Editura ap! (ACT și Politon) propune 6 volume de dezvoltare personală, AI, investiții, organizarea timpului și ficțiune pentru adolescenți

Editura ap! (ACT și Politon) vine în întâmpinarea tuturor cititorilor săi cu cărți dintre cele mai variate și din cele mai interesante domenii: educație financiară, dezvoltare personală, cărți pentru tineri și adolescenți care să-i ajute să-și găsească și să-și păstreze echilibrul în viața de zi cu zi, noile tendințe din sănătate și sfaturi pentru un stil de viață echilibrat și sănătos, dar și cărți de beletristică, cu povești care să ne rămână în suflet pe tot parcursul anului.

Printre titlurile pregătite de Editura ap! (ACT și Politon) pentru acest început de an, se numără: Anatomia scuzelor, de Gina Veveriță, o carte care se adresează tuturor celor care simt că nu își ating potențialul și se autosabotează procrastinând, Sfântul Graal al investițiilor, de Tony Robbins și Christopher Zook, un volum despre modul în care poți dobândi libertatea financiară de la unul dintre cei mai influenți strategi în afaceri din SUA, Avantajul AI, de Anthony Iannarino și Jeb Blount, un instrument absolut necesar în zilele noastre despre cum poți folosi eficient inteligența artificială. De asemenea, în cartea lui Cal Newport, Planificatorul pe intervale de timp, cititorii vor descoperi informații și metode prețioase pentru a se putea concentra mai bine la locul de muncă sau în viața de zi cu zi, iar cei care vor să afle cum pot profita din plin de beneficiile incredibile ale postului, pot consulta cartea lui Dave Asprey, Postește așa. Editura ap! nu i-a uitat nici pe adolescenții pasionați de lectură, cărora le-a pregătit partea a IV-a, Coborârea, a bestsellerului „PEAK”, de Roland Smith.

Iată cele șase titluri propuse de Editura ap! la început de 2026:

  1. Anatomia scuzelor – Gina Veveriță

Anatomia scuzelor: Cine ai fi fără scuzele tale?, de Gina Veveriță, este o carte despre tehnicile involuntare pe care le folosim pentru a ne amâna viața, despre scuzele pe care le căutăm și poveștile pe care ni le spunem adesea pentru a rămâne pe loc. Această carte se adresează tuturor celor care simt că nu își ating potențialul și că scuzele invocate în permanență îi autosabotează. Anatomia scuzelor este un ghid care oferă multă empatie, analizând scuzele pentru a arăta că din acestea se naște frica, rușinea sau neîncrederea. Cartea prezintă exerciții aplicate, exemple reale și diverse instrumente necesare în 2026, astfel încât să poți ieși din zona lui „nu acum” și să înțelegi ce te ține pe loc. 

Cartea nu are un ton moralizator, pentru că Gina Veveriță prezintă un proces de clarificare și îndrumare, axat pe schimbare, alegeri conștiente și responsabilitate. Gina Veveriță are o experiență de peste 17 ani în dezvoltare personală și formare umană și este Master Trainer NLP, trainer Time Line Therapy®, coach, hipnoterapeut și fondatoarea platformei de cursuri online de certificare în NLP, Discovery. În decursul acestor ani, ea a ajutat mii de oameni să își depășească limitele și să se redescopere. 

  1. Sfântul Graal al investițiilor ‒ Tony Robbins, Christopher Zook

Sfântul Graal al investițiilor: cei mai mari investitori ai lumii își dezvăluie strategiile supreme pentru dobândirea libertății financiare, de Tony Robbins și Christopher Zook, face parte dintr-o trilogie dedicată obținerii libertății financiare, împreună cu Banii: Stăpânește jocul și De neclintit, ambele publicate la Editura ap!. Cartea vorbește despre numeroase tehnici de investiții, oportunități ale momentului, dar și despre modul în care se mișcă capitalul într-o lume schimbată de pandemie. 

