Cum a fost la FILIT 2025

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT a avut loc în perioada 22-26 octombrie 2025 și a însemnat 200 de evenimente cuprinse în program, la care au participat sute de invitați din țară și străinătate, nume mari ale scenei culturale internaționale. Peste 20.000 de participanți în public, plus alți 20.000 de spectatori la evenimentele transmise live, s-au bucurat de întâlniri cu scriitori și traducători, dezbateri, concerte, expoziții, mese rotunde sau ateliere profesionale. 

Unul dintre momentele cele mai emoționante ale festivalului a fost prezentarea volumului colectiv „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”, un proiect editorial al Muzeului Național al Literaturii Române Iași la care au contribuit doisprezece scriitori ucraineni, care au scris despre experiența lor directă din războiul de apărare a Ucrainei împotriva invaziei ruse. Doi dintre autorii combatanți incluși în volum, Olena Herasymiuk și Pavlo Matiușa, au povestit pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” despre experiențele lor de viață și scris din timpul conflictului armat. Aceștia au mulțumit publicului român: „atenția pe care ne-o acordați ne oferă încredere că putem câștiga împreună. Vă mulțumim mult pentru ospitalitate și pentru sentimentul că avem un scop comun!”. 

La Noaptea Albă a Poeziei a fost prezent și al treilea scriitor ucrainean, Serhii Demciuk, venit direct de pe front, într-o permisie specială pentru festival. Evenimentul a debutat cu un performance dedicat poeților ucraineni uciși în război, într-o colaborare dintre poeții ucraineni și cei români prezenți în festival. 

În ultima seară a FILIT 2025 a fost acordat Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din literatura română traducătoarei Inger Johansson pentru traducerea în limba suedeză a volumului „Corespondența lui Marcel Proust” de Mihail Sebastian, apărut la editura Bokförlaget Faethon, Suedia, volum publicat în anul 2024 cu sprijinul oferit de ICR prin programul Translation and Publication Support.

Laureata Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2024 a fost Ioana Bâldea Constantinescu pentru romanul „Castelul din orașul meu”, apărut la Editura Litera. Premiul a fost acordat de către Inspectoratul Școlar Județean Iași în urma votului acordat de un juriu format din 29 de elevi de la 11 licee și colegii ieșene.

Deschiderea către comunitate a fost un aspect important al acestei ediții, remarcat de public și invitați, în program fiind incluse și întâlniri cu scriitori în penitenciar, în centrul de servicii sociale, un performance în depoul de tramvaie și un spațiu special dedicat publicului Young Adult. Printre elementele apreciate în egală măsură de invitați și de public se numără entuziasmul și implicarea numeroasă ale voluntarilor, numărul impresionant de parteneri, extinderea și densitatea activităților, diversificarea ofertei prin concepte inovatoare, precum și ospitalitatea comunității ieșene.

Declarații ale invitaților: 

„Iași este în mod clar un oraș care iubește literatura. Sunt atât de multe muzee, sunt atât de mulți scriitori și FILIT este ca cireașa de pe tort.” – Tracy Chevalier

„Am avut parte de momente frumoase în România. M-am simțit de minune și am simțit că publicul a fost foarte, foarte generos. În America, evenimentele literare nu durează mai mult de 50 de minute, pentru că oamenii nu se pot concentra. Așa că am considerat că aici toată lumea a fost foarte generoasă în cele două ore.” – Junot Díaz, laureat al Premiului Pulitzer

„M-am simțit onorat că am fost poftit, pentru că fac parte în mod colateral din lumea scriitoricească, consider că mi s-a făcut o favoare. M-am bucurat că a fost atât de multă lume, am simțit că au fost reactivi vis-à-vis de ce discutam. Mă bucur că acest festival reușește să creeze această legătură, nu e ușor. Cred că e mai complicat să faci asta cu cărți decât cu filme. Toată stima pentru FILIT.” – Cristian Mungiu

„Am avut impresia că sunt un actor de teatru care trebuie să joace un one-man show. Am avut parte de un fumos bun-venit și a fost impresionant să văd atât de mulți cititori care deja cititseră cărțile mele” – Michel Bussi

„Este extraordinar pentru că, mai presus de toate, implică tinere generații în lectură și literatură. După părerea mea, literatura de azi ne poate ajuta în continuare la multe lucruri importante în viață. Aflăm despre trecut și ne ajută să înfruntăm viitorul nostru. Mulțumesc Iașului și FILIT!” – Carlo Vecce 

„Este în centrul centrului. Asta nu am văzut nicăieri, un festival așa central. Observ că literatura este luată în serios, traducerea la fel. În Elveția, festivalurile nu sunt atât de dotate, nu vin atât de mulți scriitori din străinătate ca aici, la Iași” – Eugène

„Sper să se mai țină mulți ani înainte. Evident, este foarte îndrăgit, unește o comunitate grozavă de scriitori, traducători și alte persoane implicate în industria cărții. O astfel de comunitate și alchimie devin reale când toată lumea se întâlnește în jurul cărților” – Nikola Scott

„Este absolut incredibil, cu adevărat minunat, o inițiativă frumoasă. E minunat că se se promovează scriitori, că lectura este sărbătorită. Iași este un oraș frumos și mi-a plăcut să văd o celebrare a culturii” – Nick Bradley

„Felicit Iașul că are acest mare festival, FILIT, cel mai mare din țară. Iașul are cea mai bună ogranizare, cu scriitori din țară și mulți din străinătate, e o inimă a culturii. Felicit organizatorii și orașul pentru deschiderea către cultura înaltă.” – Corin Braga 

„FILIT provoacă un fel de banchet al scriitorilor, un ospăț cu literatură, ne împărtășim cu literatură, aflăm unii de alții. Sunt autori pe care acum vreau să-i citesc, de care am aflat aici la FILIT.” – Ruxandra Cesereanu 

„Mi se pare un oraș plin de spirit literar. Nu știu dacă e tot timpul așa, dar acum se simte și cred că e grozav” – Alma Mathijsen

„Îmi plac atmosfera și modul în care oamenii ascultă scriitorii invitați. Literatura devine un spațiu important pentru toată lumea și asta e contribuția minunată a festivalului” – Theodora Dimova

FILIT este un eveniment anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția de anul acesta a fost sprijinită de Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași și s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Mai multe detalii se află pe site-ul filit-iasi.ro. 

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. […] „FILIT este un eveniment anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția de anul acesta a fost sprijinită de Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași și s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Mai multe detalii se află pe site-ul https://www.filit-iasi.ro/”.  (https://www.agentiadecarte.ro/2025/10/cum-a-fost-la-filit-2025.html). […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508