Cinci titluri de excepție ale literaturii universale, publicate recent în cadrul Anansi. World Fiction

În aceste ultime zile de vară, portofoliul Anansi. World Fiction se îmbogățește cu cinci noi titluri: trei dintre acestea sunt traduse în premieră în limba română,  iar două sunt reeditări ale unor cărți îndrăgite de cititorii români. 

Încheierea monumentală a Septologiei, opera în care marele scriitor norvegian Jon Fosse, laureat cu Nobelul literar în 2023, reflectează cu gravitate și lirism asupra artei, identității și credinței, se află pe lista acestor cinci titluri sosite recent din tipografie. Un nume nou. Septologie VI–VII îl surprinde pe Asle, un pictor văduv, între prezentul aproape ritualic și trecutul tot mai ademenitor. În același timp, un alt Asle, tot pictor, prietenul și dublul său, se zbate în spital între viață și moarte, măcinat de alcool. În acest ultim roman al Septologiei, care se încheie, biblic, într-o duminică, Fosse oferă o reflecție profundă asupra artei, a identității, a credinței și a viciului, asupra alegerilor care fac ca o viață să fie ceea ce este și, mai ales, asupra sfârșitului.

„O capodoperă norvegiană” (The New York Times), „o meditație literară comparabilă cu experiența mistică” (The New York Review of Books), Un nume nou aduce la final una dintre cele mai fascinante construcții epice europene ale secolului XXI.

Ediția în limba română poartă semnătura lui Ovio Olaru.

Adania Shibli, prozatoare, dramaturgă și eseistă palestiniană, apare în traducere în cadrul Anansi. World Fiction cu cea de-a treia sa carte, Detaliu minor, roman nominalizat la prestigiosul International Booker Prize 2021.

În nisipul deșertului, adevărul nu se îngroapă niciodată, iar Detaliu minor este meditație cutremurătoare despre vieți frânte și tăceri care rămân: un roman tulburător care suprapune trecutul și prezentul Palestinei, între tragedia din vara lui 1949, catastrofa strămutării forțate a peste 750 000 de palestinieni, și o investigație personală contemporană. 

Adania Shibli este o scriitoare cu o scriitură de o intensitate aparte, „un simbolism subtil și coroziv” (Publishers Weekly), în care trauma colectivă devine istorie vie. Tradus în peste 40 de limbi, Detaliu minor (traducere de Laura Sitaru) confirmă locul autoarei printre cele mai importante voci literare ale prezentului.

Prozatorul francez Laurent Binet revine în atenția cititorilor români cu cel mai recent roman al său: Perspective, „o odă închinată actului artistic” (The New York Times Book Review). 

Incursiune savuroasă în Florența secolului al XVI-lea, unde moartea pictorului Jacopo da Pontormo declanșează o anchetă condusă de celebrul Giorgio Vasari, romanul epistolar al lui Laurent Binet transformă arta și teoriile estetice în instrumente de investigație, într-un decor plin de intrigi politice, comploturi regale și rivalități artistice. „Sublimul și senzaționalul își dau mâna” (The Times), într-o poveste care evocă deopotrivă misterele din Numele trandafirului și rafinamentul Legăturilor primejdioase.

Romanul Durerea e o făptură înaripată de Max Porter (traducere de Mihaela Buruiană), o meditație poetică și experimentală asupra doliului, iubirii și procesului de vindecare, se bucură de o nouă ediție, în cadrul Anansi. World Fiction

Scris la granița dintre poezie, proză și fabulație, romanul lui Porter este intens, liric și fragmentar, surprinzând fragilitatea ființei umane confruntate cu pierderea. Este în același timp o poveste emoționantă despre familie și despre modul în care iubirea și imaginația pot învinge disperarea. Cartea a fost transpusă într-o ecranizare de excepție, regizată de Dylan Southern, cu Benedict Cumberbatch în rolul tatălui, aducând la viață intensitatea emoțională și lirismul cărții prin interpretarea sa profundă.

O nouă ediție în cadrul Anansi. World Fiction cunoaște și volumul de memorii Confesiunile unei dependente de artă, de Peggy Guggenheim (traducere de Ciprian Șulea), o privire din interior asupra lumii artei moderne, cu portrete intime, adesea surprinzătoare, ale celor mai importanți actori ai ei.

În paginile sale, Peggy Guggenheim, colecționară de artă influentă și figură emblematică a vieții culturale din secolul XX, povestește despre viața sa excentrică și pasionantă, despre relațiile cu artiști celebri precum Jackson Pollock, Max Ernst sau Marcel Duchamp, și despre modul în care a influențat lumea artei moderne prin colecțiile și galeriile sale. O perspectivă intimă asupra vieții unei femei curajoase, nonconformiste și complet dedicată artei.

Noile apariții reconfirmă misiunea Anansi. World Fiction de a aduce în fața publicului român literatura de vârf a lumii contemporane – opere curajoase, vizionare și memorabile, premiate și recunoscute pe plan internațional. La finalul lunii septembrie a acestui an, Anansi. World Fiction va serba cinci ani de existență. 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508