Expoziția „BESTIAR Picasso – Dali” se deschide joi, 2 noiembrie 2023, în galeria de artă a Castelului Cantacuzino din Bușteni. La jumătate de veac de la moartea lui Picasso și aproape 35 de ani de la cea a lui Dali, această expoziție explorează dialogul artistic dintre cei doi artiști, pornind de la numeroasele reprezentări ale animalicului în creațiile lor. Va putea fi vizitată până la data de 24 martie 2023. Colecția traversează aproape toate tehnicile în care cei doi artiști legendari au excelat, de la tehnică mixtă la sculptură și gravură, tapiserie și ceramică, linogravură și litografie, până la exemplare rare de bibliofilie. Toate cele peste cele 100 de lucrări și obiecte fac parte din colecția privată de artă a colecționarului român Adrian Șocu, în prezent stabilit la Paris. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
În lucrările expuse se regăsesc scenele de coridă, centaurii și minotaurii lui Picasso, dar și caii și animalele fantastice ale lui Dali. Nu lipsește nici personajul lui Miguel de Cervantes, Don Quijote, un simbol al idealismului exaltat, prezent în operele ambilor artiști. Mai mult, pentru prima dată în 57 de ani de la prima expoziție Picasso din România, „Litografii și Linogravuri” la Muzeul de Artă RSR în 1968, este expusă, în premieră, nu doar suita completă de 45 de linogravuri Picasso, ediția Cercle d’Art 1962, dar și o lucrare de excepție, “Ceramică cu Fauni” (Madoura, 1961), un exemplar al acestei linogravuri făcând parte din colecția permanentă a Metropolitan Museum of Art din New York. Astfel, „competiția cu instituții consacrate și formarea acestei colecții a fost un vis devenit realitate”, a declarat Adrian Șocu, proprietarul colecției.
“Știm că, anul acesta, 42 de expoziții din 8 țări marchează 50 de ani de la moartea lui Picasso.
Știm că România este, probabil, singura țară din regiunea central- și est-europeană care s-a alăturat acestei inițiative comemorative, la nivel guvernamental. Iată, Galeria de Artă Castel Cantacuzino se alătură la nivel privat, urmându-și viziunea pe termen lung, aceea de a aduce arta și cultura mai aproape de români și nu numai, bazându-se pe avantajul său evident, acela de a face parte dintr-un obiectiv turistic cunoscut și foarte apreciat de vizitatorii din zona montană.
Pablo Picasso și Salvador Dali sunt doi artiști magnifici, care au adus o contribuție inestimabilă artei la nivel mondial, iar în cadrul galeriei noastre de artă au ocupat întotdeauna un rol central. BESTIAR este a șaptea expoziție, în cei opt ani de la inaugurarea galeriei de artă, în care prezentăm arta acestor titani și suntem onorați să găzduim acest proiect unic”, a mărturisit domnul Kurt Neuschitzer, Administrator și CEO al Castelului Cantacuzino din Bușteni.
Expoziția „Picasso și Dali. BESTIAR” va fi deschisă publicului în perioada 02.11.2023 – 24.03.2024. Este însoțită de un valoros catalog bilingv, cu aproximativ 100 de ilustrații ale lucrărilor. Mai multe detalii sunt disponibile online, pe adresa www.cantacuzinocastle.com. Biletele se achiziționează direct de la intrarea castelului, iar accesul în galerie se face exclusiv în cadrul tururilor ghidate. Pentru rezervări de grup, este necesar un apel telefonic în prealabil, la numărul (+40) 244 320 520.
Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Nine O’Clock, Zile și Nopți, Ziarul News, Curatorial.ro, Modernism.ro, Agenția de Carte
Lucrările aparțin: Adrian Șocu Art Collection
Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în 1911, la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit “Nababu’”, servind drept locuință de vară pentru familia nobilului și fiind la inaugurarea sa una dintre cele mai moderne construcții din Europa.
În 2010, monumentul devenit istoric și aflat în proprietate privată a fost deschis pentru prima oară spre vizitare, cu scopul de a oferi tuturor doritorilor șansa de a admira o parte din moștenirea Nababului. De atunci, a devenit unul dintre cele mai importante obiective culturale și turistice de pe Valea Prahovei.
În 2015, a fost inaugurată Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, iar prima expoziţie i-a fost dedicată pictorului spaniol Salvador Dali. Au urmat expoziții cu lucrări grafice ale artiştilor Pablo Picasso, Marc Chagall, Vincent van Gogh, Henri Matisse, Henri de Toulouse-Lautrec, dar şi expoziţii de artă contemporană cu lucrări ale artiştilor Andrei Gamarţ, Nadine Kseibi, Mirela Iordache, ale Societăţii Artiştilor Figurativi din România, precum și o mare expoziție de sculptură care a celebrat Centenarul Marii Uniri, aducând împreună 100 de sculptori români. Acestor expoziții periodice au urmat multe asemenea, în încercarea de a delecta vizitatorii cu opere artistice de rang internațional.
Pentru mai multe informații, vizitați www.cantacuzinocastle.com, conectați-vă cu noi pe Facebook la www.facebook.com/castelulcantacuzino sau urmăriți pagina de Instagram www.instagram.com/cantacuzinocastle.