Cartea surprinde un moment de tranziție globală și este destinată nu doar celor care au în plan să investească bani inteligent, dar și celor care doresc să fie mai conștienți de lumea în care trăiesc. Volumul prezintă și o serie de interviuri ample cu investitori de succes, care activează în domeniul capitalului privat, creditului privat, imobiliarelor private și capitalului de risc. Aceștia își împărtășesc strategiile preferate în materie de investiții și administrează active de peste o jumătate de trilion de dolari. 

Cartea explică într-un limbaj accesibil cum pot funcționa investițiile în capital privat, credit privat, energie, imobiliare sau chiar în echipe sportive profesioniste și de ce aceste clase de active devin tot mai relevante într-un context economic instabil. Accentul cade pe gândirea pe termen lung și pe capacitatea de a traversa atât perioadele favorabile, cât și pe cele dificile.

Anthony Robbins este antreprenor de succes, autor de bestsellere internaționale, filantrop și unul dintre cei mai influenți strategi de viață și de afaceri din SUA. Este autorul a șase cărți de succes, toate apărute în limba română la  Editura ap: Forța vitală, Trezește uriașul din tine, De neclintit, Banii: Stăpânește jocul, Mesaje de la un prieten și Putere nemărginită.  Conduce și un portofoliu de peste 100 de companii private, este unul dintre cei mai influenți lideri în afaceri la nivel global și a oferit coaching mai multor președinți americani. 

Christopher Zook este fondatorul CAZ Investments și are peste trei decenii de investiții alternative și a fost recunoscut pentru sprijinul susținut acordat industriei din Texas, primind un premiu pentru întreaga carieră din partea TAIA (Asociației  pentru Investiții Alternative din Texas).

  1. Avantajul AI ‒ Anthony Iannarino, Jeb Blount

Avantajul AI: Strategii de vânzări pentru descătușarea puterii AI, ca să economisești timp, să vinzi mai mult și să zdrobești concurența, de Jeb Blount și Anthony Iannariono, oferă informații foarte utile și ingenioase despre cum să folosești inteligența artificială  pentru creșterea vânzărilor, fără a pierde componenta umană, esențială pentru acest domeniu. Cartea este, totodată, și un îndrumar despre  cum să economisești timp și cum să obții un avantaj competitiv. Cei doi autori consideră că succesul va depinde în continuare de abilitățile noastre sociale, dar și că automatizarea cu ajutorul inteligenței artificiale poate ajuta la eficientizarea planificării și a comunicării. Astfel, cartea este un ghid care oferă exemple concrete de utilizare a AI-ului în procesul de vânzare, pornind de la identificarea oportunităților, până la încheierea tranzacțiilor. 

Avantajul AI este un must-read în 2026, mai ales în contextul în care inteligența artificială devine parte din viața noastră de zi cu zi. Cartea oferă un ghid de lucru care poate fi adaptat pe măsură ce de tehnologia evoluează într-un ritm galopant, rămânând relevantă și dupa momentul apariției. 

Anthony Iannarino este un autor și expert american în vânzări, autorul a patru cărți despre metodologii moderne de vânzări și a unei lucrări recente, „The Negativity Fast”, axată pe creșterea pozitivității și succesului. Anthony susține conferințe, ateliere și seminarii pentru organizații B2B la nivel global și poate fi contactat prin e-mail sau pe platformele LinkedIn, X și YouTube.

Jeb Blount este autorul a 17 dintre cele mai importante cărți scrise vreodată despre vânzări și leadership în vânzări și se numără printre cei mai respectați lideri de opinie la nivel mondial în domeniul vânzărilor, al leadership-ului și al experienței clienților.
Prin organizația sa globală de formare profesională, Sales Gravy, Jeb și echipa sa instruiesc și oferă consultanță celor mai prestigioase organizații din lume. Site-ul său, Sales Gravy, este cel mai vizitat site dedicat vânzărilor la nivel global, iar podcastul său, Sales Gravy, a fost descărcat de peste 60 de milioane de ori.

