Mânia, remușcarea, compasiunea, invidia sau recunoștința sunt emoții universale, experimentate de oamenii de pe tot globul. Definesc natura umană și ne unesc într-o mare familie, dincolo de diferențele impuse de granițe, limbi și civilizații. Emoțiile alcătuiesc o lume pasionantă și complicată, de multe ori dificil de înțeles în profunzimea ei, chiar și de cei care le trăiesc. Este meritul filosoafei italiene Ilaria Gaspari de a-și conduce cititorii prin universul atât de interesant al emoțiilor și de a oferi instrumentele pentru a le înțelege limbajul, în cea mai recentă carte a sa, Viața secretă a emoțiilor, publicată de Editura TREI.
„Protagonistele” volumului sunt emoțiile mai nuanțate (precum regretul, remușcarea, antipatia sau uimirea – printre altele), pe care autoarea ne invită să le înțelegem folosind atât instrumentele filosofiei și literaturii, cât și experiența ei personală. Mirarea omului de a fi, de a se descoperi în relație cu ceilalți sau cu universul, spre exemplu, este emoția din care izvorăște însăși filosofia. Antipatia este o emoție care nu poate fi mărturisită, însă avertismentul ei e important – semnalează o nepotrivire importantă! Mânia – cea care a pus în cumpănă soarta războiului troian prin ceea ce a simțit Ahile – este una dintre cele mai puternice și distrugătoare emoții. Cu aceasta se poate asemăna doar invidia, „privirea care pietrifică viața dimprejur”, o patimă rușinoasă, cu o origine de nemărturisit: nesiguranța de sine.
Prin emoția compasiunii „descoperim că suntem oameni”, în timp ce recunoștința este însuși „sensul existenței pe lume”. Autoarea italiană chestionează și natura atât de subtilă a fericirii: „Fericire atinsă, mergem/pe tine ca pe o muchie de cuțit”.
Pentru fiecare emoție în parte, Ilia Gaspari construiește un mic eseu-narațiune, un fragment de viață filtrat prin lentila filosofiei și literaturii și completat de experiența sa personală. Cu un ton cald și apropiat de confesiune, autoarea își poartă cititorii prin Infernul lui Dante, Iliada și Odiseea, Othello sau Antigona, dar și printre cugetările unor gânditori celebri – de la Platon, Aristotel și Seneca, la Schopenhauer, Spinoza sau Kierkegaard.
În spatele fiecărei emoții există o poveste colectivă, a tuturor celor care au simțit-o, au reflectat-o în literatură și au studiat-o. Filosofia se întâlnește cu literatura și poezia într-o explorare lucidă a modului în care emoțiile dau sens existenței și mai ales, unesc oamenii între ei.
„Să învățăm limbajul emoțiilor presupune efortul — mare, obositor, dar și aducător de satisfacții — de a ne educa astfel încât să ne recunoaștem în ceilalți și să-i recunoaștem pe ceilalți din noi înșine”, spune autoarea italiană. „Doar așa vom putea trasa un hotar între noi și lume; e un hotar imperfect, așa cum suntem noi toți, labil, schimbător, mereu supus modificărilor pe care viața le aduce fizionomiei eului nostru, care crește precum un copac, adăugând inel după inel și transformându-se în timp. E un hotar pentru care trebuie să plătim prețul conflictului de a cădea la pace cu emoțiile care ne semnalează dorința și groaza noastră de a ne descoperi identici celor din jurul nostru și totodată unici. Dar vom descoperi că apărarea încăpățânată în fața lumii, pe care o manifestă emoțiile conflictuale, va putea avea o oarecare eficacitate doar în capitulare, doar dacă vom fi în stare să cedăm în fața a ceea ce se află dincolo de noi, în fața alterității. Și doar atunci vom afla cât sunt de importante compasiunea, antipatia, furia, invidia și gelozia în a deveni un eu capabil să fie și noi”.
Ideea centrală a eseului filosofic al Ilariei Gaspari este că emoțiile nu sunt o formă de slăbiciune, ci o resursă vitală. Ascunse adesea sau negate, emoțiile trebuie asumate și înțelese, pentru că doar astfel devin un act de reconectare cu sine și cu ceilalți. Autoarea pledează pentru „alfabetizarea” emoțională, într-un apel la conștientizare că în vulnerabilitatea oamenilor se află chiar esența umanității lor. Carte dedicată „tuturor răvășiților, rătăciților, neliniștiților și inconsecvenților”, Viața secretă a emoțiilor este o invitație la introspecție și sinceritate în dialogul cu sinele. Iar în această aventuroasă întreprindere, nimeni nu este cu adevărat singur. Temerarilor le stau alături înțelepciunea filosofiei, sensibilitatea literaturii și experiența întregii umanități.
