Cărțile autorilor bulgari, în topurile de vânzări la Bookfest 2026

Grădinarul și moartea de Gheorghi Gospodinov, cel mai bine vândut titlu de ficțiune de la Editura Trei | Vânătorul de fluturi din Ada Kaleh de Kostadin Kostadinov, cea mai de succes carte a Editurii Eikon la Bookfest 2026.


La finalul celor cinci zile ale Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026, Bulgaria, țara invitată de onoare a acestei ediții, consemnează un succes atât în ceea ce privește participarea publicului la cele peste treizeci de evenimente organizate, cât și în privința interesului pentru cărțile autorilor bulgari. De la proză contemporană și poezie până la literatura pentru copii, numeroase titluri prezentate în cadrul târgului s-au numărat printre cele mai bine vândute volume ale ediției, confirmând o creștere a interesului cititorilor români pentru literatura bulgară contemporană.

Cu siguranță, unul dintre bestsellerurile ediției din acest ale Salonului Internațional de Carte Bookfest este romanul Grădinarul și moartea, cea mai recentă traducere în limba română din opera lui Gheorghi Gospodinov, unul dintre cei mai importanți autori europeni contemporani. Iar această performanță editorială este cu atât mai remarcabilă cu cât s-a petrecut într-un moment de regretabilă absență. Deși starea de sănătate l-a reținut pe autor departe de forfota salonului de carte, publicul a ales să îi fie aproape în cel mai frumos mod posibil: căutându-i cărțile la rafturile Anansi. World Fiction din cadrul standului Editurii Trei și transformând cel mai recent roman al său, apărut în traducerea Marianei Mangiulea Jatop, în una dintre cărțile-eveniment ale acestei ediții. 

Elena Alexieva, una dintre cele mai redutabile și premiate figuri ale literaturii bulgare contemporane, a reușit să stârnească interesul cititorilor români: Vulcan, prima sa traducere în limba română, se află în topul celor mai bine vândute cărți de ficțiune străină din portofoliul Anansi. World Fiction. Cartea poartă semnătura traducătoarei Mariana Mangiulea Jatop.

Cititorii au descoperit la standurile editurilor românești o generație de autori care vorbește despre teme universale prin perspective originale și profund ancorate în realitățile Europei de Sud-Est. Romanul Născute din vinovăție de Ioanna Elmy (traducere de Mariana Mangiulea Jatop), apărut în traducere la Editura Polirom, a continuat să atragă atenția publicului prin forța sa narativă și prin felul în care explorează memoria, identitatea și moștenirea traumelor familiale. 

Vânătorul de fluturi din Ada Kaleh de Kostadin Kostadinov (traducere de Mariana Mangiulea Jatop), publicat de Editura Eikon, a stârnit interesul cititorilor prin recuperarea unei lumi dispărute și prin sensibilitatea cu care autorul construiește povești despre apartenență, memorie și destin. Cartea ocupă locul întâi în topul de vânzări al Editurii Eikon la Bookfest 2026.

Un succes aparte s-a înregistrat și în zona literaturii pentru copii, unde Petia Kokudeva a cucerit publicul prin universul ludic și plin de imaginație al volumului Lupo și Tumba (traducere de Lora Nenkovska, Edotura Arthur). Întâlnirile cu cei mai tineri cititori au confirmat puterea literaturii de a crea punți între culturi încă de la cele mai fragede vârste și au transformat apariția autoarei într-unul dintre momentele memorabile ale programului bulgar.

Interesul publicului s-a îndreptat și către volumele de poezie ale Nadejdei Radulova (Femeia din casa de la colț – traducere de Lora Nenkovska și Claudiu Komartin), Gheorghi Gavrilov (Ultimul Buenos Aires – traducere de Iulia Bahovski), Iordan Eftimov (Până ce sângele să fie spălat – traducere de Livia Nistor) și Ivan Hristov (Bdin urmat de Poeme americane – traducere de Lora Nenkovska și Claudiu Komartin), autori care reprezintă direcții esențiale ale poeziei bulgare contemporane. Prin traducerile publicate în limba română la Casa de Editură Max Blecher, cititorii au avut acces la unele dintre cele mai relevante voci poetice ale momentului, iar dialogurile dintre poeți și public au evidențiat interesul crescând pentru literatura est-europeană contemporană. 

Printre titlurile care au atras atenția publicului s-a numărat și volumul bilingv de poezie Între ultimul tramvai și cel dintâi de Petar Tchouhov, apărut la Editura Eikon în traducerea Ameliei Stănescu și a Lorei Nenkovska. Titlul surprinde atmosfera specifică poeziei sale – acel timp suspendat al nopții urbane, între liniște, introspecție și reflecție –, definitorie pentru una dintre cele mai apreciate voci ale poeziei bulgare contemporane.

Rezultatele obținute la Bookfest 2026 evidențiază consolidarea vizibilității literaturii bulgare pe piața editorială din România. În ultimii ani, un număr tot mai mare de scriitori bulgari a atras atenția editorilor, iar cifrele înregistrate de volumele prezentate la această ediție confirmă interesul în creștere pentru literatura de la sud de Dunăre.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508