Scriitorul grec Isidoros Zourgos este una dintre vocile majore ale literaturii elene contemporane, cunoscut pentru felul în care îmbină istoria, memoria și emoția umană într-o țesătură narativă densă și sensibilă. A scris și a publicat 12 romane. „Câteva nopți și încă una” (roman publicat în limba română la Editura Curtea Veche, în traducerea Anei-Maria Lucescu) ne poartă prin Salonicul de început al secolului XX – un oraș cosmopolit, misterios, aflat la granița dintre imperii și epoci. De acolo, până la ecourile anului 1979, povestea urmărește destinele celor care trăiesc între iubire și pierdere, între dorință și uitare, între istoria care se prăbușește și speranța care refuză să dispară.
Pentru AgențiadeCarte, Cristina Poterășoiu a stat de vorbă cu autorul despre noapte și memorie, despre tăcere și cuvânt, despre felul în care literatura poate salva o lume dispărută doar prin simplul act al povestirii. Interviul acesta este o confesiune care amintește că, dincolo de marile evenimente, umanitatea supraviețuiește prin cuvinte – noapte după noapte, poveste după poveste.
Cristina Poterășoiu: Ați ales Salonic drept centrul acestui roman. Este orașul în care v-ați născut și pe care îl cunoașteți în profunzime. A fost pentru dumneavoastră o alegere sentimentală sau una literară, menită să surprindă un loc încărcat de memorie și istorie?
Isidoros Zourgos: A fost o combinație între o nevoie practică și o dorință afectivă. Partea practică ține de faptul că mă gândeam la părinții mei când am scris această carte. Partea sentimentală – evident – este legată de faptul că Salonic este locul unde mă simt cel mai bine pe lume. Este un oraș cu o istorie cu totul specială: de peste douăzeci și trei de secole există neîntrerupt, găzduind numeroase comunități și religii. În ultimele două secole, Salonic a fost un exemplu viu de multiculturalitate, de conviețuire între lumi diferite.
Cristina Poterășoiu: Cum s-a născut ideea romanului? Povestea v-a ales pe dumneavoastră sau a fost un proiect construit pas cu pas?
Isidoros Zourgos: De multe ori tema te alege pe tine, nu invers. În acest caz, a fost o întâlnire din ambele direcții. Totul a pornit de la un episod istoric real. În aprilie 1909, un tren sosea la Salonic, aducându-l pe sultanul detronat Abdul-Hamid al II-lea, prizonier al noului guvern al „Junilor Turci”. A fost închis în cea mai frumoasă vilă din cartierul Exohes, iar întregul oraș vuia – jurnaliștii de pretutindeni se adunaseră să surprindă, prin perdele, umbra sultanului. De la acest fapt istoric am pornit un joc al imaginației: m-am întrebat „ce s-ar fi întâmplat dacă…” Poate acolo lucra un grădinar, iar grădinarul avea un fiu. Astfel s-a născut Lefteris, băiatul curios, sărac, care vinde ziare și privește în taină spre lumea magică și inaccesibilă din vilă.
El îl vede pe sultan, care, cufundat într-o formă de depresie, își povestește viața fiicei consilierului său economic. Lefteris ascultă pe furiș, iar fetița, elegantă și distantă, devine pentru el imaginea primei iubiri. Așa începe romanul.
Cristina Poterășoiu: Titlul „Câteva nopți și încă una” trimite la simbolul central al cărții – noaptea. Ea este timpul mărturisirilor, al amintirilor și al poveștilor care salvează. Asemenea Șeherazadei din „O mie și una de nopți”, personajele dumneavoastră vorbesc ca să nu piară. Poate constitui povestirea un exercițiu de supraviețuire?
Isidoros Zourgos: Romanul concentrează de fapt o singură noapte – cea din 1979. Lefteris este acum un bătrân ciudat, orb și bogat. Un tânăr, Orestis, primește sarcina de a scrie povestea vieții lui. În acea noapte unică, Orestis îi citește manuscrisul de la început până la sfârșit.
Se creează, astfel, o antiteză între scriitor și erou, care, pe parcursul romanului, se transformă treptat într-un consens: prin povestire, cei doi se oglindesc unul în celălalt.
Cristina Poterășoiu: Deci aceasta este noaptea aceea – „încă una”?
Isidoros Zourgos: Da, este acea unică noapte în care povestea este spusă și ascultată până în zori. Noaptea care leagă trecutul de prezent și dă sens tuturor celorlalte.
Cristina Poterășoiu: Iubirea traversează romanul ca o lumină care se stinge și se reaprinde. Nu este o iubire ideală, ci una amestecată cu durere și suferință. Este ea o formă de rezistență, o iluzie sau un refugiu?
Isidoros Zourgos: Iubirea este toate acestea laolaltă. Este iluzie, refugiu și formă de rezistență împotriva destinului omului sărac. Dar este și motorul care naște visul – o ambiție, o răzbunare tandră împotriva a ceea ce îți oferă viața.
