Cea de-a cincea întâlnire online din cadrul proiectului „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro”, desfășurată luni, 28 septembrie 2026, a adus în discuție o nouă serie de texte scrise de profesoarele invitate. De această dată, copilăria și vocea copilului au revenit în multe dintre povestiri: un copil care descoperă un cimitir fără ca acest cuvânt să fie rostit vreodată, o fetiță care inventează cuvinte pentru a înțelege plecările tatălui, o alta care privește Revoluția din decembrie 1989 prin ecranul televizorului, un copil care prinde mielul pe care bunicul urmează să-l sacrifice sau doi adolescenți care încearcă să descifreze, cu vocabularul generației lor, semnele unui posibil divorț.
Discuția coordonată de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru a trecut, astfel, dincolo de lectura propriu-zisă a textelor, către câteva dintre problemele esențiale ale prozei: cine vorbește, ce știe personajul, cât trebuie spus și cât poate fi ascuns, cum se păstrează credibilitatea unei voci și ce se întâmplă atunci când cititorul vede în pagină altceva decât autorul credea că a scris.
Primele texte discutate au fost cele trimise de Anca Alexandru. În „Atribuții de serviciu”, o icoană așezată pe masa din sufragerie asistă la suferința unei femei după o despărțire. Dan Mircea Cipariu a remarcat tocmai contrastul dintre situație și registrul ales: icoana vorbește aproape ca un funcționar, cu „fișă a postului”, „schimb de tură” și „contract pe durată nedeterminată”. Autoarea a explicat că, deși este apropiată de viața Bisericii, a dorit să scrie liber și să folosească registre eterogene, fără ca textul să alunece spre blasfemie.
O aparent mică neatenție gramaticală a deschis însă una dintre cele mai importante discuții ale serii. Autoarea avusese în minte un sfânt – chiar icoana Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir aflată în fața ei în timp ce scria –, însă formularea „sunt martoră”, raportată gramatical la „icoană”, sugera cititorului o prezență feminină.
Florin Iaru a transformat observația într-o lecție despre distanța dintre intenția celui care scrie și ceea ce există efectiv pe pagină:
„Autorul nu vede ce vede. Afurisiții ăștia de cititori, ei văd. Ei văd doar ce scrie acolo, pe când autorul vede ce e în mintea lui.”
Dan Mircea Cipariu a completat: „într-o povestire trebuie să fie limpede cine vorbește, în numele cui și din ce perspectivă. Tocmai pentru că autorul cunoaște dinainte întreaga lume a textului, poate uita că cititorul nu are acces decât la indiciile lăsate în pagină.”
Al doilea text al Ancăi Alexandru a produs una dintre surprizele întâlnirii. Un copil merge împreună cu mama într-un cimitir, numai că textul nu numește niciodată locul. Pentru copil, acesta este un fel de parc cu pietre, iar crucile și mormintele sunt descoperite indirect, prin ceea ce vede și înțelege el.
„E foarte bine că n-ai spus”, a remarcat Florin Iaru, apreciind procedeul prin care obiectul esențial este ascuns, dar rămâne perfect recognoscibil pentru cititor.
Autoarea a mărturisit că tocmai aceasta fusese miza ei și că ideea îi rămăsese dintr-una dintre întâlnirile anterioare ale cursului. Exercițiul de atelier devenea astfel tehnică literară asimilată și folosită deliberat.
„E extrem de plăcut să ascunzi obiectul”, a observat Florin Iaru, iar Anca Alexandru a confirmat: „Foarte plăcut, foarte plăcut. Eu am reținut asta în urma unei discuții în cadrul acestui curs. Am reținut și am valorificat.”
Pentru Florin Iaru, textul a mai demonstrat ceva: atunci când autorul vede limpede povestea, scrisul se schimbă.
„Când știi foarte clar despre ce scrii, automat îți vin și cuvintele. Singurul lucru greu e prima propoziție. Intrarea în poveste. E o mare diferență între o zonă în care bâjbâi și o zonă pe care ești sigur.”
În „Crăpături”, textul Cristinei Issa, centrul de greutate s-a mutat spre limbajul copilului. Ilinca, o fetiță de cinci ani, încearcă să dea un sens lumii în care tatăl pleacă des cu avionul. Apar desene, un calendar lipit pe frigider, un cal cu șase picioare și cuvinte inventate, într-un univers în care logica maturilor este înlocuită de propria logică a copilului.
Dan Mircea Cipariu a remarcat „buna ureche de prozator” a autoarei și autenticitatea invențiilor lexicale, iar Florin Iaru a observat plăcerea jocului care traversa nu doar acest text, ci mai multe dintre exercițiile trimise: „Joaca e chiar o plăcere, mai ales când scrii.”
Textul Danielei-Maria Varvara a dus întâlnirea într-o cu totul altă zonă. Povestirea, plasată în anii ’80, urmărește prin ochii unei fetițe viața unei comunități neoprotestante. Radioul la care se ascultă Vocea Americii, cartelele, cărțile, Biblia, jocurile copiilor și episodul femeii însărcinate care se așază în fața unui buldozer pentru a împiedica demolarea unei biserici compun o lume mult mai amplă decât limitele unui simplu exercițiu.
