ICR Tel Aviv se alătură inițiativei membrilor clusterului EUNIC Israel de a continua proiectul „Noaptea Literaturii Europene” (European Literature Night), inițiat în 2022, care aduce în atenția publicului israelian pe unii dintre cei mai reprezentativi scriitori europeni, în cadrul unui maraton literar ce va avea loc în data de 12 septembrie 2024, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Liebling Haus, una dintre cele mai importante locații culturale din Tel Aviv.
Tematica pentru ediția curentă, curatoriată de Julia Fermento – directoarea artistică a Festivalului Internațional de Literatură de la Ierusalim – este copilăria în literatură. În acest context, literatura română va fi reprezentată de scriitorii Filip și Matei Florian, cu un fragment din volumul Băiuțeii.
Filip Florian – născut la 16 mai 1968, în București. Între 1990 și 1999, este redactor la Cuvîntul, apoi corespondent al Radio Europa Liberă și Deutsche Welle. A publicat numeroase proze scurte în reviste, iar primul său roman, Degete mici (Polirom, 2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare și cu Premiul de excelență pentru debut în literatură al U.N.P.R.
Matei Florian – născut la 8 ianuarie 1979, în București. Debutează cu poezie în revista Cuvîntul, în 1997. Începînd cu 1998, este reporter și, ulterior, titular de rubrică la Dilema (Dilema Veche). A colaborat cu reportaje, cronică literară și teatru scurt la diferite publicații culturale și la radio. Romanul Băiuțeii reprezintă debutul editorial al autorului.
Băiuțeii– „O carte despre copilărie şi inocenţa ei, despre prietenie şi fotbal, dar, mai ales, despre universul familiei, cu toate ritualurile, iubirile, aşteptările şi dezamăgirile lui. În dialogul dintre autori, afirmaţiile unuia sunt reformulate de celălalt, istoriile capătă mize diferite în funcţie de unghiul din care sunt privite, personajele, după o scurtă „carieră” într-un capitol, sunt demascate ironic în următorul … O literatură plină de farmec, în care peste oameni şi omuleţi (de la cei fantastici, precum Ştim şi Ştam, „locuitorii” borcanului de muştar, pînă la cei reali) pluteşte nostalgia, compensată de umor, de un sarcasm blajin şi de gustul dulce-amărui al unor poveşti ce trezesc în fiecare dintre noi dorinţa întoarcerii la propria copilărie.”
Alături de ICR Tel Aviv, în cadrul acestui proiect mai participă institute și centre culturale precum Institutul Goethe, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez, Institutul Cervantes, Institutul Polonez și Centrul Ceh din Tel Aviv, fapt ce asigură un important capital de imagine și poziționează ICR Tel Aviv drept unul dintre cele mai active institute culturale în peisajul autohton.