Cristina Poterășoiu: Timpul din romanul dumneavoastră se mișcă precum valurile mării – uneori aduce la suprafață amintiri, alteori le înghite. Cum ați găsit ritmul potrivit între adevărul istoric și libertatea ficțiunii, astfel încât povestea să rămână credibilă și vie?
Isidoros Zourgos: Nu există o metodă. Este instinct, antrenament, experiență.
După ce cazi de multe ori, ca un surfer – pentru că ați pomenit marea –, înveți să rămâi la suprafață. Așa se învață și echilibrul dintre realitate și ficțiune.
Cristina Poterășoiu: Credeți că literatura poate vindeca trecutul sau doar îl face suportabil?
Isidoros Zourgos: Depinde de trecut. Uneori te poți vindeca, alteori nu.
Literatura poate face ambele lucruri: poate vindeca, dar poate și să îndulcească durerea, făcând trecutul suportabil acolo unde rănile nu se pot închide cu adevărat.
Cristina Poterășoiu: Dacă ar fi să rezumați romanul într-o propoziție, care ar fi „adevărul” lui esențial?
Isidoros Zourgos: Romanul, ca și viața, nu are un singur adevăr. Este un buchet de adevăruri.
Vorbește despre nedreptate socială, despre răzbunare, despre puterea dragostei care traversează timpul, despre greutatea Istoriei cu majusculă asupra oamenilor. Este un roman în care și orașul devine personaj. L-am scris ca pe un „making-of”, ca și cum am da cortina la o parte pentru a arăta cum se naște o poveste.
Cristina Poterășoiu: Ce înseamnă scrisul pentru dumneavoastră?
Isidoros Zourgos: Scrisul este pentru mine o respirație care se adaugă propriei mele respirații.
Unii oameni nu pot fi fericiți fără această respirație în plus, iar eu am descoperit, de câțiva ani, că sunt unul dintre ei. Aș mai vrea să menționez că romanul se traduce acum și în limba polonă, de o traducătoare foarte bună, profesoară din Cracovia, Ewa Śnieżewska – o altă dovadă că poveștile își găsesc mereu drumuri noi.
***
Dialogul cu Isidoros Zourgos lasă impresia unei conversații cu cineva care nu doar scrie despre timp, ci îl ascultă. Autorul grec reușește, în „Câteva nopți și încă una”, să transforme istoria în emoție, iar emoția în memorie. Salonic devine o lume întreagă – cu luminile și umbrele ei – iar scrisul, o formă de viață prelungită. Zourgos ne amintește că literatura nu schimbă trecutul, dar ne învață să-l purtăm cu demnitate. Cât timp povestea continuă, noaptea albă nu se termină niciodată.
În romanul său, Zourgos nu caută eroismul, ci umanitatea simplă: gesturile mici, iubirile tăcute, amintirile care nu se sting. Proza lui e atent construită, dar are o muzicalitate interioară care o face să curgă firesc, ca o confesiune spusă în șoaptă. Traducerea Anei-Maria Lucescu redă cu finețe această vibrație lirică, păstrând suflul autentic al limbii grecești. La capătul lecturii, rămâne o senzație stranie și frumoasă: că timpul poate fi trăit încă o dată, dacă cineva are curajul să-l povestească.
„Câteva nopți și încă una” de Isidoros Zourgos, Editura Curtea Veche, 2025, 544 de pagini
Traducere din limba greacă: Ana-Maria Lucescu
Isidoros Zourgos s-a născut în Salonic în 1964. A absolvit Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității Aristotel din Salonic și a predat în învățământul primar. A colaborat cu numeroase reviste, în care a publicat poezie și proză, dar și însemnări critice bibliografice. A publicat până acum 12 romane și a primit o seamă de premii (Premiul Cititorilor acordat de Centrul Național al Cărții, 2011, Premiul Librăriilor „Public“ în 2015, 2022, Premiul pentru Roman Istoric, pentru contribuția prețioasă la literatura greacă, acordat de Fundația „Konstantinos și Artemis Kyriazi“, 2023). Romanul „Câteva nopți și încă una”, apărut în 2017 și vândut în peste 60 000 de exemplare, a fost încununat cu Premiul pentru Literatură Greacă decernat de revista literară Klepsidra. Pe lângă activitatea sa de romancier, a semnat, împreună cu regizorul Panos Karkanevatos, scenariul lungmetrajului „Maluri”, lansat în martie 2015. În martie 2024 a primit Premiul pentru Contribuția la Educația, Cultura și Literatura Elenă al Fundației pentru Învățământ Primar din Grecia. Isidoros Zourgos este membru al Uniunii Elene a Scriitorilor și al Uniunii Oamenilor de Litere din Salonic (site-ul Editurii Curtea Veche).
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul editorial. A scris, coordonat și implementat mai multe proiecte câștigătoare în cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2025) și în cadrul programelor AFCN. A scris numeroase articole și recenzii de carte în publicații literare. A scris cărțile pentru copii „Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun” și „Dex și Eli, prietenii licuricilor”, publicate la Editura Ars Libri Junior. Este membră a Asociației Române a Traducătorilor Literari „Artlit” și a Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor „OPERA SCRISĂ.RO”.
