Îndrăgitul cățeluş PIF, la 75 de ani, este la fel de tânăr ca întotdeauna. În 2020, revista al cărei protagonist este a reapărut la chioșcurile de ziare, la inițiativa unui politician francez, Frédéric Lefebvre , fost purtător de cuvânt al lui Sarkozy.
Lefebvre este un “PIFofil” nostalgic, care mărturisea într-un interviu că, în copilăria sa, tatăl nu-l lăsa să-și cumpere revista pentru că era prea roșie, așa că s-a abonat pe ascuns și o primea la bunica. Indiferent de apartenența politică a publicației, PIF a creat adevărate pasiuni, mai ales în România comunistă, în care era sursă de încântare pentru copiii care trăiau într-o lume restrictivă, în care prea puține produse occidentale pătrundeau, dar și o bună motivație pentru ei de a învăța limba franceză.
Dar la curtea regelui PIF, după cum titrau cu ceva timp în urmă colegii de la România Liberă, există și un român. Este vorba despre graficianul Mircea Arapu. A intrat în redacția PIF prima dată în 1981. A publicat în revista PIF Gadget benzi desenate cu celebrele personaje, Arthur le Fantôme, PIF et Hercule, Placid et Muzo sau Panic Circus.
A fost cooptat și în această formulă PIF le Mag. Dar pentru a înțelege cât de puternică a fost pasiunea sa pentru PIF, ne-a povestit cum a plecat în căutarea lui la doar patru ani:
„Într-adevăr, la 4 ani, acum nu știu cum am ajuns la această idee, dar pur și simplu m-am pregătit, știam că am un drum important. Eram departe de a realiza ce înseamnă banii și cum se folosesc, dar ce știam este că dacă vreau să plec la drum trebuie să am o valiză. Și am găsit în casă o valiză mititică, cât ar fi astăzi o geantă diplomat, în care am reușit să strecor perna mea preferată și un cearceaf sau o pătură, pentru că m-am gândit că e important. Și în același timp, mi-am spus, trebuie să fiu elegant, căci dacă îmi găsesc noii prieteni, pe PIF și pe Hercule și pe ceilalți, trebuie să fiu îmbrăcat frumos, deci mi-am pus hainele de duminică.
Și după ce am luat toate astea, știam că dacă ies din casă, la capătul străzii aveam autobuzul 33, care merge la Gara de Nord, și că acolo precis, găsesc un tren pentru Paris. Știam că PIF și Hercule se găsesc la Paris, la Vaillant. Deci, pentru mine era foarte clar și foarte simplu.
Din fericire, pentru că astăzi pot să vă spun această poveste, pe la jumătatea străzii, înainte să ajung la stația autobuzului, m-a văzut o mătușă, care m-a întrebat ce fac și m-a adus frumos acasă cu bagaj cu tot. Și iată, așa s-a încheiat această primă poveste la patru ani, ca să ajung la PIF 20 de ani mai târziu.”
Pasionat de banda desenată, nereușind să intre însă la Universitatea de Arte Plastice și înțelegând că nu este loc pentru el aici, Mircea Arapu a părăsit România în 1978. În 1981 a reușit să pătrundă în redacția PIF, personaj de care i-a fost totuși puțin teamă la început.
„În 1981 m-am hotărât să ajung la această revistă, pentru că era, bineînțeles, o revistă la care visam din copilărie să lucrez, și pe de altă parte, voiam să contactez o editură destul de puternică, de serioasă, care să-mi ofere de lucru pentru un timp lung, să-mi dezvolt capacitățile, pentru că eu eram foarte tânăr, la început de meserie. Aveam 24 de ani în acea vreme, și aveam nevoie ca redacția să aibă încredere în mine și să-mi dea posibilitatea să desenez cât mai mult. Deci mi s-a oferit, când m-am prezentat la ei, când am arătat ce desene fac, posibilitatea interesantă să particip la studioul PIF, unde erau cei care îl făceau numai pe PIF. Personal am ezitat. Pentru că, fiind foarte mulți desenatori, desenul lui PIF nu mai era cel de la origine, caracterul lui s-a schimbat oarecum, nu mai regăseam PIF-ul pe care îl cunoșteam eu la început, în copilărie și pentru care am plecat la 4 ani. Îmi era teamă să nu mă pierd între diferitele stiluri. Oricum m-aș fi întors către Arnal, creatorul lui, care a rămas întotdeauna pentru mine referința.”
După ce desenează câteva episoade cu Fantoma Arthur, Mircea Arapu îl va desena și pe PIF, ani de-a rândul. Împreună ne-am amintit și cum a început istoria acestui personaj:
„PIF, în prima bandă desenată, umblă în patru picioare, în patru lăbuțe. E un adevărat cățel, care foarte repede se va ridica și în două picioare, devenind când un omuleț, ca omulețul lui Gopo, când iarăși cățel. Când îl aranja, era un cățel, când avea nevoie, umbla la fel de bine pe două picioare.
În primul lui strip, el este în căutarea mâncării, ceea ce era o problemă foarte importantă la vremea respectivă, căci suntem în 1948, iar în Occident, viața nu era atât de ușoară, era una din preocupările zilei, a găsi de mâncare. Deci, PIF, în prima lui aventură, găsește un os, fură un os, dintr-un muzeu de științe naturale, este urmărit de paznicul locului și fuge cu acest os pe care să-l roadă. Și va avea, în continuare, o parte dintre aventuri legate de acest aspect al mâncării, al existenței. La un moment dat fură un șir de cârnați, dar aude că unul din cârnați latră, deci se gândește că o fi cu un alt cățel, și atunci îl lasă tulburat de idee.”
Anii au trecut, PIF și-a încetat de două ori apariția, spre dezamăgirea fanilor de toate vârstele, dar în 2020 a reapărut. Iar anul acesta, cu prilejul sărbătoririi celor 75 de ani de la nașterea personajului creat de spaniolul Cabrero Arnal, Mircea Arapu a realizat un timbru, unicat în istoria Poștei Franceze, fiind primul timbru ce conține o suită de trei imagini, un strip, forma cea mai simplă de bandă desenată.
„Într-adevăr, este unicat pentru Poșta Franceză și probabil mondială, care s-a născut când directorul Frédéric Lefevre a simțit necesitatea de a dezvolta PIF dincolo de presa scrisă, dincolo de banda scrisă, imprimată, cum e cazul albumului, a revistei. Deci lumea s-a schimbat complet. Acum gadget-urile nu mai sunt de plastic, pentru că trebuie să gândim și acest aspect ecologic. O dezvoltare extra presă imprimată a fost acest obiect, acest timbru, care interesează automat toți colecționarii de timbre. Iar acest tip de colecție poate să re-intereseze copiii. PIF va încerca să intereseze lumi paralele, lumea spectacolului, lumea manga și multe, multe alte subiecte la care PIF nu a fost racordat. Practic, acum, în primele numere, l-am observat pe PIF ecologist, preocupat de problemele planetei, de încălzirea globală. Pe aici se situează el deocamdată. Este foarte normal, pentru că PIF se adresează copiilor, iar copiii au nevoie și doresc chiar ei să știe ce se întâmplă împrejur, să știe ce îi așteaptă, să știe către ce să se îndrepte. În timp, va trebui să găsesc un aspect pedagogic foarte important, o pregătire pentru știință, pentru că în ziua de astăzi trebuie să readucem știința pe primul loc și asta nu se poate face decât pe canale foarte serioase cum ar fi revista PIF.”
Anamaria SPĂTARU
