Un roman intens și profund, extrem de senzorial, o radiografie a unui paradis care și-a pierdut inocența – Trinidadul anilor ’40 – așa poate fi descris în câteva cuvinte ”Năluci flămânde”, romanul de debut al lui Kevin Jared Hosein, publicat la Editura Trei în colecția Fiction Connection. Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane din Caraibe, Kevin Jared Hosein a fost recompensat anul trecut cu premiul Walter Scott pentru ficțiune istorică pentru acest volum tulburător despre inegalitate socială, traume care transcend generațiile, relații de familie complicate și nevoia profundă de sens. Romanul vorbește despre abuz, violență și despre felul în care istoria și contextul social modelează destinele individuale.
Aproape de finalul ocupației americane și al colonialismului britanic, în Trinidadul anilor ’40, ierarhiile sociale sunt clar stabilite. Există oameni ca Dalton și Marlee Changoor, care își trăiesc zilele pline de opulență, pe proprietatea lor cu priveliște către Bell Village și oameni care trăiesc în barăci dărăpănate, „întrun colț unde Dumnezeu însuși trebuia să mijească ochii ca să-i vadă”. La fel ca mulți alți hinduși asemenea lor, cei trei membri ai familiei Saroop – Hans, Shweta și fiul lor, Krishna – locuiesc în barăcile de la marginea plantațiilor de trestie. Când Dalton Changoor dispare fără urmă, Hans este rugat de soția bogătașului să rămână câteva nopți la conac, ca să-l păzească de potențialii agresori. Afacerea pare una avantajoasă, pentru că ar permite familiei Saroop să cumpere un teren într-o zonă mai bună, locuită de creștini. Dar pe măsură ce alte personaje intră în scenă și misterul dispariției lui Dalton se adâncește, o altă întrebare, mai tulburătoare, se conturează: există vreo cale de scăpare pentru cei care locuiesc la barăci? Sau apartenența socială le-a stabilit deja destinul?
„… un loc al vieților care nu contează…”
Năluci flămânde este un roman cu o dimensiune socială extrem de pronunțată. Fundalul spectaculos al paradisului tropical din Caraibe ascunde inegalități dramatice. Trinidadul tradițional a fost ucis de colonialiști. I-a luat locul unul nou, construit din „oțel, motorină, nailon, vinilin, ipsos și ferestre triplu stratificate”. Sărăcia lucie în care trăiesc locuitorii barăcilor e dezolantă: lipsă totală de intimitate și o mizerie care poate ucide. Hans și Shweta o constată pe pielea lor, după ce fiica lor de doar câteva luni se îmbolnăvește și moare, devenind o preta — o „nălucă flămândă”, care tânjește după prezență umană, atrăgând spre ea suflete din lumea celor vii. Pruncul al cărui nume nu poate fi pronunțat de părinți din cauza durerii este una dintre cele mai „prezente” absențe din roman.
Universul spiritual al locuitorilor barăcilor este populat de zeii hinduși și de nenumărate credințe populare – adesea mai reale decât realitatea. Aproape fiecare personaj poartă o traumă moștenită de la generația anterioară – o altă „nălucă flămândă”, care amenință să le lase viețile fără perspectivă. Există visuri în dezolanta lume a barăcilor, „un loc al vieților care nu contează”? Paradoxal, da.
Fiecare locuitor visează la un chip propriu al fericirii: o casă, o căsnicie liniștită, mâncare pe săturate, apartenență, iubire. Kevin Jared Hosein creează portrete nuanțate și profunde ale personajelor, sugerând că oamenii au capacitatea de a spera și de a-și făuri un vis indiferent de locul în care trăiesc. Dar în același timp, cel mai periculos lucru este să se piardă în acest vis.
„…toți regii trebuie să fi privit cândva drept în bezna iadului…”
Năluci flămânde nu este un roman de acțiune, ci o meditație dureroasă și poetică despre moștenirea colonialismului, despre abuzuri, prejudecăți sociale și supraviețuire. Este un roman dens, dur, dar profund uman, care nu oferă răspunsuri, ci ridică întrebări esențiale. Pe parcursul lecturii se simte constant tensiunea dintre ceea ce își doresc personajele și ceea ce le este permis. Viața în barăci este o condamnare – cu atât mai tragică, cu cât oamenii nu sunt conștienți de caracterul ei definitiv.
În paradisul tropical mustind de viață al Trinidadului, fascinant ca o pictură în aer liber, realizată în culori vibrante, doar viețile oamenilor sunt conturate în tonuri de gri și negru. Cu toate acestea, speranță există, par să spună personajele lui Hosein. Iar nădejdea lor se bazează pe faptul că nu se vor da niciodată bătute. Pot merge undeva, departe, „unde păcatele sunt iertate ușor. Unde trecutul poate fi un prolog”, iar viața o poate lua de la capăt.