  1.  Planificatorul pe intervale de timp. Ediția a II-a – Cal Newport

Planificatorul pe intervale de timp: O metodă zilnică pentru a lucra concentrat într-o lume plină de distrageri, de Cal Newport, este un ghid practic, de mare ajutor celor care vor să își eficientizeze eforturile și munca, dar și să-și structureze ziua mai bine și să fie mai productivi. Cal Newport a creat acest instrument în 2020, într-o perioadă în care lumea se confrunta cu un sistem nou de muncă, remote, mai fragmentat. 

Cea de-a doua ediție a cărții a fost completată și îmbunătățită în urma feedback-ului primit de autor de la utilizatori, aceasta incluzând un plan pe 16 săptămâni, ce poate fi urmat zilnic. Astfel, accentul cade pe o mai bună gestionare a timpului, a energiei și a task-urilor. Una dintre cele mai mari probleme din ultimii ani este fragmentarea atenției, iar cartea Planificatorul pe intervale de timp este un rețetar simplu, care ajută la redobândirea controlului timpului și organizarea eficientă a acestuia. 

Cal Newport este un autor cunoscut, doctor în informatică și profesor universitar. Multe dintre cărțile sale au devenit bestsellere, printre acestea numărându-se și Prea bun ca să fii ignorat, titlu apărut în limba română la Editura ap!.

  1. Postește așa ‒ Dave Asprey

Postește așa: Arde grăsimea, vindecă inflamațiile și hrănește-te precum omul de înaltă performanță care ai fost menit să fii, de Dave Asprey, se adresează celor care vor să afle ce se petrece în organismul lor și au ca scop o mai bună funcționare a corpului și a minții. Cartea răspunde întrebării „Ce se întâmplă cu corpul tău când nu mănânci?” și explică în detaliu cum poți folosi postul în mod echilibrat. Dacă îți dorești ca anul acesta să mănânci mai sănătos și să ai destulă energie în ciuda faptului că mănânci mai puțin, Postește așa este o carte care nu trebuie să-ți lipsească de pe noptieră. 

Dave Asprey este recunoscut pentru vasta sa activitate în biohacking, iar în această carte explică pe înțelesul tuturor ce se întâmplă în creier atunci când sari peste o masă, te învață ce trebuie să faci pentru a reduce reacțiile legate de foame care apar pe moment și cum să folosești alimentele pentru a combate inflamațiile și dezechilibrul metabolic. 

  1. Coborârea, partea a IV-a a bestsellerului „PEAK” – Roland Smith

Coborârea este ultima carte din seria „PEAK”, care îl prezintă pe adolescentul Peak Marcello, înfruntând provocări complexe în timpul unei coborâri periculoase în Tibet. 

Cel de-al patrulea roman este o continuare a aventurii lui Peak începute pe Everest și prezintă situațiile cu care acesta se confruntă în timpul coborârii: supraviețuirea pe munte, misiuni în zone instabile politic, loialitatea în condiții extreme. 

Volumul poate fi citit independent, acțiunea fiind construită astfel încât să rămână clară, dar și ca parte din seria „PEAK”. Cartea este perfectă pentru adolescenți, deoarece pune accent pe procesul de maturizare, relația cu părinții sau limite personale, situații cu care adolescenții se confruntă adesea în viața de zi cu zi. 

Roland Smith a devenit cunoscut datorită romanelor sale captivante pentru adolescenți precum Peak, Ascensiunea, Pe marginea prăpastiei – toate apărute în limba română la Editura ap!. În prezent, are peste 50 de romane publicate în portofoliu. Romanele sale au fost distinse cu zeci de premii literare atât la nivel statal, cât și național.

Înainte de a deveni scriitor cu normă întreagă, Roland Smith a fost curator de grădină zoologică și cercetător științific în domeniul biologiei – o experiență care se reflectă adesea în temele romanelor sale.

***
ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

Urmăriți ap! (ACT și Politon) online: Website, Instagram, Facebook, Linkedin, YouTube, Tik Tok.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508