniță: Am urmărit claritatea și respectul pentru vârsta copilului. Sunt conversații care se construiesc treptat și care pot începe de la întrebări sau întâmplări obișnuite. Fiica are nevoie de informații potrivite etapei sale de dezvoltare și de posibilitatea de a reveni cu alte întrebări. Mama poate întâlni aici și propriile dificultăți: rușine, teamă, lucruri despre care nici ei nu i s-a vorbit. Mi se pare important să poată reflecta la ele. Nu este necesar să aibă imediat toate răspunsurile. Poate spune că va căuta o informație corectă și poate relua discuția. Contează ca relația să permită întrebări, inclusiv atunci când subiectul este incomod sau când opiniile diferă.
AgențiadeCarte.ro: Te adresezi în mod special mamelor. Cum eviți să întărești ideea că ele trebuie să poarte întreaga responsabilitate pentru echilibrul familiei?
Simona Ioniță: Tocmai făcând vizibilă nevoia lor de sprijin. Faptul că un material se adresează mamelor nu înseamnă că toate responsabilitățile le aparțin. Tatăl și ceilalți adulți implicați în creșterea copilului au un rol concret, care se vede în prezență, în deciziile comune și în sarcinile asumate. Cred că este necesar să discutăm și despre condițiile în care trăiește o familie. Nu toate mamele au aceleași resurse sau aceeași rețea de ajutor. Recomandările trebuie să țină seama de aceste diferențe. Altfel, riscăm să îi cerem unei femei să rezolve singură, prin mai mult efort personal, o dificultate care are nevoie de participarea celor din jur.
AgențiadeCarte.ro: Ce ți-ai dori să rămână după o carte citită împreună, o întâlnire la atelier sau un card deschis într-o zi dificilă?
Simona Ioniță: Mi-aș dori să rămână disponibilitatea de a continua. Mi-aș dori ca un copil să mai încerce un cuvânt, să pună o întrebare sau să spună că îi este frică. Mi-aș dori ca o mamă să poată recunoaște că este obosită și să ceară sprijin. Sunt lucruri mici în aparență, dar ele pot schimba felul în care începe următoarea conversație.
Cărțile și materialele pe care le creez sunt invitații la asemenea conversații. Mă interesează ce se întâmplă după ce sunt închise: dacă un părinte își ascultă copilul cu mai multă răbdare, dacă o femeie își ia în serios propria nevoie sau dacă doi oameni găsesc cuvinte pentru ceva despre care până atunci le era greu să vorbească.
