Sâmbătă, 6 decembrie 2025, de la ora 16:00, la Târgul de carte Gaudeamus, Pavilionul B2, Romexpo, standul 30, Editura Tracus Arte lansează „Omul din urmă”, noul volum semnat de Ioan Matiuț, în prezența autorului și a invitaților Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Cartea deschide un proiect autobiografic amplu, în care prozatorul își asumă, cu luciditate și tandrețe, povestea propriei deveniri. Evenimentul de lansare va fi urmat de o sesiune de autografe oferite de Ioan Matiuț.
„Omul din urmă” propune un narator-erou care traversează o lume „într-adevăr românească”, rememorând provocări succesive, de la fragila copilărie până la vârsta matură, într‑un continuu slalom prin vremuri adesea potrivnice. Textul se construiește în jurul celor trei fațete ale sinelui – imaginea oferită lumii, percepția celorlalți și adevărul interior, esența nerostită – iar acest joc al măștilor transformă cartea într-un exercițiu de sinceritate și autoanaliză. Fără patimă, după principiul „iert, dar nu uit”, autorul compune o veritabilă „carte de amintiri”, în care momentele tensionate alternează cu episoade pline de umor și cu fine interludii romantice.
Soarta îl obligă pe personajul‑autor „să facă de toate” și, în consecință, acesta traversează îndeletniciri dintre cele mai diverse, de la meserii prozaice până la experiențe extreme, precum comerțul cu venin de viperă, înainte de a se fixa în ipostaza de editor și poet. Victoriile și eșecurile se succed, dar energia de luptător nu e niciodată înfrântă, iar această tensiune interioară dă volum și autenticitate prozei. „Omul din urmă” se inserează, astfel, cu siguranță, în tradiția romanului autobiografic de la noi, tradiție care coboară până la „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă.
AgentiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.
Ioan Matiuț (n. 1956) este scriitor, jurnalist și editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al P.E.N. Club România. Conduce Editura Mirador și revista Monitorul Cultural. Poeziile sale, traduse în numeroase limbi, i-au adus distincții importante, precum Premiul EUROPOEZIA (2020) și Premiul Principesei Margareta a României. A publicat volumele „stâlpi de sare” (Editura Mirador, 1996), „umbre” (Editura Mirador, 1999), „priviri” (Editura Mirador, 2003), „déjà vu” (Colecţia „Poeţii urbei”, editura Dacia, 2005), „déjà vu” – ediţie în limba maghiară (Editura AB Art, Bratislava, 2010), „între ceruri” (Editura Brumar, 2009), „respiră să nu uiţi” (Editura Tipo Moldova, 2011), „fuga din urmă” (Editura Tracus Arte, 2013), „după perete” (Editura Mirador, 2015), „toate acestea” – ediţie în limba chineză (Editura Casa Româno-Chineză, 2016), „contraatacul de panică” (Editura Tracus Arte, 2020), „Vederi din Mirador” (Editura Mirador, 2023), „ar putea fi / it might be” (Editura Mirador, 2024) și a publicat poeme în mai multe antologii.