„E un material documentar bine stăpânit, poate cel mai bogat și cel mai bine făcut dintre toate povestirile”, a apreciat Dan Mircea Cipariu.
Tocmai bogăția aceasta ridică însă o problemă de construcție. Sunt prea multe fire pentru o proză foarte scurtă: bunica, radioul, serbarea, dentistul, magazia, cărțile, Mahabharata, Biblia. Dacă textul va continua, ele trebuie organizate ca „povești în povești”. Daniela-Maria Varvara a confirmat că intenționează să meargă mai departe: „Scrierea nu pot să o termin aici.”
„Asta mă bucură. Chiar merită!”, a răspuns Dan Mircea Cipariu.
Una dintre cele mai ingenioase schimbări de perspectivă a venit în „Doi pe față, doi pe dos”, textul Dianei Alina Ene. Naratorul este un făt în timpul nașterii. Lumea exterioară ajunge până la el fragmentat, răsturnat, distorsionat, iar replicile auzite din afară sunt uneori întoarse de la coadă la cap.
„Procedeul ăsta este excelent”, a spus Dan Mircea Cipariu, remarcând și senzorialitatea obținută prin cuvinte puține, atent alese.
Autoarea a povestit că tocmai perspectiva copilului îi dăduse cele mai mari dificultăți: „Mi-a fost foarte greu să mă închipui copil, deci mi-a fost aproape imposibil. Afară, înăuntru a fost destul de simplu. A fost o provocare pentru mine.”
Cu totul altfel funcționează copilul din povestirea Ileanei-Dorica Boltașu. Lăsat de Paști la bunici, explorează curtea, ciocnește ouă, suflă în păpădii, aleargă după miei și, la rugămintea bunicului, prinde unul. Abia apoi apare cuțitul. Inocența gestului copilului și ceea ce adultul știe că va urma produc tensiunea textului.
Dan Mircea Cipariu a remarcat autenticitatea vocii, onomatopeele și detaliile senzoriale – lâna, plita, ouăle ciocnite –, dar mai ales economia scriiturii: în aproximativ douăzeci și ceva de rânduri, povestirea construiește un univers întreg și o „complicitate involuntară” a copilului la ceea ce urmează să se întâmple.
„Practic ai scris o povestire foarte concentrată, cu minime mijloace, ai produs o atmosferă și o scriere impecabilă”, a spus Dan Mircea Cipariu.
Și „Joc”, povestirea Marinelei Oprea, se construiește pe felul în care personajul principal, Irina, o fetiță de patru ani lăsată la rude, întreabă repetat când vine mama. Verii o provoacă să pronunțe seceriș, iar fetița spune “ceceriș” și râd de pronunția fetiței. Jocul aparent nevinovat se transformă treptat într-o umilință, iar când în râsul copiilor intră și adulții, fetița amuțește.
Dan Mircea Cipariu a remarcat faptul că povestirea este construită numai din dialog, fără intervenția unui narator omniscient. Repetiția întrebării „când vine mama?” ține textul împreună, iar tăcerea finală schimbă retrospectiv sensul jocului.
Cu textul Ancăi Boldea-Pînzariu, atelierul a ajuns în prezent. Doi elevi de clasa a IX-a vorbesc într-o pauză despre o fotografie veche, fără filtre, și despre o scrisoare de dragoste de patru pagini găsite în pod. În timp ce încearcă să descifreze ce se întâmplă în familie prin referințe la criptomonede, „error 404”, „caps lock” și alte formule ale generației lor, cititorul înțelege înaintea personajelor că în fundal se conturează un divorț.
Discuția a devenit aici una despre autenticitatea limbajului. Cât argou trebuie să folosească un autor atunci când scrie adolescenți?
Florin Iaru a atras atenția că fidelitatea absolută poate deveni, paradoxal, un obstacol literar. Așa cum o proză scrisă integral într-un grai dificil îl poate obliga pe cititor să urmărească mai curând sensul cuvintelor decât povestea, și argoul trebuie dozat.
„Scrisul este și puțin artificial, adică este și nenatural”, a explicat Florin Iaru. Literatura nu reproduce mecanic vorbirea, ci o selectează și o organizează. „Prea mult strică, prea puțin dă senzația de artificial.”
A urmat unul dintre sfaturile practice ale întâlnirii: dialogurile trebuie citite cu voce tare.
„După ce ați scris, citiți cu voce tare dialogurile și, dacă vi se plimbă limba în gură sau vă sună nenatural, înseamnă că așa și este. E una când vezi și alta e când pronunți.”
Ultimul text discutat, „Cutia neagră”, al Cristinei Vasile, este jurnalul unei fetițe aflate la bunici, la Târgoviște, în zilele Revoluției din decembrie 1989. Copilul înregistrează ceea ce vede la televizor și ceea ce se întâmplă în jur, fără să poată înțelege pe deplin cuvintele mari care intră brusc în viața lui: „genocid”, „terorist”, împușcături, Ceaușescu.
