Citesc scenarii de film cu acea curiozitate care mă face să intru în bucătăria restaurantelor. Cu piesele de teatru am o relație specială. La lectură îmi imaginez un spectacol al meu în care aleg actorii pentru fiecare rol și, pornind de la indicațiile autorului, îmi închipui decorurile. Cu filmele lui Radu Jude am o relație aparte. Le-am văzut și apoi am vorbit cu autorul lor despre ele, încît acum citind cuvîntul său înainte la Kontinental ‵25* am avut sentimentul că Radu Jude îmi povestește din nou, mai în amănunt, ce crede el despre scenarii în general și despre scenariul acestui film, în speță. „Nu doar că nu mă consider un bun scenarist, dar față de însăși noțiunea de scenariu de film (și mai ales de ce a devenit el în „industrie”) am o ostilitate profundă.” spune Radu Jude în textul cu care se deschide cartea, drastic intitulat Împotriva scenariului. După ce amintește că primele filme n-aveau scenariu, Radu Jude, care e de părere că scenariul e o formă de control asupra filmului, îl citează totuși pe Hitchcock care zice: „To make a great film you need three things: the script, the script and the script.”. Apoi însă Jude precizează „Ei bine, un nu vreau să fac a great film (…) În primul rînd vreau să fac un film. Cum o fi el, great sau mediocru sau imbecil. Pentru că ceea ce îmi doresc în mod adînc e ca acel film să încerce să încerce să descrie ceva anume (un om, o situație, o poveste, un loc, un moment etc.) cu ajutorul instrumentelor cinemaului (…). Asta e tot..”
De la ce a pornit Kontinental ‵25? Radu Jude: „Are la bază dorința de a construi un film pornind de la un fapt divers.” Cum e? Radu Jude: „E un film bazat pe cuvinte sau, mai precis, ar trebui spus că e bazat pe mizanscena cuvintelor.” Cum vine chestia asta? Aici, autorul filmului îl citează mai întîi pe Lucian Pintilie: „Mizanscena există pentru a face vizibilă partea invizibilă a cuvintelor.” Or, spune Jude despre filmul său: „Un film unde singura mizanscenă este cea a cuvintelor, unde nu există nici o parte invizibilă a lor. Sau dacă ea există nu e exprimată de actori, de tonurile și de gesturile lor, de mizanscena lor, ci doar de imaginile clădirilor din Cluj sau Florești – și care pentru mine sunt, în film, pietrele despre care Biblia ne spune că vor striga atunci cînd oamenii tac.”
Ce povestește Kontinental ‵25? Citez din trailerul peliculei: „În capitala Transilvaniei, Cluj, Orsolya lucrează ca executor judecătoresc. Într-o zi, ea trebuie să evacueze un vagabond dintr-o pivniță, ceea ce are rezultate dezastruoase și declanșează o problemă morală pe care Orsolya trebuie să încerce să o rezolve.
Despre Orsolya știm din trailer cu ce se îndeletnicește. Din scenariu aflăm că executoarea judecătorească e o unguroaică pe care o obsedează ce s-a întîmplat cu homeless-ul pe care trebuia să-l evacueze. Pe vagabond îl cheamă Ion Glanetașu, la fel ca pe Ion al lui Rebreanu, iar numele unuia dintre personajele secundare din film e Fred Vasilescu, trimițînd la personajul lui Camil Petrescu din Patul lui Procust.
Cînd pe Orsolya începe s-o chinuie conștiința, scenariul ia o turnură dostoievkiană. Nefericita simte nevoia să se confeseze, adică să spună ce-a făcut vagabondul pe care trebuia să-l evacueze, iar interlocutorii ei sînt maică-sa, un fost student de-al ei, Fred Vasilescu, și Părintele Șerban. După ce se confesează, rămasă în căutarea redempțiunii, executoarea judecătorească pornește la drum cu automobilul. Se duce, aflăm de la ea, în Grecia unde se găsesc ai ei în vacanță. Cum ar veni, în loc să se predea, Raskolnikov al lui Dostoievski ar da o raită pînă la Soci, să se limpezească.
Cristian TEODORESCU
*Radu Jude, Kontinental ‵25, Editura Curtea veche, colecția Matca, 2025