Povestirea pornește și dintr-o experiență reală a autoarei, care a confirmat în timpul întâlnirii că la Târgoviște s-a tras în acele zile. Dar forța textului, au remarcat mentorii, vine tocmai din felul în care evenimentul istoric este filtrat prin percepția copilului.
Florin Iaru a insistat asupra funcției detaliului:
„Detaliile astea dau într-un fel credibilitate și viață poveștii. Detaliile au calitatea de a întări povestea, de a-i da coerență, credibilitate. Ai încredere în ce spune autorul.”
Titlul a primit, la rândul lui, o lectură aparte. „Cutia neagră” este televizorul, dar devine și jurnalul care păstrează înregistrarea unei catastrofe. „Aici e o joacă între autor și personaj”, a observat Florin Iaru. „Personajul nu știe ce spune când spune «cutia neagră», dar autorul știe și cititorul se prinde și el.”
De aici, discuția s-a întors la problema care traversase aproape întreaga întâlnire: vocea. Un copil de zece sau unsprezece ani nu poate fi lăsat să vorbească, fără justificare, în sintaxa unui adult. Personajul trebuie să rămână consecvent vârstei, experienței și vocabularului său. Uneori, soluția poate fi foarte simplă: o frază prea elaborată poate fi spartă în două propoziții.
Dan Mircea Cipariu le-a propus profesoarelor și un experiment: să rescrie un fragment la indicativ prezent.
„O să vedeți că dintr-o dată e alt text. E ca o magie. Doar scrieți ca să vedeți ce putere are indicativ prezentul.”
La capătul lecturilor, concluzia lui Dan Mircea Cipariu a depășit evaluarea exercițiilor: „Mi-au plăcut textele și sunt convins că de aici fiecare dintre voi puteți să mergeți, dacă vreți, să vă dezvoltați și chiar să scrieți ceva pentru voi.” Florin Iaru a amintit, în acest context, și revista de proză scurtă „Iocan”, în al cărei comitet director se află, ca posibilă destinație pentru povestiri care vor fi continuate și lucrate.
Întâlnirea a făcut astfel vizibilă și una dintre mizele programului: profesoarele nu exersează tehnici pe care doar le vor explica ulterior elevilor, ci trec ele însele prin dificultățile scrisului – alegerea perspectivei, construcția vocii, dozarea informației, rescrierea și confruntarea intenției autorului cu lectura celuilalt.
Pentru următoarea întâlnire, proza lasă loc poeziei. Tema formulată de Florin Iaru este un „text poetic despre un obiect din casă de care se leagă o întâmplare, o amintire, ceva personal”.
Înainte de încheiere, Dan Mircea Cipariu a revenit la impresia cu care începuse seara: calitatea textelor trimise de profesoare. Florin Iaru a concluzionat:
„Dincolo de faptul că sunteți profesoare de limba și literatura română… aveți și talentul. E un lucru rar.”
Tudor VOICU
Proiectul „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro”, organizat de Asociația OPERA SCRISĂ.RO și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a început, luni, 14 septembrie 2026, cu prima întâlnire online din programul de formare. Proiectul se desfășoară în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2026, în București și în județul Constanța, și reunește 10 profesoare de limba și literatura română, care vor lucra cu aproximativ 200 de adolescenți. Mentorii programului de formare sunt scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru.
Cele zece profesoare din rețeaua creativă sunt, din București, dr. Ileana-Dorica Boltașu (Colegiul Național „Iulia Hasdeu”), dr. Cristina Issa (Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu”), dr. Lavinia Dumitrescu (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”), dr. Anca Boldea-Pînzariu (Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”) și dr. Diana Alina Ene (Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”), iar din județul Constanța, dr. Daniela-Maria Varvara (Școala Generală „Gheorghe Lazăr”, Corbu), Marinela Oprea (Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța), Cristina Vasile (Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Năvodari), Ecaterina Donea (Liceul Tehnologic Cogealac) și Anca Alexandru (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”). reteauacreativa structura site reteauacreativa structura site
Proiectul se derulează în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București și cu Muzeul de Artă Constanța, unde va avea loc și sesiunea-pilot „Ekphrasis dobrogean”, susținută de Dan Mircea Cipariu, Ana Daniela Sultana și Mihai Zgondoiu. Parteneri media: Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Programul complet, textele profesoarelor și, din 9 noiembrie 2026, textele premiate la concursul național pot fi urmărite pe reteauacreativa.ro.
Ediția I cuprinde 8 ateliere de formare a profesoarelor (80 de ore), 30 de ateliere de scriere creativă în licee, 4 lecturi publice – cu Daniela Varvara, Ana Maria Sandu, Vasile Ernu și Cosmin Perța –, un concurs național de creație literară cu premii în valoare totală de 10.000 de lei, jurizat de Cătălina Bălan, Bogdan Ghiu și Andrei Novac, și două Gale: pe 12 noiembrie 2026, în Sala Mare a Muzeului de Artă Constanța, și pe 19 noiembrie 2026, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, ambele cu un concert Mike Godoroja & Blue Spirit.
Proiect cultural „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
